Nr. 44190/06.11.2008
ANUNŢ
Aparatul de specialitate al primarului municipiului Satu Mare, organizează concurs în data de 08.12.2008 orele 10, proba scrisă şi 11.12.2008 orele 12 proba interviu, la sediul instituţiei P-ţa 25 Octombrie corp M în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a unor funcţii publice de execuţie vacante din cadrul Biroului Patrimoniu - aparatul de specialitate al primarului municipiului Satu Mare.
Consilier, gradul principal, treapta 1 – 1 post,
- candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr 188/1999 R privind Statutul funcţionarilor publici,
- cerinţe specifice ocupării funcţiei publice - studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenţă în profilul construcţii, urbanism, cadastru sau economice , vechimea minimă in specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minim 5 ani, cunoştinţe operare PC,
Bibliografie
- Legea nr. 215/2001 republicată şi actualizată privind administraţia publică locală,
- Legea nr. 188/1999 republicată privind Statutul funcţionarilor publici,
- Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, actualizată,
- Legea nr. 213/1998 A privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,
- Legea nr. 7/1996 R/A a cadastrului şi publicităţii imobiliare
- Legea nr. 114/1996 R/A privind locuinţa,
Consilier, gradul debutant – 1 post,
- candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr 188/1999 R privind Statutul funcţionarilor publici,
- cerinţe specifice ocupării funcţiei publice - studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenţă în profilul construcţii, urbanism, cadastru sau economice , cunoştinţe operare PC,
Bibliografie
- Legea nr 215/2001 republicată şi actualizată privind administraţia publică locală,
- Legea nr. 188/1999 republicată privind Statutul funcţionarilor publici,
- Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, actualizată,
- Legea nr. 213/1998 A privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,
- Legea nr. 7/1996 R/A a cadastrului şi publicităţii imobiliare
Dosarele candidaţilor vor fi preluate de către secretariatul comisiei de concurs, parter camera 6 la sediul instituţiei, P-ţa 25 Octombrie Corp M în perioada 10.11.2008 - 28.11.2008.
Acestea vor conţine în mod obligatoriu:
formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3 din HG 611/2008 A;
- ccopia actului de identitate;
- copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
- copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
- cazierul judiciar;
- adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
- declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.
(3) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
(4) cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.
(5) Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretarul comisiei de concurs din cadrul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului.
Afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor se face în data de 03.12.2008 orele 9. Candidaţii nemulţumiţi pot face contestaţie în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor.
PRIMAR
Ilyes Iuliu
Ilyes Iuliu
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail






