„Studiu privind oportunităţile de cooperare transfrontalieră între municipiul Satu Mare şi regiunea Zakarpatia”
Proiectul îşi propune să identifice oportunităţile de cooperare transfrontalieră dintre municipiul Satu Mare şi regiunea Zakarpatia din Ucraina în vederea identificării şi exploatării la maxim a resurselor umane şi materiale, precum şi a oportunităţilor existente. Va fi realizată în acest sens analiza SWOT a celor două zone şi cuprinsă în studiul elaborat împreună cu propunerile identificate de proiecte de cooperare.
Prin realizarea „Studiului privind oportunităţile de cooperare transfrontalieră între municipiul Satu Mare şi regiunea Zakarpatia” cetăţenii municipiului Satu Mare vor fi mai bine informaţi, vor lua contact direct cu oportunităţile ce pot fi exploatate la nivel transfrontalier în vederea accesării mai eficiente a fondurilor europene, vor putea participa activ la crearea de opinii şi la prioritizarea nevoilor identificate, consultarea publică având un impact major asupra conştiinţei populare privind importanţa pe care administraţia publică locală o acordă dezvoltării acestor relaţii, într-un mod organizat şi planificat.
Grupul ţintă direct identificat este:
Domeniul economic: oamenii de afaceri, Camera de Comerţ şi Industrie, operatori în domeniul turismului
Domeniul cultural: Inspectoratul Judeţean pentru Cultură, casele de cultură, Fundaţia Culturală Poesis, Uniunea Artiştilor Plastici, Teatrul de Nord, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti, Muzeul Judeţean de Istorie
Domeniul social: ONG-urile, Inspectoratul Teritorial al Persoanelor cu Handicap, Asociaţia Nevăzătorilor, Direcţia Judeţeană de Protecţie a Drepturilor Copilului
Domeniul educaţional: Inspectoratul Şcolar Judeţean, Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad-filiala Satu Mare, Universitatea Babeş Bolyai Cluj-filiala Satu Mare, Academia Comercială Bucureşti-filiala Satu Mare
Beneficiarii finali sunt cetăţenii municipiul Satu Mare.
Obiectivul general al acestui proiect este de a dezvolta cooperarea transfrontalieră în vederea stimulării mediului de afaceri, a relaţiilor interumane şi a colaborărilor interinstituţionale dintre România şi Ucraina.
Obiectivele specifice sunt:
Identificarea, conştientizarea şi exploatarea oportunităţilor de abordare a problemelor comune celor două zone.
Încurajarea cooperării dintre comunităţile aflate de ambele părţi ale graniţei prin evidenţierea aspectelor care ne unesc, cu păstrarea şi respectarea diferenţelor şi a diversităţii.
Rezultatele previzionate sunt:
Dezvoltarea relaţiilor între regiunile învecinate, creşterea atractivităţii zonei pentru investiţii economice durabile
Creşterea interesului cetăţenilor cu privire la dezvoltarea relaţiilor de cooperare transfrontalieră
Creşterea gradului de cunoaştere reciprocă a potenţialului economico-social, a resurselor umane şi materiale, a moştenirii istorice şi culturale, a potenţialului turistic, etc.
Stimularea parteneriatelor între mediile celor două zone
Identificarea unor proiecte comune şi a unui plan de măsuri cu caracter transfrontalier cu impact major asupra dezvoltării zonei
Partenerul ucrainean este ,,Asociaţia administraţiilor locale din zona de frontieră Zakarpatia”.
Experienţa vastă în derulare unor proiecte similare a fost determinantă pentru alegerea lui ca partener. Acesta a derulat o serie de proiecte locale şi câteva proiecte în colaborare cu alte entităţi învecinate zonei de graniţă cu Zakarpatia şi anume: 1. Elaborarea şi implementarea proiectului “Concept de dezvoltare a localităţilor maghiare din Zakarpatia”, 2. Elaborare şi implementare proiect “Triplă cooperare economică transfrontalieră”.
Costuri totale eligibile ale acţiunii:
43.480 EUR
Suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene (România):
37.630 EUR
86,55% din costul eligibil total al acţiunii
Pe baza datelor existente de o parte si de alta a graniţei, a aşezării celor două oraşe aproape de frontiere, studiul de faţă are în vedere identificarea oportunităţilor comune de cooperare transfrontalieră în vederea dezvoltării economico-sociale, culturale şi interumane între cetăţenii celor două oraşe, identificarea punctelor tari, a punctelor slabe, a ameninţărilor şi oportunităţilor cooperării dintre Satu Mare şi Ujgorod şi deschiderea a noi orizonturi în cooperarea româno – ucraineană care poate aduce o serie de beneficii pe ambele părţi ale graniţei, atât pe partea română cât şi pe partea ucraineană, întărind relaţiile de coolaborare între cele două ţări şi implicit între cele două regiuni.
Întărirea relaţiilor economice româno-ucrainiene, respectiv cele dintre Satu Mare şi Zakarpatia sunt de primă importanţă pentru că aceste tipuri de relaţii pot să creeze interese comune cu o motivaţie puternică, câştiguri comune fiind un mediu propice pentru dezvoltarea colaborărilor dintre mediile de afaceri român pe de o parte şi cel ucrainean pe de altă parte, implicit dezvoltarea relaţiilor interumane şi instituţionale.
Prin realizarea “Studiului privind oportunităţile de cooperare transfrontalieră între municipiul Satu Mare şi regiunea Zakarpatia” cetăţenii municipiului Satu Mare vor fi mai bine informaţi, vor lua contact direct cu oportunităţile ce pot fi exploatate la nivel transfrontalier în vederea accesării mai eficiente a fondurilor europene, vor putea participa activ la crearea de opinii şi la prioritizarea nevoilor identificate, consultarea publică având un impact major asupra conştiinţei populare privind importanţa pe care administraţia publică locală o acordă dezvoltării acestor relaţii, într-un mod organizat şi planificat.
Finalizarea proiectului este preconizată a fi realizată prin derularea unor activităţi care să ducă la rezultatele scontate:
- întâlnirea grupurilor de lucru ale reprezentanţilor grupurilor ţintă identificate, acţiune ce urmează a fi derulată pe parcursul a mai multor zile de discuţii
- consultarea publică a cetăţenilor municipiului
Toate aceste activităţi vor fi derulate şi pe partea cealaltă a frontierei prin grija partenerului.
Termen de finalizare a proiectului: 12 luni
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail






