Festivalul Multicultural International FARA BARIERE.

In perioada 15 – 25 mai 2008 are loc la Satu Mare a II-a editie a Festivalului Multicultural International FARA BARIERE.

            Multiculturalitatea zonei, bogăţia de tradiţii, evantaiul credinţelor şi cultelor religioase, diversitatea tipurilor de raportare la cultură şi creaţie, susţin oportunitatea realizării unui astfel de eveniment, binevenit şi necesar în noua configuraţie a peisajului european.

Succesul cultural şi de public al primei ediţii, precum şi convingerea că o asemenea iniţiativă este necesară şi binevenită pentru municipiul Satu Mare şi pentru regiunea unde ne aflăm ne fac să credem că perpetuarea Festivalului „FĂRĂ BARIERE” poate deveni un important eveniment cultural al cetăţii. Suntem de părere că păstrarea statutului necompetitiv al Festivalului nu ne poate aduce decât noi prieteni adevăraţi, scopul acestuia fiind o binemeritată conectare a sătmărenilor la punctul de fierbere al culturii de azi, din ţară şi din străinătate.

 

Festivalul Internaţional „Fără bariere”, ediţia a II-a, Satu Mare 2008

 

 

vineri 16 mai

 

Ora 18.00 – Strada Horea

 

Deschiderea oficială a festivalului

 

 

Concert

Sextetul PROARTA BRASS

folclor balcanic

 

 

Lăpteanu Viorel - trompetă

Luţai Alexandru - trompetă

Nastai Ioan - corn

Boca Ioan - trombon

Bârsan Vasile - percuţie

 

 

Ora 18.30 – Teatrul de Nord, Sala Mare

 

Teatrul Municipal “Tony Bulandra” Târgovişte

 

BRÂNCUSI. SĂRUTUL

Eseu vizual teatral

 

Distribuţia:

Corneliu Jipa, Ana Maria Oglindă, Maria Nicola, Sandra Mavhima, George Bonceag, Vitalie Ursu, Cătălin Mareş, Raluca Babţan, Cătălin Babliuc.

Coregrafie: Hugo Wolff

Muzica: Virgil Mihaiu

Scenografie: Horaţiu Mihaiu

Regia: Horaţiu Mihaiu

 

SĂRUTUL, care la Rodin era reprezentat în marmoră de un cuplu bărbat-femeie adus în pragul reprezentării absolute ca frumuseţe, este "împietrit" la Brâncuşi, într-o reprezentare ce duce cu gândul mai degrabă la primele forme de artă, dar nu implică o conotaţie negativă a blestemului litic abătut ca în basme, peste o pădure adormită...Cuplul devine un bloc compact, esenţa sărutului brâncuşian nu mai este sărutul însuşi ci iubirea. Îmbrăţişarea este o încolăcire a braţelor, nefiresc de puternică, ce îi cuprinde cu o din ce in ce mai mare forţă pe îndrăgostiţi. Braţele devin serpentiforme, un şarpe al cuplului primordial,...şarpele din "Geneză"...

Greu de tradus scenic, subiectul lui Brâncuşi, rămâne un concept primordial al iubirii, prezent în fiinţa umană, la fel de enigmatic pe cât de poetic, ce merită readus din când în când în conştiinţa publicului indiferent sub ce formă, pentru a încerca o nouă descifrare a lui... (Horaţiu Mihaiu)



Ora 23.00 – Teatrul de Nord, Sala Studio

 

Trupa Mică, Bucureşti

 

AŞCHII

 

cu:

Katia Pascariu
Dan Lupu

Călin Grigoriu - instrumentist

Smaranda Enache  - make up

Andrei Avram - scenografie

Lorette Enache - regie si coregrafie

 

Spectacol de teatru-dans şi muzică live. “Aşchii” este un titlu care reprezintă, într-un moment al existenţei noastre, oglinda în care ne privim aproape zilnic. Graniţa cu ficţiunea devine labilă. Un spectacol în care mişcarea vorbeşte, strigă, chiar ţipă uneori... Pentru că viaţa noastră este aşa: concordanţă în neconcordanţă, linişte în nelinişte, dialog în tăcere.”Aşchii” preia sub pielea sa ideea lui Ionesco în care omul refuză aproape orice dialog cu semenii, dorind o izolare, dorind să se “zidească de viu”. Aceasta este o ipostază a imaginii din oglindă care continuă cu ideea de a trăi “dansând”, de a vorbi “dansând”.

(Lorette Enache)

 

TARARA

 

cu:

Sânziana Tarţa         

Oleg Apostol             

Sabrina Iaschevici

 

Voce: Maria Răducanu

Andrei Avram - scenografie

Smaranda Enache - make up

Lorette Enache - direcţia de scenă

 

„Spectacol de teatru-dans adulmecat în şoaptă prin pântece, ţipăt prin pleoape, cântat din tarara.”





Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Certificari
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
miercuri 06:30:00
8 °C Senin
De parca ar fi : 6 °C
Umiditate: 76 %
Vint: 11 km/h ESE
azi
PM - ploaie PM - ploaie
Temp min. : 9°C
Temp max. : 12°C
Sanse prec. :65 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Sigla Satu Mare