Inaugurarea Parcului Industrial

Available in:
În data de 17.10.2005, în prezenţa şefului Delegaţiei Comisiei Uniunii Europene, Jonathan Scheele, a fost inaugurat parcul industrial din Satu Mare.
La festivitatea de inaugurare au fost prezenţi primarul Iuliu Ilyes, viceprimarii Viorel Solschi şi Gabriel Leş, preşedintele Consiliului Judeţean Ştefan Szabo, prefectul Radu Bud, mai mulţi consilieri locali, directori de instituţii şi reprezentanţii mass-mediei locale şi centrale. În discursul său, Jonathan Scheele a declarat că proiectul, realizat în “Programul PHARE – Coeziune Economică şi Socială 2000”,  reprezintă un adevărat succes, în ciuda întârzierii lucrărilor cu 7 luni.
După inaugurarea parcului, Jonathan Scheele a avut o întâlnire cu autorităţile locale la Palatul Administrativ. În cadrul acestei întâlniri, primarul Iuliu Ilyes a prezentat cele trei mari proiecte care vor fi realizate cu sprijinul fondurilor Uniunii Europene: Parcul Industrial, pasajul rutier de pe str. Fabricii, respectiv reabilitarea sistemului de canalizare şi alimentare cu apă.
În cursul zilei, Jonathan Scheele a efectuat câteva vizite şi la unele societăţi comerciale (SC Asfaltera SRL, SC Uni Com Pack SRL), respectiv la Caritas Satu Mare.
După conferinţa de presă de la ora 16.00, şeful Delegaţiei Comisiei Uniunii Europene, însoţit de reprezentanţii primăriei, a vizitat şi locaţia pasajului de pe strada Fabricii.

delegatie

IlyesScheele
panglica



Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Certificari
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
marţi 17:00:00
8 °C Senin
De parca ar fi : 8 °C
Umiditate: 76 %
Vint: 4 km/h S
azi
PM - nori PM - nori
Temp min. : 5°C
Temp max. : 13°C
Sanse prec. :10 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Sigla Satu Mare