DECLARAŢIA ORAŞELOR EUROPENE
Noi, primarii şi reprezentanţii oraşelor europene, care ne-am reunit în oraşul Košice în perioada 5-7 octombrie 2007, prin prezenta, declarăm şi confirmăm că respectăm istoria, tradiţiile şi valorile ţărilor noastre şi ale întregii Europe unite prin intermediul cooperării culturale care va fi dezvoltată în continuare, fiind o sursă preţioasă a Europei culturale comune, îmbogăţind totodată cultura întregii lumi. Acesta este un domeniu cu un impact puternic, pe care noi îl respectăm, protejăm şi dezvoltăm pentru generaţiile viitoare.
În prezent, cultura este parte indispensabilă a societăţii civile şi intervine în viaţa fiecărui individ. Recunoaşterea reciprocă şi conştientizarea moştenirii culturale comune, în special a diversităţii culturale, ne va permite să ne extindem şi va crea spaţii mai largi pentru cooperarea culturală a tuturor europenilor.
Diversitatea tradiţiilor şi obiceiurilor în condiţiile guvernării locale va fi însoţită de efortul intens de convieţuire în armonie şi toleranţă, fără insulte, superioritate şi manifestări naţionaliste, rasiste sau şovine; în pace şi înţelegere reciprocă, astfel încât să confere un nou impuls, în sensul dezvoltării constante a societăţii şi pentru crearea relaţiilor de strânsă prietenie.
Noi, reprezentanţii oraşelor, perfect conştienţi de iminenţa constantă a nevoii de a crea şi dezvolta parteneriate şi de impactul pozitiv al acesteia atât asupra cetăţenilor oraşelor noastre cât şi asupra funcţionării sistemului de administraţie locală, prin prezenta, ne angajăm asupra cooperării culturale viitoare.
Astfel, aprobăm concluziile conferinţei şi ne obligăm să informăm instituţiile noastre de cultură despre acestea, sub forma unor recomandări şi să răspândim acest mesaj şi în alte ţări.
Košice, 6 Octombrie 2007
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail






