Premiul european

 Comisia pentru mediu, amenajarea teritoriului şi a puterilor locale a Adunării Parlamentare acordă diferite recompense oraşelor şi autoritatilor locale ca recunoastere a activităţilor lor europene. Ele pot avea dreptul la una din următoarele distincţii:
Diploma europeană,
Drapelul de onoare,
Placheta de onoare şi
Premiul Europei.


    Satu Mare a trimis spre analiză comisiei europene un document care conţine informaţii despre evenimentele care au avut loc în Satu Mare în anul 2005.

    Puteti să citiţi documentul trimis în format pdf click

    Drept urmare, în timpul întâlnirii de la Paris din 11 mai 2006, municipiului Satu Mare i-a fost decernată Diploma europeană, diplomă care a fost înmânată oficial primarului municipiului la ceremonia care a avut loc în 26-30 iunie, la Strasbourg.

    Pentru a participa la cea de-a doua etapă a acestei recunoaşteri şi premieri din partea Parlamentului European, Primăria Satu Mare a realizat şi trimis spre analiză, în continuare, un material care cuprinde evenimentele şi relaţiile de impact European care au avut loc şi au fost stabilite pe parcursul anului 2006.

            Comisia pentru mediu, amenajarea teritoriului şi a puterilor locale a Adunării Parlamentare, s-a intrunit în cursul săptămânii trecute, la Paris şi a hotărât acordarea municipiului Satu Mare a celei de a doua distincţii europene şi anume ,,Drapelul de onoare,, acesta urmând să fie înmânat primarului oraşului în cadrul unei ceremonii organizate la Satu Mare , în prezenţa cel puţin a unui membru din Consiliul Europei.

       Puteti să citiţi documentul trimis în format pdf click


steag ue

Pentru a participa la cea de-a treia etapă a acestei recunoaşteri şi premieri din partea Parlamentului European, Primăria Satu Mare a realizat şi trimis spre analiză, în continuare, un material care cuprinde evenimentele şi relaţiile de impact European care au avut loc şi au fost stabilite pe parcursul anului 2007.
Puteti să citiţi documentul trimis în format pdf click



Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
duminică 15:00:00
25 °C Mai mult înnorat
De parca ar fi : 25 °C
Umiditate: 47 %
Vint: 11 km/h NW
azi
Senin Senin
Temp min. : 16°C
Temp max. : 26°C
Sanse prec. :5 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Get Firefox!
Silktide SiteScore for this website
Sigla Satu Mare