Dezbatere publică privind varianta de ocolire a Municipiului Satu Mare

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, titular al proiectului „VARIANTA DE OCOLIRE A MUNICIPIULUI SATU MARE”, cu o lungime de tronson de 19,545 km, pe teritoriul administrativ al Municipiului Satu Mare şi cel al oraşului Ardud, anunţă publicul interesat asupra DEZBATERII PUBLICE A RAPORTULUI LA STUDIUL DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI, necesară pentru obţinerea acordului de mediu.

Dezbaterea publică va avea loc în ziua de miercuri, 27 IUNIE 2007, cu începere de la ora 16.00, la sediul Primăriei Municipiului Satu Mare, Piaţa 25 octombrie nr.1.

Informaţiile privind potenţialul impact al proiectului propus asupra mediului, pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare, strada Mircea Cel Bătrân, nr.8B şi la sediul titularului din Cluj Napoca, strada Decebal nr.128, în zilele de luni-vineri, între orele 8.00-16.00.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare, până la data la care are loc dezbaterea publică.




Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Certificari
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
sâmbătă 23:00:00
22 °C Senin
De parca ar fi : 22 °C
Umiditate: 64 %
Vint: 4 km/h S
azi
Timp frumos Timp frumos
Temp min. : 21°C
Temp max. : 32°C
Sanse prec. :5 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Sigla Satu Mare