Sigla Satu Mare

LOCURI PENTRU ROMI IN POLITIE

Scolii de Agenti de Politie “Vasile Lascar” din Campina, i-au fost alocate prin Hotarare de Guvern un numar de 20 de locuri pentru romi.
Pentru a se inscrie la concursul de admitere, candidatul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
•  să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
•  să cunoască limba română scris şi vorbit;
•  să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat;
•  să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ;
•  să aibă vârsta de până la 25 ani, împliniţi în anul 2008;
•  să aibă capacitatea deplină de exerciţiu;
•  să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale. media generală de minim 8,00;
•  să fie declaraţi apt medical, fizic şi psihic;
•  să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
•  să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni:
•  să aibă înălţimea de minim 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile (cu excepţia candidaţi lor proveniţi din liceele militare, numai pentru examenul susţinut în anul absolvirii ­2008 ).
 
Nu se admit derogări de la acest criteriu.
Cererile de înscriere la concursul de admitere vor fi primite de structurile de resurse umane din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, până la data de 29.06.2008.
Candidaţii rromi care concurează pentru locurile alocate distinct vor prezenta în original documentul din care să rezulte apartenenţa la etnia respectivă, eliberat de o instituţie sau organizaţie ne guvernamentală abilitată în acest sens, de pe raza judeţului, respectiva municipiului Bucureşti, în care candidaţii au domiciliul sau reşedinţa.
 
  Opţiunea candidaţilor privind limba străină la care susţin admiterea se va preciza în cererea de înscriere la concurs şi va fi consemnată (cu majuscule) pe coperta dosarului de recrutare împreună cu codul numeric personal .
 
Examinarea psihologică se efectuează la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene, de către specialiştii din cadrul Centrului de Psihosociologie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, potrivit planificării întocmite împreună cu şefii structurilor de management resurse umane:
a) în perioada 02 - 13 iunie 2008 , pentru candidaţii care s-au înscris anterior datei de 13 iunie 2008;
b) în perioada 10 - 15 iulie 2008 , pentru candidaţii care s-au înscris ulterior datei de 13 iunie 2008.
 
Concursul de admitere se organizează şi desfăşoară într-o singură sesiune, în perioada 25 august - 03 septembrie 2008, conform Graficului stabilit de comisiile de admitere ale şcolilor de agenţi de poliţie .
Candidaţii se vor prezenta în perioada 22- 24 august 2008 la sediul şcolilor de agenţi de poliţie pentru care au optat în vederea achitării taxei de participare la concurs, în cuantum de 150 lei şi eliberării legitimaţiei de concurs.
 
Cu această ocazie vor avea asupra lor următoarele documente: buletin/cartea de identitate, în original; diploma de bacalaureat (în copie xerox ); foaia matricolă (in copie xerox ).
 
Sunt exceptaţi de la plata taxei de concurs, candidaţii care probează cu acte că se află în una din următoarele situaţii: sunt orfani de ambii părinţi; provin din case de copii sau plasament familial; sunt copii ai eroilor martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989; sunt răniţi în lupta pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989; au venituri nete lunare pe membru de familie , calculate în luna anterioara celei în care se desfăşoară concursul de admitere, care nu depăşesc salariul minim net pe economie , calculat prin deducerea din salariul minim brut a impozitului; absolvenţii ai liceelor Ministerului Internelor şi Reformei Administrative - promoţia anului participării la concursul de admitere.
 
Candidaţii se pot retrage în orice etapă a desfăşurării concursului de admitere fără a li se restitui taxa de participare la concurs.
 
Concursul de admitere se desfăşoară în următoarele etape:
Etapa I – eliminatorie - se desfăşoară în perioada 25 august – 02 septembrie 2008 şi cuprinde:
•  examinarea medicală;
•  verificarea aptitudinilor fizice.
La probele eliminatorii nu se admit contestaţii, repetări sau reverificări.
Etapa a II - a - proba de verificare a cunoştinţelor se desfăşoară în data de 03 septembrie 2008 sub formă de test grilă la:
•  limba română;
•  limba străină (engleză, franceză sau germană, potrivit opţiunii la înscriere).
Subiectele pentru proba de verificare a cunoştinţelor se formulează din tematicile de concurs.
 
Gelu MAGUREANU