Studiul de faţă se concentrează, după cum am arătat, pe aspectele
urbanistice ale acestei finalităţi şi, mai mult decît atît, asupra
procesului în sine menit să atingă scopurile descrise. Prioritare în
definirea conceptului sunt, deci, întrebări legate de calitatea
spaţiului urban şi a setului complex de interacţiuni şi relaţii care au
loc în acest spaţiu şi care descriu viaţa oraşului.
Scopul studiului este identificarea temelor majore care ghidează
evoluţia spaţială, principalelor opţiuni strategice şi vizualizarea în
comun, în colaborare cu responsabilii politici şi cu publicul a unor
imagini, sau viziuni care reunesc, mediază şi satisfac interese şi
nevoi complexe, tipice unui organism urban aflat în dezvoltare.
Tendinţei actuale de disoluţie a formei urbane în lungul căilor de
acces i se contrapune imaginea unui corp principal compact şi dens, cu
limite exterioare clare, la care se adaugă o suită de "sateliţi" –
trupuri urbane de mici dimensiuni, relativ autonome dpdv al
activităţilor (locuire+dotări suficiente+poli economici proprii) bine
delimitaţi în teritoriu, cu un caracter morfologic propriu, capabil să
le confere identitate şi atractivitate. Unei forme construite uniform
distribuite în peisaj i se oferă deci ca alternativă o reţea de poli
urbani cu o creştere intercoordonată şi conectaţi printr-un sistem de
legături avantajoase. Prin caracterul lor, traseele acestor legături
sunt în acelaţi timp prelungiri ale spaţiilor verzi din oraş în peisaj,
un peisaj care încadrează nucleele urbane şi nu riscă să fie încadrat
de fragmente ale unei aglomerări haotice. Întreaga reţea este
traversată de culoarul verde al Someşului, devenit axă spaţială de
dezvoltare şi comunicare, atît la nivel local, cît şi metropolitan sau
regional. Presiunile de urbanizare a noi suprafeţe la marginea oraşului
sunt canalizate în această direcţie.