Sigla Satu Mare

Comunicat de presă al Poliţiei Comunitare - Martie 2008

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE
POLIŢIA COMUNITARĂ

                                              

Informare de presă

privind activitatea Poliţiei Comunitare în perioada

01.03.2008 – 27.03.2008

     1. ACŢIUNI                    

În conformitate cu prevederile legale în vigoare şi potrivit competenţelor, în perioada 01.03.2008 – 27.03.2008 agenţii comunitari au fost angrenaţi în mai multe acţiuni privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, pe linia prevenirii şi combaterii actelor de comerţ stradal ilicit, protecţia mediului, curăţenia municipiului şi a parcărilor ilegale  în zonele şi locurile stabilite prin planul pentru ordine şi siguranţă publică a municipiului, după cum urmează:

          - au efectuat serviciul de patrulare pe fiecare din cele 5 sectoare din oraş pe 2 sau 3 schimburi în funcţie de necesităţi şi posibilităţi pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice în municipiu, şi în patrule mixte împreună cu agenţii de la Poliţia Municipiului Satu Mare şi cu agenţii de la Poliţia Transporturi (în schimbul III);

- zilnic s-a acţionat pentru depistarea, sancţionarea şi îndepărtarea persoanelor care apelau la mila publicului şi a celor fără adăpost în zona centrală, cartierele din municipiu şi la intersecţiile din zona străzilor Ştefan cel Mare, bd-ul Cloşca şi Prahovei. În acest sens su procedat la identificarea şi preluarea în baza de date proprie, prin întocmirea fişelor de evidenţă pentru 52 de persoane din care - Minori: 6 internaţi,  5 persoane recomandate pentru consiliere la Asociaţia Handicapaţilor Fizic, 4 la Asociaţia Stea, 2 la Crucea Roşie, 4 la Caritas, 4 la Adăpostul de noapte. În cadrul acestor acţiuni a fost prins şi un urmărit general (S. G) pentru furt din locuinţe, care a fost predat Poliţiei în vederea luării măsurilor legale.

- la propunerea Poliţiei Comunitare s-a semnat un Contract de parteneriat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială, prin care se vor iniţia o serie de acţiuni, în cadrul cărora persoanele apte de muncă, ce beneficiază de ajutor social conform Legii nr. 416/2001 să efectueze activităţi în folosul comunităţii, respectiv 72 de ore pe lună / pers. În acest sens s-a întocmit un plan de lucrări de interes local care să fie demarate cu data de 03.04.2008.

- s-au efectuat 3 acţiuni în pieţele din municipiu pentru combaterea comerţului ilicit şi s-a procedat la sancţionarea persoanelor care desfăşurau activităţi de comerţ ambulant ilicit şi la confiscarea bunurilor expuse spre vânzare ( ţigări – 128 pachete, alcool 9 litri) în valoare de 395 lei .

- a fost asigurată fluenţa traficului rutier pe Bulevardul Vasile Lucaciu, precum şi la intersecţiile străzilor Brâncoveanu cu Retezatului şi cu Petofi, unde se efectuează lucrări de reabilitare a reţelelor de apa-canal, gaze şi carosabil.

- în data de 13 martie s-au luat măsuri de menţinere a ordinii şi liniştii publice, precum şi a degajării tortuarelor de pe strada Decebal de autoturisme, cu ocazia acţiunii de pichetare a Bibliotecii Judeţene.

- cu ocazia manifestărilor din data de 15.03.2008 – Ziua maghiarilor de pretutindeni, au participat la luarea măsurilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice, neînregistrându-se evenimente deosebite.

- începând cu data de 18 martie  s-a luat măsura interzicerii accesului autovehiculelor pe platoul din P-ţa  25 Octombrie dinspre primărie, conform dispoziţiei primarului;

       - în perioada 22-24.03.2008 au asigurat împreună cu Poliţia Municipiului şi Jandarmeria ordinea şi liniştea publică cu ocazia Paştelui Catolic la bisericile care au organizat serviciii religioase;

           - în noaptea de 25/26.03.2008 patrula mixtă din P-ţa 25 Octombrie a depistat un grup de trei minori pe nume Balasz Bela, Balasz Boby şi Balasz Romeo care au sustras biciclete, şi au spart un număr de 8 beciuri din care au sustras diferite alte bunuri. Au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului în vederea continuării cercetărilor.

 - s-au distribuit un număr de 180 de invitaţii către cetăţeni din partea Serviciului Agricol, Cadastru şi Fond Funciar din primărie, în vederea completării sau înscrierii în registrul agricol a terenurilor şi construcţiilor deţinute în proprietate de aceştia în diferite locuri din municipiu.

- au continuat acţiunile de identificare a spălătoriilor şi atelierelor auto care nu deţin spaţii de parcare corespunzătoare. Situaţiile sunt discutate cu serviciile de specialitate din primărie care vor lua o decizie în acest sens.

