Poliţia Comunitară - Buletin informativ

În zilele de 13 şi 14.06.2007, agenţii Poliţiei Comunitare au asigurat ordinea şi liniştea în cursul unei acţiuni demarate de Primăria Satu Mare împreună cu SC Florisal SA pentru igienizarea curţii şi subsolului de la imobilul situat pe strada Gheorghe Şincai, nr. 2. Această acţiune a fost efectuată la cererea expresă a locatarilor din imobilul sus menţionat pentru că aceştia nu mai suportau mizeria colectată de d-na Gabri Iuliana – colocatară în acel imobil.

Lucrările s-au întins pe durata a două zile, iar în urma efectuării acestora s-a constatat că persoana în cauză a colectat aproximativ 40 de metri cubi de deşeu menajer care a fost ridicat şi transportat. S-a mai constatat că această persoană creştea fără acordul locatarilor şi 11 câini de diferite vârste (6 adulţi şi 5 pui) care au fost luaţi de serviciul de ecarisaj.

Menţionăm că iniţial locatarii au făcut demersuri şi la Garda de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică şi Poliţia Municipiului.


 

 

 


 

 

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Certificari
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
marţi 19:30:00
3 °C Senin
De parca ar fi : 3 °C
Umiditate: 93 %
Vint: 4 km/h NW
azi
PM - nori PM - nori
Temp min. : 5°C
Temp max. : 13°C
Sanse prec. :10 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Sigla Satu Mare