Prin instituirea unor limite spaţiale convenţionale este posibilă redirecţionarea efortului de urbanizare de la nivelul tentaculelor existente, către interior. Astfel, cele două tipuri de limite (pe termen mediu şi lung) etapizează creşterea arealului construit/ construibil, condiţionînd ocuparea inelelor concentrice prin umplerea celui precedent. În condiţiile existenţei unui intravilan lărgit mult peste capacitatea oraşului de a-l ocupa judicios în timp previzibil, noile limite trebuie percepute ca "intravilane intermediare", sau "virtuale". Prin politici administrative adecvate, trebuie descurajată urbanizarea arealelor aflate în afara acestor limite, chiar atunci cînd terenurile fac parte din intravilan. Ca măsură de compensare, sunt delimitate suprafeţe alternative de extindere, cu precădere în lungul culoarului Someşului, spre vest.
Reducerea ritmului de extindere în teritoriu este echilibrat prin măsuri de densificare a zonelor intraurbane care sunt astăzi utilizate sub capacitate: platforme industriale sau suprafeţe feroviare dezafectate, areale rezidenţiale de densitate minimă, goluri "virane" în structura urbană. Prin intermediul unei serii de planuri urbanistice zonale, subordonate conceptului de ansamblu, aceste zone pot fi restructurate şi dezvoltate independent de existenţa unui nou Plan urbanistic general. Capacitarea lor ca locaţii atractive pentru investiţii (locuire, activităţi) oferă avantajul unor funcţiuni noi mai bine integrate oraşului decît cele amplasate la periferie şi, în plus, a economisirii resurselor de teren şi a efortului infrastructural.
În paralel, sunt consolidate nuclee rezidenţiale şi de activităţi în poziţiile trupurilor urbane periferice.(Sătmărel, Balta Blondă, fostele ansambluri zootehnice din lungul DN19, parcul industrial, o nouă zonă de agrement pe Someş etc). Acestea sunt configurate în sistem cluster: structuri compacte de densitate mică şi medie, clar delimitate în teritoriu şi înconjurate de elemente naturale. Apropierea de natură şi legături avantajoase (auto, velo şi pietonale) cu centrul le fac atractive ca mediu rezidenţial sau ca locaţie pentru investiţii economice (industrie mică, ateliere, servicii tehnice, agro- sau ecoturism etc).
Planul de concept propune măsuri şi scheme de dezvoltare, într-o formă abstractă, plecînd de la concluziile analizelor şi oferind baza noului Plan de utilizare a suprafeţelor, ca reper pentru actualizarea Planului Urbanistic General.
În cadrul planului de concept sunt delimitate Zone de măsuri şi Zone de intervenţie. Zonele în cauză grupează probleme şi deci soluţii specifice ale structurii urbane, cu efecte care depăşesc limitele lor concrete. Identificate ca areale-cheie în dezvoltarea urbanistică, acestea reclamă abordări diferenţiate, care deşi sunt realizabile autonom (deci în paralel şi independent de un nou PUG) trebuie subordonate conceptului de ansamblu. Zonele de intervenţie sunt zone de măsuri cu caracter prioritar. Pentru acestea, în capitolul 3, sunt trasate reperele unor planificări de tip PUZ, necesare pentru contracararea riscurilor şi pentru deblocarea potenţialelor specifice.
Tematic, măsurile propuse se împart în patru tipuri. Realizarea fiecărui tip de măsuri nu depinde de celelalte, ele completîndu-se reciproc în cadrul conceptului de ansamblu. Aceste tipuri sunt:
- dezvoltarea teritorială a structurii urbane
- restructurarea intraurbană
- peisaj
- trafic