1. Ce înseamnă
reabilitarea termică?
REABILITAREA TERMICĂ înseamnă creşterea performanţei energetice a clădirilor la nivelul cerinţelor actuale, normate prin aplicarea de materiale termoizolante pe pereţii exteriori, planşeul peste subsol şi pe terase, înlocuirea ferestrelor şi uşilor cu altele mai performante energetic. Măsurile de reabilitare termică urmăresc îmbunătăţirea confortului termic în locuinţe şi totodată reducerea consumurilor energetice ale clădirii.
2. Ce este Programul de Reabilitare Termică?
PROGRAMUL DE REABILITARE TERMICĂ este un program naţional iniţiat în anul 2005 de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în colaborare cu autorităţile publice locale care oferă în prezent un sprijin financiar de 67 % pentru execuţia lucrărilor proprietarilor care doresc să mărească performanţa energetică a blocurilor de locuinţe condominii, realizate în perioada 1950-1990.
3. Cum funcţionează programul?
PROPRIETARII DIN BLOCURILE DE LOCUINŢE care doresc să beneficieze de facilităţile acestui program trebuie să ia decizia în Adunarea Generală a Asociaţiei de Proprietari din care fac parte, cu acoraul majorităţii membrilor acesteia. Pe baza deciziei luate, se poate face înscrierea în programul anual de reabilitare termică. Acest program este coordonat la nivel local de primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor.
Auditorul energetic pentru clădiri realizează expertiza energetică a clădirii, emite certificatul de performantă energetică a clădirii, propune măsurile de reabilitare termică ce pot fi luate, estimează economia de energie asociată cu fiecare măsură şi costurile aferente implementării.
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail






