Îmbunătăţirea sistemului de servicii sociale pentru pensionari

Primăria Satu Mare prin Serviciul Public de Asistenţă Socială este partener în cadrul unui proiect trans-frontalier, care are ca obiectiv general „Îmbunătăţirea sistemului de servicii sociale pentru pensionarii din judeţele Bihor şi Satu Mare”.
 
Solicitantul finanţării  este Asociaţia Partium iar parteneri sunt Primăria Oradea, Primăria Debrecen şi Primăria Satu Mare. Proiectul este finanţat prin PHARE CBC 2005.
 
În data de 26-27 oct. 2007 doi reprezentanţi ai SPAS Satu Mare au participat la prima activitate a proiectului, conferinţa de prezentare a serviciilor şi prestaţiilor sociale de care beneficiază pensionarii din România şi Ungaria, având ca locaţie municipiul Oradea.
 
Au fost prezentate 12 lucrări de specialiştii care activează în domeniul social din cadrul oraşelor partenere. De asemenea au susţinut prezentări d-ul. Akos DERZSI secretar de stat din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, precum şi d-ul. Lajos KOROZS deputat în Parlamentul Ungariei.
 
Următoare activitate este un work-shop organizat în Satu Mare pentru a informa şi beneficiarii din Satu Mare referitor la implementarea proiectului. La finalul acestui proiectului va exista o evidenţă reală a situaţiei  pensionarilor din cele două judeţe implicate în proiect, precum şi un site informativ pentru beneficiarii proiectului.
 
 
DIRECTOR EXECUTIV
Doina VĂSUŢ
  


Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Certificari
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
duminică 11:30:00
0 °C Timp frumos
De parca ar fi : -6 °C
Umiditate: 80 %
Vint: 30 km/h W
azi
Averse de ninsoare Averse de ninsoare
Temp min. : -1°C
Temp max. : 3°C
Sanse prec. :90 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Sigla Satu Mare