Raport de activitate a Poliţiei Comunitare în perioada 01.07.2008 - 31.07.2008

Bilanţul activităţilor desfăşurate de Poliţia Comunitară Satu-Mare
în luna iulie 2008

 

În conformitate cu prevederile legale în vigoare şi potrivit competenţelor, în luna  iulie agenţii comunitari au fost angrenaţi în mai multe acţiuni privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, pe linia prevenirii şi combaterii încălcării normelor legale privind comerţul stradal, protecţia mediului, curăţenia, a parcărilor ilegale  în zonele şi locurile stabilite prin Planul pentru ordine şi siguranţă publică a municipiului, după cum urmează:

 
    Au efectuat serviciul de patrulare pe fiecare din cele 5 sectoare din oraş pe 2 sau 3 schimburi în funcţie de necesităţi şi posibilităţi pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice în municipiu, şi în patrule mixte împreună cu agenţii de la Poliţia Municipiului Satu Mare şi cu agenţii de la Poliţia Transporturi (în schimbul III);

 
    În această perioadă, agenţii Poliţiei Comunitare au efectuat noi acţiuni de combatere a cerşetoriei. Astfel, au fost identificate şi introduse în baza de date  proprie un număr de 42 persoane, din care 5 minori, care apelau la mila cetăţenilor în diverse locaţii din municipiu.

    Dintre aceştia, 3 minori au fost internaţi la Centrul de primire a minorilor în regim de urgenţă din Satu Mare, iar ceilalţi doi minori au fost încredinţaţi părinţilor.

 
    În data de 01.07.2008, între orele 06:30 - 08:30, agenţii Poliţiei Comunitare au desfăşurat o acţiune de identificare şi punere în legalitate a persoanelor fără adăpost de pe raza municipiului Satu Mare. În urma acţiunii, sub Podul Decebal, pe malul drept al Someşului au fost identificate un număr de 5 persoane fără adăpost, dintre care un minor. În colaborare cu S.C. Florisal, a fost luată măsura curăţării şi deratizării zonei respective,  transportul resturilor menajere aruncate şi mobilierului dezafectat folosit de persoanele în cauză.

 
    Agenţii Poliţiei Comunitare au surprins în data de 11.07.2008 doi cetăţeni care depozitau deşeuri şi resturi de materiale de construcţii cu ajutorul unor căruţe, încălcând astfel prevederile art. 11 lit. e din Hotărârea Consiliului Local nr. 243/2006.

  Aceştia sunt T.K. din localitatea Păuleşti, respectiv R.A. din localitatea Dorolţ, care au depozitat deşeuri pe strada 1 Iunie din municipiu. Cei doi au fost amendaţi cu câte 600 lei pentru depozitarea deşeurilor în alte locuri decât cele special amenajate şi au fost puşi să cureţe locul respectiv.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 416 din 2001, pe raza municipiului Satu-Mare în luna iulie un număr de 8 persoane au executat activităţi în folosul comunităţii ce constau în curăţirea zonei Lacului ”Cubic”, precum şi în alte locaţii cu depozitări ilegale de deşeuri, sub îndrumarea cadrelor de specialitate a Serviciului Public de Asistenţă Socială  şi cu sprijinul agenţilor comunitari din cadrul Poliţiei Comunitare.

A fost pus în aplicare protocolul încheiat între Poliţia Comunitară, Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din municipiul Satu-Mare, ce are ca obiect identificarea persoanelor defavorizate din municipiu, punerea în legalitate a acestora şi  acordarea de ajutor social, precum şi prestarea de activităţi în folosul comunităţii. Astfel, în data de 23.07.2008 s-a organizat o acţiune de identificare a persoanelor defavorizate  care au domiciliu   fără forme legale pe str. Ostrovului  bloc CD 2, ocazie cu care au fost verificate un număr de 38 de persoane. Dintre acestea, 20 de persoane potenţiali beneficiari de prestaţii sociale au fost invitate la sediul S.P.A.S. situat pe str.Iliseşti în vederea consilierii.

Au fost organizate 14 acţiuni în pieţele din municipiu pe linia combaterii comerţului ilicit , în urma cărora au fost aplicate 96 sancţiuni contravenţionale şi au fost ridicate în vederea confiscării diferite bunuri printre care şi 1067 pachete ţigări, în valoare totală de 4.228  lei. De asemenea s-a acţionat pentru verificarea autorizaţiilor comercianţilor ambulanţi din municipiu, aplicându-se sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.260  lei, confiscându-se  totodată cantitatea de 180 kg  fructe şi 48,3 litri de alcool care erau comercializate în locaţii neautorizate  de Primărie.

