Informare mass-media la Poliţia Comunitară

 

 
   I.  INFORMARE privind activitatea Poliţiei Comunitare 01.01.2008 – 29.01.2008

- s-au executat patrulări pentru menţinerea curăţeniei, asigurarea ordinii şi liniştii

publice în municipiu;

- s-a format o patrulă mixtă cu agenţii de la Poliţia Transporturi iar începând cu luna

decembrie 2007 6 patrule mixte împreună cu agenţii de la Poliţia Municipiului Satu Mare

(schimbul III);

- zilnic s-a acţionat pentru depistarea, sancţionarea şi îndepărtarea persoanelor care

apelau la mila publicului şi a celor fără adăpost în zona centrală, cartierele din municipiu

şi la intersecţiile din zona străzilor Ştefan cel Mare, bd-ul Cloşca şi Prahovei.

- identificarea şi sancţionarea persoanelor care trec sau staţionează cu autovehiculele

pe spaţiul verde din diferite zone ale municipiului, fiind sancţionate 68 de persoane cu

avertisment sau amendă între 140-300 lei;

- au fost însoţiţi reprezentanţii Primăriei şi cei ai SC FLORISAL SA în acţiunile de demolare

a 6 garaje ilegal amplasate pe domeniul public pe strada Uzinei.

- s-a acordat sprijin în 25 de cazuri reprezentanţilor SC TRANSURBAN SA Satu Mare

pentru depistarea persoanelor circulă ilegal cu mijloacele de transport în comun;

- au fost supravegheate periodic zonele în care sunt amenajate terenurile de joacă din

Grădina Romei, Micro 14, Micro 15, Parcul UFO, Parcul George Boitor, pentru a asigura

utilizarea corespunzătoare şi prevenirea distrugerii acestora.

    Acţiuni cu caracter permanent:

         - Asigurarea ordinii la Serviciul de Asistenţă Socială în zilele când se fac plăţi.

         - Asigurarea ordinii la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei.

         - Asigurarea ordinii la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale.


2. SANCŢIUNI  CONTRAVENŢIONALE

  În perioada 01.01.2008 – 29.01.2008 agenţii comunitari au aplicat un număr  de 354
sancţiuni contravenţionale in valoare de 33.425 lei din care:

- la HCL 243/2006 privind stabilirea unor contravenţii în domeniul edilitar – gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice în municipiul Satu Mare:
264  sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.325 lei
-  la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice:
83  sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.000 lei

-  la HCL nr. 68/2003  privind reglementarea şi exploatarea sistemului de parcare cu plată:

2 sancţiuni contravenţionale  în valoare de 100 lei

-  la HCL nr. 107/2005 privind funcţionarea unităţilor comerciale şi de prestări servicii: 

  4 sancţiuni contravenţionale cu avertisment.


3.  DIRECŢII PRINCIPALE DE ACŢIUNE

a. Acţiuni de prevenire pentru respectarea curăţeniei, ordinii şi liniştii publice, combaterea comerţului stradal ilicit, în conformitate cu prevederile art.11 din H.C.L. nr.243/2006;

-      activităţi de combatere a ocupării trotuarelor, zonelor verzi sau a străzilor cu materiale de construcţii, schele, utilaje, maşini etc. fără a deţine autorizaţie în acest sens; art.11 lit.”ş” din H.C.L. 243/2006

-       prevenirea şi depistarea depozitărilor ilegale de resturi menajere şi deşeuri în alte locuri decât cele special amenajate: art.11 lit.”f” din HCL 243/2006;

b. Acţiuni privind  oprirea, staţionarea şi parcarea vehiculelor pe spaţiul verde, trotuare şi carosabil. art.7 şi art.9 din HCL nr.243/2006;

  - activităţi pentru identificarea şi somarea proprietarilor sau deţinătorilor legali ai vehiculelor abandonate sau fără stăpân conform Legii nr.421/2002;

c. Acţiuni privind respectarea prevederilor HCL nr.53/2007 referitoare la interdicţia creşterii animalelor în municipiul Satu Mare;


Informaţii despre Poliţia Comunitară Satu Mare se pot obţine şi prin accesarea paginii de internet  www.satu-mare.ro/politiacomunitara/

 

DIRECTOR GENERAL

ing. Găzdac Claudiu Florian




Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Certificari
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
miercuri 23:30:00
-3 °C Mai mult înnorat
De parca ar fi : -8 °C
Umiditate: 86 %
Vint: 15 km/h WSW
azi
PM - ninsoare PM - ninsoare
Temp min. : -7°C
Temp max. : -4°C
Sanse prec. :50 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Sigla Satu Mare