- au fost identificate un nr. de 19 şantierele în, oraş iar responsabililor de şantier li s-a pus în vedere să ia măsuri pentru prevenirea murdăririi carosabilului cu noroi de pe roţile utilajelor folosite. Ele sunt monitorizate zilnic de către agenţii comunitari.

          - s-au efectuat 50 de identificări de persoane pentru reprezentanţii Transurban Satu Mare care realizau acţiuni pentru depistarea persoanelor care nu respectă normele legale privitoare la călătoria cu mijloacele de transport în comun, fiind sancţionate un număr de 49 persoane.

- s-a urmărit identificarea şi sancţionarea persoanelor care trec sau staţionează cu autovehiculele pe spaţiul verde din diferite zone ale municipiului, fiind sancţionate 43 de persoane, conform datelor poziţionate pe site.

- referitor la vehiculele abandonate sau fără stăpân, au fost identificate 29 de autovehicule şi aplicate tot atâtea somaţii pentru eliberarea domeniului public. Au fost ridicate 2 autovehicule în baza Dispoziţiei Primarului municipiului Satu Mare nr. 3772/2008.

- au fost supravegheate periodic zonele în care sunt construite terenurile de joacă din Grădina Romei, Micro 14, Micro 15, Parcul UFO, Parcul George Boitor, pentru a asigura utilizarea corespunzătoare şi prevenirea distrugerii acestora.

    Acţiuni cu caracter permanent:

         - Asigurarea ordinii la Serviciul de Ajutor Social in zilele cind se fac plati.

         - Asigurarea ordinii la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei.

         - Asigurarea ordinii la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale.

Pe lângă  acţiunile efectuate în această perioadă, agenţii comunitari au răspuns la solicitările cetăţenilor adresate direct instituţiei, atât telefonic, cât şi în scris. Numărul sesizărilor telefonice  primite de la sătmăreni se ridică la 82 (tulburarea ordinii şi liniştii publice, persoane fără adăpost şi cerşetori, nerespectarea programului de funcţionare a localurilor, depozitări de diverse materiale, maşini abandonate), iar numărul sesizărilor trimise în scris se ridică la 28, fiind reclamaţii pe diverse probleme (deţinere de animale /, creştere animale în locuri interzise, maşini abandonate, parcări neregulamentare, depozitări de moloz şi materiale de construcţii etc.).Menţionăm faptul că s-a răspuns în proporţie de 100% solicitărilor sus amintite, în sensul că au fost rezolvate sau s-a declinat competenţa în favoarea instituţiilor abilitate să rezolve situaţiile prezentate.

Pe parcursul lunii martie a.c. s-au depus un număr de 14 contestaţii la procese verbale de sancţionare. De la începutul anului din totalul de 49 de plângeri împotriva proceselor verbale întocmite de agenţii comunitari, 4 au fost soluţionate favorabil iar unul nefavorabil, celelalte find în deliberare.

           În cadrul acţiunilor cuprinse de programul „ Luna curăţeniei „ agenţii comunitari au vor verifica existenţa contractelor încheiate de persoanele fizice şi juridice cu operatorul public de salubritate S.C. Florisal pentru asigurarea serviciilor de primire, transport şi depozitare a deşeurilor proprii. În cazul nerespectării legislaţiei în vigoare se vor aplica sancţiuni contravenţionale ce prevăd conform O.U.G. nr.78 /2000 A. Amenzi de la 200 lei la 2.000 lei pentru persoane fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru cele juridice;

        Tot în cadrul aceluiaşi program s-au somat un nr. De 9 familii din zona Str. Digului şi Dunării (Mal stâng Someş) pentru ca până la data de 26 martie să elimine zona din faţa imobilelor proprii de deşeurile existente, altfel vor fi sancţionaţi conform prevederilor HCL nr.243/2006 cu amenzi între 600 – 800 lei pers. Fizice şi 1.200 – 1800 lei pers. Juridice.

 
    2. SANCŢIUNI  CONTRAVENŢIONALE

În perioada 01.03.2008 – 27.03.2008 agenţii comunitari au aplicat un număr  de 319 sancţiuni contravenţionale in valoare de 31.900 lei din care:

 - la HCL 243/2006 privind stabilirea unor contravenţii în domeniul edilitar – gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice în municipiul Satu Mare:

265  sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.400 lei

  -  la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice:

48  sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.500 lei

   -  la Legea 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit:

3 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.800 lei      

   -  la HCL nr. 68/2003  privind reglementarea şi exploatarea sistemului de parcare cu plată

                   1 sancţiune contravenţională  în valoare de 100 lei

 -  la HCL nr. 53/2007  privind creşterea animalelor pe teritoriul municipiului Satu Mare

                   2 sancţiuni contravenţionale în valoare de 100 lei

 

 

      DIRECTOR GENERAL                ŞEF SERVICIU ORDINE PUBLICĂ          

 ing. Găzdac C. Florian              Blaga Sergiu    


Fotografii:


             <imagine mare>


            <imagine mare>


             <imagine mare>