Eliberarea certificatelor de cutumă

Program ghişeu


zilnic 9-15


Cetăţenii români a căror naştere s-a înregistrat la Primăria municipiului Satu Mare, care doresc să încheie căsătorii în străinătate şi cărora li se solicită prezentarea unui document, eliberat de oficiile de stare civilă, care să ateste faptul că nu sunt căsătoriţi, se pot adresa primăriei municipiului Satu Mare cu o cerere scrisă.

Acte necesare
  • cerere scrisă
  • actul de identitate în original şi copie xerox,
  • copie de pe certificatul de naştere
  • timbru fiscal, în valoare de 10000 leiROL sau 1 leu RON

În lipsa persoanei în cauză ( în vederea eliberării certificatului de cutumă), pe lângă actele arătate mai sus, solicitantul va prezenta
  • o procură specială de reprezentare la Primăria municipiului Satu Mare legalizată la un notar public din România, sau la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din ţara de domiciliu al persoanei care împuterniceşte sau de către un notar public străin, dar în acest caz procura trebuie supralegalizată conform Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961;






Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Certificari
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
vineri 06:30:00
8 °C Înnorat
De parca ar fi : 4 °C
Umiditate: 81 %
Vint: 31 km/h WSW
azi
Câteva picături de ploaie Câteva picături de ploaie
Temp min. : 4°C
Temp max. : 9°C
Sanse prec. :95 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Sigla Satu Mare