Vizită de lucru la Ujgorod, UCRAINA

Available in:
        În perioada 15-17 iunie 2007,  în cadrul proiectului “Cross border cooperation in the field of tourism for the elaboration of the feasibility study for the Noroieni tourist area”, managerul de proiect, Dl. Gabriel Leş şi asistentul manager, Dna. Daniela Kincses, s-au deplasat la Ujgorod, în vederea implementării activităţii nr. 4 din cadrul proiectului mai sus menţionat, respectiv “Culegerea de informaţii despre operatorii turistici şi obiectivele turistice din zona Transcarpathia“.
Deplasarea s-a desfăşurat pe parcursul a 3 zile, s-au vizitat anumite obiective turistice, s-au purtat discuţii cu diverşi reprezentanţi ai actorilor implicaţi în domeniul turistic al regiunii referitoare la necesitatea existenţei unei cooperări transfrontaliere în domeniul turismului, a unor mijloace de promovare a turismului de cele 2 părţi ale graniţei.
Pe tot parcursul vizitei delegaţia română a fost insoţită de partenerul ucrainian, Dl. Alex Bedya, reprezentantul instituţiei partenere în cadrul proiectului.
Un al subiect supus discuţiei a fost demararea activităţii nr. 8 de organizare a unei vizite turistice în regiunea Transcharpatia.


Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Certificari
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
marţi 06:30:00
5 °C Senin
De parca ar fi : 2 °C
Umiditate: 87 %
Vint: 11 km/h SSW
azi
Timp frumos Timp frumos
Temp min. : 5°C
Temp max. : 13°C
Sanse prec. :5 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Sigla Satu Mare