Sigla Satu Mare

Proiect de hotărâre supus dezbaterii publice

R O M Â N I A

Judeţul SATU MARE
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI S A T U M A R E

Avizat, secretar
Jr.Mariana Suciu


Proiect de hotărâre
privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2009 în
municipiul Satu Mare


    Având în vedere prevederile Legii nr.571/2003 cu modificările şi completarile ulterioare, privind Codul fiscal, Titlul IX, privind impozitele şi taxele locale, art. 288 pct.(1); a Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale ,republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr.273/2006 cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art.27, art.36, alin.(2) lit.b) , alin (4) lit.c) şi al prevederilor art.45 alin.2 lit.c) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cosiliul local al municipiului Satu Mare

HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se stabilesc valorile impozabile, impozitele, taxele locale, şi amenzile , în sume fixe sau cote procentuale, pentru anul 2009, astfel cum sunt redate în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Impozitul pe clădirile proprietatea persoanelor fizice, se determină prin aplicarea cotei de 0,1% asupra valorii clădirilor determinată pe baza normelor prevăzute în Anexa nr.1, partea I, cap.I, lit.A.
Art.3. Impozitul/taxa pe clădiri, impozitul/taxa pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport sunt creanţe fiscale anuale, care se plătesc în două rate egale, până la 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
Pentru neplata la termenele enunţate la alin.1, contribuabilii datorează majorări de întârziere stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare.
Art.4. Impozitul anual pe clădiri, pe teren, pe mijloacele de transport, datorate aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice sau juridice, de până la 50 de lei inclusiv, fiecare, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
Art.5. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an, de către persoanele fizice, până la data de 31.03.2007, se acordă o bonificaţie de 10%, numai pentru prima locuinţă, cea situată la adresa de domiciliu, pentru terenul aferent acesteia, respectiv pentru un mijloc de transport înregistrat la adresa de domiciliu a contribuabililor, la alegere. În cazul contribuabililor persoane juridice, pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport, nu se acorda bonificaţie.
Art.6. Lista privind actele normative prin care au fost instituite impozite şi taxe locale şi Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Satu Mare cu impact asupra impozitelor şi taxelor locale din perioada 2004-2009, este cuprinsa in Anexa nr.2 la prezenta.
Art.7. Se aprobă regulamentul privind procedurile de acordare de facilităţi fiscale de scutire sau reducere la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, pentru persoanele fizice cu venituri mici, astfel cum este redat în Anexa nr.3 la prezenta hotărâre.
Art.8. Se aprobă lista străzilor, care vor trece în alta zona de impozitare a municipiului Satu Mare, indiferent de încadrarea acestora conform H.C.L. nr. 37 /1993, potrivit Anexei nr.4 la prezenta hotărâre.
Art.9. Se aprobă lista facilităţilor fiscale acordate contribuabililor din municipiul Satu Mare, pentru impozitele şi taxele datorate de aceştia în anul 2009, astfel cum este redată în Anexa nr.5 la prezenta hotărâre.
Art.10. Anexele nr.1, 2,3,4 şi nr.5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.11. Prezenta hotărâre se aplică pentru plata impozitelor şi taxelor locale datorate pe anul 2009, şi intră în vigoare începând cu data 01.01.2009.
Art.12. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, Hotărârea Consiliului Local al municipiului Satu Mare nr.27/2007 si Hotărârea Consiliului Local al municipiului Satu Mare nr.5/ 2008 îşi încetează aplicabilitatea.
Art.13. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează : Primarul municipiului Satu Mare, Secretarul municipiului Satu Mare, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, Serviciul Public de Asistenţă Socială, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Biroul agricol, Corpul de control comercial şi autorizări, precum şi Serviciul Urbanism, amenajarea teritoriului, autorizări de construcţii din cadrul Primăriei municipiului Satu Mare.
Art.14. Prezenta hotărâre se comunică prefectului judeţului Satu Mare în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate şi se aduce la cunoştinţă publică prin grija secretarului municipiului Satu Mare.

Satu Mare, la 15.05.2008





Iniţiator proiect:
Primar,
Ing. IULIU ILYES


Expunere de motive

Referat de specialitate