În data de 17.07.2008, în jurul orei 16:20, agenţi comunitari, în timp ce executau serviciul de patrulare în zona Pieţei Someş, au depistat pe numita C.L.  de 52 ani care a sustras o bicicletă din rastelul amplasat în faţa Spitalului Judeţean. Bicicleta a fost restituită proprietarului, astfel, prejudiciul  a fost  recuperat în totalitate. Făptuitoarea împreună cu actele premergătoare întocmite a fost predată lucrătorilor din cadrul Poliţiei Municipiului Satu-Mare în vederea continuării cercetărilor.

În data de 28.07.2008, o echipă formată din agenţi ai Poliţiei Comunitare, în timp ce efectua serviciul de patrulare în zona Electrolux, au oprit pentru legitimare o persoană de sex feminin care atrăgea bărbaţi în scopul întreţinerii de relaţii sexuale. Persoana s-a dovedit a fi H.E. de 24 ani din municipiul Carei. În urma verificărilor, s-a constatat că persoana este urmărită general. Împotriva acesteia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoare nr. 972/15.07.2008, de către Judecătoria Satu Mare. Respectiva a fost reţinută şi predată lucrătorilor din cadrul Poliţiei Municipiului Satu-Mare.


Sancţiuni  contravenţionale

În luna iulie agenţii comunitari au aplicat un număr de 557 sancţiuni contravenţionale din care 224 au fost cu Avertisment şi 333 amenzi în valoare totală de 47.350 lei, din care:

  • la HCL 243/2006 au fost aplicate un număr de 442 sancţiuni contraveţionale din care 204 cu Avertisment şi 238 amenzi în valoare totală de 23.000 lei, cele mai multe fiind  referitoare la trecerea sau staţionarea pe spaţiul verde, ocuparea domeniul public cu materiale de construcţie fară a deţine autorizaţie în acest sens, vânzarea de produse în locuri neamenajate sau neautorizate de către primărie, parcări neregulamentare;
  • la Legea 61/1991 s-au aplicat  un număr de 105 sancţiuni contravenţionale, din care 12 cu Avertisment şi 93 amenzi în valoare totală de 24.100 lei, în special pentru apelarea în mod repetat la mila publicului, refuzul de legitimare şi săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare;
  • la HCL 53/2007  s-au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale cu Avertisment pentru creşterea de animale în intravilanul municipiului Satu Mare, dându-se termen pentru intrarea  în legalitate.
  • la Legea 12/1990 au fost aplicate un număr de 3 sancţiuni contravenţionale  cu Avertisment pentru vânzarea de bunuri fără acte de provenienţă;
  • la HCL 68/2003 a fost aplicată  1 sancţiune contravenţională în valoare de 100 lei pentru nerespectarea programului de aprovizionare cu mărfuri nealimentare.
  • la HCL 98/2007 a fost aplicată 1 sancţiune contravenţională în valoare de 150 lei, pentru nerespectarea programului de funcţionare afişat la intrarea în spaţiul de joacă.

 

Sesizări

 
   În cursul lunii iulie s-a răspuns la 97 sesizări adresate telefonic sau în scris din partea cetăţenilor sătmăreni, referitor la deţinere de animale, ocuparea unor locaţii de către persoane fără adăpost, maşini abandonate, parcări neregulamentare, tulburarea ordinii şi liniştii publice, depozitări de moloz, nerespectarea programului de funcţionare a localurilor, murdărirea carosabilului, etc.

 

Vehicule fără stăpân sau abandonate pe domeniul public


        
În conformitate  cu Legea 412 /2002 s-au desfăşurat următoarele acţiuni:

Ø       au fost identificate 47 noi vehicule abandonate, ale căror proprietari au fost somaţi să le îndepărteze de pe domeniul public;

Ø    au fost verificate în teren autovehiculele pentru care termenul din somaţie a expirat în vederea propunerii pentru ridicare .

Ø       a fost emisă Dispoziţia primarului cu numărul 5671 din 01.07.2008 în vederea ridicării a 6 autoturisme abandonate pe domeniul public începând cu data de 01.08.2008


DIRECTOR GENERAL
ing. Găzdac C. Florian
 


Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Certificari
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
miercuri 23:30:00
-3 °C Mai mult înnorat
De parca ar fi : -8 °C
Umiditate: 86 %
Vint: 15 km/h WSW
azi
PM - ninsoare PM - ninsoare
Temp min. : -7°C
Temp max. : -4°C
Sanse prec. :50 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Sigla Satu Mare