ANUNŢ
Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Satu Mare organizează concurs in data de 13.10.2008 orele 10 proba scrisă si 15.10.2008 orele 12 proba interviu la sediul instituţiei P-ţa 25 Octombrie corp M in vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a unor funcţii publice de execuţie vacante din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare
SERVICIUL STARE CIVILĂ
Consilier juridic, clasa I, gradul superior, treapta 3 – 1 post, studii superioare juridice de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenţă, vechimea minimă in specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minim 9 ani, cunoştinţe operare PC.
Biroul Ghişeu Unic şi Relaţii cu Publicul
Consilier, clasa I, gradul principal, treapta 1 – 1 post, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenţă, profil informatică , administraţie publică sau economice, vechimea minimă in specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minim 5 ani, cunoştinţe operare PC.
BIBLIOGRAFIE
- Codul Civil;
- Codul Familiei, republicat/actualizat;
- O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală;
- Codul penal, republicat/actualizat;
- Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată/actualizată;
- Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată;
- Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată;
- Lege nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;
- O.U.G nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, actualizata;
- H.G. nr. 1.375/ 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a dispozitiilor legale privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani;
- O.G nr. 84/ 2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor, actualizata;
- H.G nr. 839/2006 privind forma si continutul actelor de identitate, ale autocolantului privind stabilirea resedintei si ale cartii de imobil;
- Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, actualizată;
• - Metodologia nr. 1/1997 pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
- Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, actualizată;
- O.G nr. 27/ 2002,privind reglementarea activităţii de soluţionare a petitiilor, actualizată;
- Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, actualizată;
- H.G nr. 781/2002 privind protectia informatiilor secrete de serviciu, actualizată;
- Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, actualizată;
- H.G. nr. 585/ 2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, actualizată;
- Legea nr. 21/ 1991 a cetăţeniei române, republicată/actualizată;
Dosarele candidaţilor vor fi preluate de către secretariatul comisiei de concurs, parter camera 6 la sediul instituţiei, P-ţa 25 Octombrie Corp M în perioada 12.09.2008 – 01.10.2008
Acestea vor conţine în mod obligatoriu:
- Copia actului de identitate
- Formularul de înscriere conform prevederilor legale
- Copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări
- Copia carnetului de muncă sau după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi în specialitate
- Cazierul judiciar
- Adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare
- Copia fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale sau recomandarea de la ultimul loc de muncă
- Declaraţia pe proprie răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică
- Copiile de pe actele mai sus enumerate se prezintă însoţite de documentele originale sau legalizate notarial.
PRIMAR
Ilyes Iuliu
Ilyes Iuliu
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail






