CABINET PRIMAR
D I S P O Z I Ţ I A Nr. 3733 / 10.03.2008
privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al aparatului de specialitate al primarului Municipiului Satu Mare
Având în vedere referatul întocmit de Compartimentul Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Satu Mare .
În conformitate cu prevederile art. 61 alin 3 şi alin 4 din Legea nr. 215/2001/R/A/2001privind administraţia publică locală, prevederile Codului Muncii, a Legii nr. 188/1999, republicată şi actualizată privind Statutul funcţionarilor publici, a Legii nr. 7/2004 actualizată privind Codul de conduită al funcţionarilor publici şi a Legii nr. 477/2004 privind Codul de conduită al personalului contractual din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice,
În temeiul prevederilor art. 63 alin 1 lit e şi art 68 alin 1 din Legea nr. 215/2001/R/A privind administraţia publică locală,
Primarul municipiului Satu Mare,
D I S P U N E
- Art.1 Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al aparatului de specialitate al primarului Municipiului Satu Mare, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta Dispoziţie.
- Art. 2 Prezentul Regulament se aduce la cunoştinţa funcţionarilor publici şi a personalului contractul din aparatul de specialitate al primarului Municipiului Satu Mare.
- Art.3 Cu ducerea la îndeplinire se încredinţează Compartimentul Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Satu Mare
- Art. 4 Prezenta dispoziţie se comunică cu: funcţionarii publici şi personalul contractul din aparatul de specialitate al primarului Municipiului Satu Mare, se publică pe site-l instituţiei şi se comunică cu Instituţia Prefectului Satu Mare.
AVIZAT SECRETAR
Mariana Suciu
Mariana Suciu
PRIMAR
Ilyes Iuliu
Ilyes Iuliu
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail






