În data de 04.08.2008, agenţi din cadrul Poliţiei Comunitare Satu Mare au organizat în mai multe puncte din municipiu frecventate de către persoane care apelează la mila publicului acţiuni de combatere a acestui flagel.
În urma acestor acţiuni punctuale a fost identificat numitul E.Z. de 45 de ani, domiciliat în municipiul Satu Mare, care apela la mila conducătorilor auto în intersecţia Crinul.
Pe numele acestuia s-au întocmit acte premergătoare de constatare a infracţiunii, conform art. 327 Cod Penal. Cazul a fost predat, împreună cu făptuitorul, Poliţiei Municipiului, în vederea continuării cercetărilor.
Astfel de acţiuni se vor organiza şi în continuare, pentru combaterea cerşetoriei în municipiu.