Numărul firmelor care investesc în România prezintă o continuă tendinţă de creştere, privatizarea de anvergură atrăgând un important volum de capital străin. Conform unui studiu din 2004, 60-70% din investiţiile directe străine provine de la investitorii străini prezenţi deja pe piaţă. Actualmente, România se situează pe primul loc în topul preferinţelor firmelor care doresc să investească în Europa de Sud. Totodată, comerţul exterior al ţării s-a modificat considerabil, în prezent majoritatea volumului acestuia realizându-se cu ţări membre UE. 73% din exporturile româneşti au ca destinaţie ţările industriale dezvoltate. De asemenea, România preconizează continuarea creşterii sale economice după aderarea la Uniunea Europeană.
Recordul investiţional de 4,1 miliarde euro din 2004 poziţionează România în fruntea celorlalte ţări central-europene, deja membre UE. Lista investiţiilor străine este condusă de Olanda, Austria, Germania şi Franţa, care sunt atrase în special de forţa de muncă calificată şi salariile medii situate mult sub nivelul celor din Uniune. Majoritatea investiţiilor (64,2%) se realizează în industrie. Legislaţia actuală este deja conformă normelor europene, iar sistemul educaţional este de renume mondial.
O prioritate absolută a guvernării economice o reprezintă atragerea investitorilor străini. Introducerea cotei unice de impozitare pe profit de 16% a contribuit la creşterea atractivităţii României în ceea ce priveşte investiţiile străine. Investiţiile de anvergură care depăşesc valoarea de 1 milion de dolari beneficiază de avantaje speciale. De asemenea, procesul de privatizare a sociatăţilor cu capital de stat progresează în mod continuu. Ministerul Economiei şi Comerţului, respectiv Ministerul Afacerilor Externe stă la dispoziţia celor interesaţi cu informaţii în mai multe limbi internaţionale pe paginile web www.minind.ro, respectiv www.mae.ro, iar alte informaţii speciale sunt publicate pe adresele www.insse.ro şi www.ccir.ro .
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail






