SATU MARE
PROIECT DE HOTĂRÂRE
privind aprobarea Caietului de sarcini şi a Contractului de concesiune
pentru obiectivul investiţional
„PARCARE SUBTERANĂ ÎN P-ŢA LIBERTĂŢII DIN MUNICIPIUL SATU MARE”

În baza H.C.L. nr. 80/13.03.2008 privind aprobarea iniţiativei de concesionare a terenului în vederea realizării unei parcări subterane în P-ţa Libertăţii din municipiul Satu Mare,
Ţinând seama de Expunerea de motive a Primarului municipiului Satu Mare, de Raportul de specialitate întocmit de Biroul Patrimoniu şi de Rapoartele comisiilor de specialitate ale consiliului local,
În temeiul prevederilor art. 36 alin.2 lit. c, alin.5 lit.a şi b, art. 45 alin.3 din Legea nr. 215/2001, R/A, privind administraţia publică locală,
În temeiul Legii nr. 213/1998, actualizată, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, ANEXA 1, cap. III, alin. 1 şi 2,
Având în vedere H.G. nr. 967/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Satu Mare, precum şi al municipiilor, oraşelor si comunelor din judeţul Satu Mare,
În baza art. 13 alin. 2 CAP II din Legea nr. 50/1991/R/A, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Consiliul Local al municipiului Satu Mare
H O T Ă R Ă Ş T E
H O T Ă R Ă Ş T E
Art. 1. Se aprobă Caietul de sarcini şi forma şi conţinutul cadru al modelului de Contract de concesiune pentru obiectivul investiţional “PARCARE SUBTERANĂ ÎN P-ŢA LIBERTĂŢII DIN MUNICIPIUL SATU MARE”, conform ANEXELOR părţi integrante ale prezentei hotărâri.
ART. 2. Se aprobă…………..ani ca durata maximă a contractului de concesiune pentru obiectivul investiţional “PARCARE SUBTERANĂ ÎN P-ŢA LIBERTĂŢII DIN MUNICIPIUL SATU MARE”
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Satu Mare prin serviciile de specialitate: Direcţia economică şi Direcţia tehnică.
Iniţiator proiect,
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SATU MARE
CABINET PRIMAR
Urmare a derulării şi descrierii etapelor şi obiectivelor de analiză a prezentului Studiu de fundamentare se impun următoarele concluzii:
● Din punct de vedere tehnic şi financiar proiectul „PARCARE SUBTERANĂ ÎN P-ŢA LIBERTĂŢII DIN MUNICIPIUL SATU MARE” este fezabil, neidentificându-se puncte slabe care să sugereze contrariul.
PROPUNERI
● Realizarea parcării subterane în Piaţa Libertăţii în condiţiile respectării următoarelor condiţii:
- concesionarea lucrărilor publice privind „PARCARE SUBTERANĂ ÎN P-ŢA LIBERTĂŢII DIN MUNICIPIUL SATU MARE” în conformitate cu :
▪ O.U.G. nr. 34/2006, actualizată, privind atribuirea contractului de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
▪ H.G. nr. 71/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii prevăzute în O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
● Aprobarea Caietului de sarcini şi a contractului de concesiune privind realizarea proiectului „PARCARE SUBTERANĂ ÎN P-ŢA LIBERTĂŢII DIN MUNCIPIUL SATU MARE” prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Satu Mare ca etapă premergătoare iniţierii procedurii de atribuire a contractului de concesiune
● Impunerea distribuţiei riscurilor de proiect, atât în faza de investiţie cât şi în faza de administrare/exploatare în sarcina concesionarului.
Faţă de cele menţionate în vederea iniţierii proceduri de concesionare propunem spre analiză şi aprobarea Consiliului local a prezentei hotărâri.
DIRECŢIA TEHNICĂ
Aparatul de specialitate al primarului----Birou Patrimoniu
Nr. 20776/16.05.2008
Urmare a HCL nr………………privind aprobarea deciziei de concesionare a obiectivului “PARCARE SUBTERANĂ ÎN P-ŢA LIBERTĂŢII DIN MUNICIPIUL SATU MARE”, a analizării actelor şi documentelor privind asigurarea documentaţiei de atribuire a contractului de concesiune prin licitaţie publică deschisă, respective Caietul de sarcini, forma şi conţinutul cadru al modelului de Contract de concesiune, se constată şi propun următoarele:
- în conformitate cu prevederile procedurilor legale privind atribuirea contractelor de concesionare a lucrărilor publice privind proiectarea, avizarea, execuţia, operarea şi administrarea lucrărilor publice pentru „PARCARE SUBTERANĂ ÎN P-ŢA LIBERTĂŢII DIN MUNICIPIUL SATU MARE” - este necesară aprobarea conţinutului şi prevederilor cadru ale Caietului de Sarcini şi Contractului cadru şi în special a duratei maxime a concesiunii.
- din punct de vedere administrativ, cu respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte atribuirea contractului de concesiune în condiţii avantajoase pentru municipalitate şi implicit a membrilor comunităţii, ca beneficiari finali, s-au analizat principalii parametrii care determină eficienţa economică a concesiunii astfel:
• Criteriile de atribuire a contractului de concesiune în cadrul Caietului de sarcini:
- Valoarea investiţiei propuse
- Durata de execuţie [proiectare + execuţie] – Grafic de eşalonare până la punerea în funcţiune [PIF]
- Durata concesiunii_________[ani]
- Gradul de asumare a riscurilor
- Numărul locurilor de parcare
Pornind de la aceşti parametri de atribuire a contractului de concesiune se fac următoarele precizări:
- valoarea investiţiei determină în mod implicit, urmare a unui plan de afaceri a concesionarului, să se oferteze durata concesiunii până la recuperarea totală a sumelor investite, prin amortizare,
- durata execuţiei investiţiei este un element important sub aspectul atingerii scopului concesiunii într-un timp cât mai scurt,
- valoarea redevenţei, care sub aspect financiar constituie o sursă de venit la bugetul municipiului, este înscris şi propus de concesionar tot ca rezultat al planului de afaceri,
- gradul de asumare a riscurilor – concedentul propune asumarea tuturor riscurilor de către concesionar - de la proiectare, execuţie, operare, exploatare, finalizare contract de concesiune, cu finanţare integrală din surse private, ţinând cont de componenta economică a proiectului investiţional.
NOTĂ: Conform prevederilor actelor normative în vigoare – HG. NR.71/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii prevăzute în O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, durata contractului de concesiune se aprobă prin decizia Consiliului Local.
Având în vedere volumul investiţional şi estimarea amortizării şi realizării unui profit acceptabil, se apreciază şi propune o durată a concesiunii de 30 de ani.
Având în vedere valoarea estimată a investiţiilor pentru „PARCARE SUBTERANĂ ÎN P-ŢA LIBERTĂŢII DIN MUNICIPIUL SATU MARE” de peste 5.000.000 euro se impune conform prevederilor OUG nr. 34/2006 publicarea şi mediatizarea contractului de concesiune în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene [JOUE].
Ţinând cont de etapele procedurii legale de atribuire a contractului de concesiune, precum şi etapelor prevăzute în Caietul de sarcini a obiectivului investiţional este necesar a se preciza că suprafaţa de teren oferită spre concesionare poate să sufere modificări – suplimentări sau diminuări, asumate de concesionar, dar în contractul de concesiune acestea vor fi asigurate de concedent prin documentaţii tehnico-juridice avizate de Oficiul de Cadastru Imobiliar Satu Mare.
Faţă de cele menţionate, în vederea asigurării etapelor legale de derulare a procedurii de atribuire a contractului de concesiune a obiectivului” „PARCARE SUBTERANĂ ÎN P-ŢA LIBERTĂŢII DIN MUNICIPIUL SATU MARE” propunem analiza şi aprobarea prezentei hotărâri.
Director executiv, Şef Birou Evidenţă Patrimoniu
ing. Pop Mircea ing. Faur Mihaela
ANEXE:
- plan de încadrare în zonă,
- plan de amplasament şi delimitare a imobilului,
- extras din Anexa 2 la H.G nr. 967/2002.
În temeiul O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, al H.G.R. nr.71/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de servicii prevăzute de O.U.G. nr.34/2006, şi al Hotărârii Consiliului Local al municipiului Satu Mare .................. privind aprobarea iniţiativei de concesionare a terenului în vederea realizării unei parcări subterane în P-ţa Libertăţii din municipiul Satu Mare.
I. Părţile contractante
Municipiul Satu Mare, adresa sediu: Primăria municipiului Satu Mare, P-ţa 25 Octombrie nr.1, telefon/fax 0261 - 807569/710760, reprezentat prin ing. Ilyes Iuliu - primar, în calitate de concedent, pe de o parte
şi
S.C..................................., persoană juridică (actul constitutiv al agentului economic) cu sediul principal în ...................., reprezentat prin ............., având funcţia de......................, / persoana fizică (domiciliul, buletinul/cartea de identitate) ........................, în calitate de concesionar, pe de altă parte,
au convenit încheierea prezentului contract de concesiune,
II.Definitii
Art.1. În prezentul contract următorii termeni vor fi interpretaţi astfel:
a. amplasamentul lucrării - locul unde concesionarul execută lucrarea, respectiv terenul dobândit sau ce urmează a fi dobândit de către concedent şi predat concesionarului în vederea aducerii la indeplinire a contractului de concesiune;
b. autorizaţie de construire – înseamnă autorizaţia de construire ce urmează a fi emisă la solicitarea concesionarului pentru Parcare subterană în P-ţa Libertăţii din municipiul Satu Mare.
c. contract – reprezintă prezentul contract şi toate Anexele sale;
d. concedent şi concesionar - părţile contractante, aşa cum sunt acestea numite în prezentul contract;
e. data intrării în vigoare a contractului de concesiune: data semnării contractului
f. forta majoră - un eveniment mai presus de controlul părţilor, care nu se datorează greşelii sau vinei acestora, care nu putea fi prevăzut la momentul încheierii contractului şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea contractului; sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluţii, incendii, inundaţii sau orice alte catastrofe naturale, restricţii apărute ca urmare a unei carantine, embargou, enumerarea nefiind exhaustivă ci enunciativă. Nu este considerat forţă majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligaţiilor uneia din părţi;
g. zi - zi calendaristică; an - 365 zile.
III. Obiectul contractului de concesiune
Art. 2.(1) Obiectul prezentului contract îl constituie concesionarea terenului şi a lucrărilor privind proiectarea, avizarea, execuţia, operarea şi întreţinerea obiectivului „ Parcare subterană în P-ţa Libertăţii din municipiul Satu Mare” , în conformitate cu prevederile Caietului de sarcini şi ofertei depuse de concesionar.
(2) Descrierea obiectului concesiunii este realizată în caietul de sarcini, anexă la prezentul contract, care face parte integrantă din prezentul contract şi pe care concesionarul îl acceptă integral.
(3) Scopul principal al contractului este să asigure, pe baza unei gestionări optime, efectuarea la un nivel corespunzător a activităţilor, la preţuri accesibile pentru utilizatorii finali, precum şi întreţinerea şi exploatarea bunurilor de retur încredinţate concesionarului pentru efectuarea respectivelor activităţi.
(4) Nivelul de performanţă şi de calitate al activităţilor pe care concesionarul urmează să le efectueze sunt cele prevăzute în caietul de sarcini, anexă la prezentul contract.
(5) În derularea contractului de concesiune, concesionarul va utiliza următoarele categorii de bunuri:
a. bunurile de retur, care revin de plin drept, gratuit si libere de orice sarcini concedentului la încetarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, astfel:
- terenul, proprietate publică a municipiului Satu Mare în suprafaţă de 8.342 mp.;
- obiectivul realizat: „Parcare subterană în P-ţa Libertăţii din municipiul Satu Mare” care la data încetării contractului de concesiune devine proprietate publică a municipiului Satu Mare.
b. bunurile proprii sunt bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost utilizate de către acesta pe durata concesiunii şi care rămân în proprietatea concesionarului. Sunt bunuri proprii: - maşini, instalaţii, utilaje ( … )
IV. Modul de distribuire a riscului exploatării rezultatului lucrărilor:
Art.3. (1) Concesionarul primeşte dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor executate ce fac obiectul prezentului contract de concesiune, preluând în totalitate riscurile realizării şi exploatării lucrărilor respective pe întreaga perioadă de derulare a contractului.
(2) Concesionarul îşi asumă riscul de responsabilitate, constând în nerespectarea parametrilor de performanţă şi calitate ai construcţiei/serviciului, pe întreaga durată de viaţă a proiectului.
(3) Concesionarul îşi asumă riscul de piaţă, constând în neîntrebuinţarea de către utilizatorii finali ai rezultatului lucrărilor executate/serviciilor puse la dispoziţia acestora, în condiţiile în care parametrii de performanţă şi calitate au fost integral respectaţi.
(4) Concesionarul îşi asumă alte riscuri legate de proiectare, construire şi exploatarea parcării, care se pot ivi pe parcursul derulării contractului.
(5) Concedentul nu are dreptul ca, pe parcursul îndeplinirii contractului de concesiune de lucrări publice, să accepte sau să solicite modificări ale clauzelor contractuale care ar avea ca efect o diminuare a responsabilităţilor concesionarului în asemenea măsură încât cea mai mare parte a riscurilor sa fie redistribuită concedentului.
V. Termenul
Art. 4.(1) Durata concesiunii este de ............ ani, de la încheierea contractului de concesiune.
(2) Durata concesiunii nu se va confunda cu durata de proiectare şi de execuţie a lucrărilor, care va fi de…………luni (maxim 26 de luni) de la predarea amplasamentului.
VI. Redevenţa
Art. 5. Redevenţa este de ……. Lei (minim 5 %) din venitul brut rezultat prin exploatarea investiţiei pe perioada unui an fiscal, plătită anual, în conformitate cu caietul de sarcini.
VII. Plata redevenţei
Art. 6. (1) Plata redeventei se face prin conturile:
- contul concedentului nr. ..............., deschis la Banca .............;
- contul concesionarului nr. ............., deschis la Banca ............ .
(2) Neplata redevenţei sau executarea cu întârziere a acestei obligaţii conduce la plata de majorări de întârziere prevăzute de legislaţia fiscală în vigoare la data scadenţei obligaţiei, pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma datorată până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei de plată sau până la data rezilierii de plin drept a contractului ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale.
(3) Neplata redevenţei timp de ……….. zile de la data limită de plată, conduce la rezilierea de plin drept a contractului de concesiune, fără punere în întârziere, fără îndeplinirea altor formalităţi şi fără a fi necesară intervenţia vreunei instanţe judecătoreşti. În această situaţie concedentul va notifica concesionarului rezilierea contractului cu maxim 5 zile înainte ca aceasta să-şi producă efectele.
VIII. Executarea contractului
Art.7. Condiţii precedente începerii şi executării lucrărilor publice
(1) Concesionarul se obligă să prezinte scrisoarea de garanţie pentru buna execuţie, prevazută la art.14 alin.(3).
Art.8. Începerea şi execuţia lucrărilor publice.
(1) Concesionarul are obligaţia de a începe lucrările în termen de 15 zile de la data predării amplasamentului destinat concesiunii.
(2) Din motive întemeiate şi justificate, termenul de începere a lucrărilor de construire a parcării se poate prelungi cu maximum 30 zile, cu acordul scris al concedentului, dar fără ca aceasta masură să ducă la modificarea termenului de finalizare a acestor lucrări.
(3) Nerespectarea termenului de începere a lucrărilor de construire a parcării, inclusiv prelungirea cu 30 zile a acestuia, determină rezilierea de drept a contractului de concesiune şi pierderea garanţiei de bună execuţie a contractului.
(4) Concesionarul trebuie să notifice concedentului şi Inspecţiei de Stat în Construcţii, Lucrări Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului data începerii efective a lucrărilor, conform prevederilor legale.
(5) Lucrările trebuie să se deruleze conform graficului general de execuţie şi să fie terminate la data stabilită. Datele intermediare, prevăzute în graficele de execuţie, se consideră date contractuale.
(6) Concesionarul va prezenta, la cererea concedentului, după semnarea contractului, graficul de execuţie de detaliu, alcătuit în ordinea tehnologică de execuţie. În cazul în care, după opinia concedentului, pe parcurs, desfăşurarea lucrărilor nu concordă cu graficul general de execuţie a lucrărilor, la cererea concedentului, concesionarul va prezenta un grafic revizuit, în vederea terminării lucrărilor la data prevăzută în contract. Graficul revizuit nu îl va scuti pe concesionar de nici una dintre îndatoririle asumate prin contract.
(7) În cazul în care concesionarul întârzie începerea lucrărilor, terminarea pregătirilor sau dacă nu îşi îndeplineşte îndatoririle prevăzute la art. 14, alin.(1) concedentul este îndreptăţit să-i fixeze concesionarului un termen până la care activitatea să intre în normal şi să îl avertizeze că, în cazul neconformării, la expirarea termenului stabilit îi va rezilia contractul.
(8) Concedentul are dreptul de a supraveghea desfăşurarea execuţiei lucrărilor şi de a stabili conformitatea lor cu specificaţiile din caietul de sarcini. Părţile contractante au obligaţia de a notifica, în scris, una celeilalte, identitatea reprezentanţilor lor atestaţi profesional pentru acest scop, şi anume responsabilul tehnic cu execuţia din partea executantului şi dirigintele de şantier sau, dacă este cazul, altă persoană fizică sau juridică atestată potrivit legii, din partea concedentului.
(9) Concesionarul are obligaţia de a asigura accesul reprezentantului concedentului la locul de muncă, în ateliere, depozite şi oriunde îşi desfăşoară activităţile legate de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, inclusiv pentru verificarea lucrărilor ascunse.
(10) Materialele trebuie să fie de calitatea prevăzută în documentaţia de execuţie; verificările şi testările materialelor folosite la execuţia lucrărilor precum şi condiţiile de trecere a recepţiei provizorii şi a recepţiei finale (calitative) sunt în conformitate cu programul calităţii din documentaţia de execuţie, conform prevederilor legale.
(11) Concesionarul are obligaţia de a asigura instrumentele, utilajele şi materialele necesare pentru verificarea, măsurarea şi testarea lucrărilor. Costul probelor şi încercărilor, inclusiv manopera aferentă acestora, revin executantului.
(12) Probele neprevăzute şi comandate de concedent pentru verificarea unor lucrări sau materiale puse în operă vor fi suportate de concesionar dacă se dovedeşte că materialele nu sunt corespunzătoare calitativ sau că manopera nu este în conformitate cu prevederile contractului.
În caz contrar, concedentul va suporta aceste cheltuieli.
(13) Concesionarul este obligat să execute obiectul contractului la nivelul de performantă si de calitate prevăzute în caietul de sarcini, anexă la prezentul contract.
(14) Concesionarul are obligaţia de a nu acoperi lucrările care devin ascunse, fără aprobarea concedentului.
(15) Concesionarul are obligaţia de a notifica concedentului, ori de câte ori astfel de lucrări, inclusiv fundaţiile, sunt finalizate pentru a fi examinate şi măsurate.
(16) Concesionarul are obligaţia de a dezveli orice parte sau părţi de lucrare, la dispoziţia concedentului, şi de a reface această parte sau părţi de lucrare, dacă este cazul.
(17) În cazul în care se constată că lucrările sunt de calitate corespunzătoare şi au fost executate conform documentaţiei de execuţie, atunci cheltuielile privind dezvelirea şi refacerea vor fi suportate de către concedent, iar în caz contrar, de către concesionar.
(18) Pe parcursul execuţiei lucrărilor şi a remedierii viciilor ascunse, concesionarul are obligaţia, în măsura permisă de respectarea prevederilor contractului, de a nu stânjeni inutil sau în mod abuziv:
a) confortul riveranilor, sau
b) căile de acces, prin folosirea şi ocuparea drumurilor şi căilor publice sau private care deservesc proprietăţile aflate în posesia concedentului sau a oricarei alte persoane
Art.9. Finalizarea lucrărilor.
(1) Concesionarul se obligă să realizeze investiţia până la termenul prevăzut la art.4 alin.(2). In situatia in care volumul sau natura lucrărilor neprevăzute, condiţiile climaterice excepţional de nefavorabile sau oricare alt motiv de întârziere care nu se datorează concesionarului şi nu a survenit prin încălcarea contractului de către acesta, îndreptăţesc concesionarul de a solicita prelungirea termenului de finalizare a execuţiei lucrărilor sau a oricărei părţi a acestora, atunci, prin consultare, părţile vor stabili orice prelungire a duratei de execuţie la care concesionarul are dreptul.
(2) La finalizarea lucrărilor, concesionarul are obligaţia de a notifica, în scris, concedentului că sunt finalizate lucrările de construire, solicitând acestuia convocarea comisiei de recepţie.
(3) Pe baza situaţiilor de lucrări executate confirmate şi a constatărilor efectuate pe teren, concedentul va aprecia dacă sunt întrunite condiţiile pentru a convoca comisia de recepţie. În cazul în care se constată că sunt lipsuri sau deficienţe, acestea vor fi notificate concesionarului, stabilindu-se şi termenele pentru remediere şi finalizare. După constatarea remedierii tuturor lipsurilor şi deficienţelor, la o nouă solicitare a concesionarului, concedentul va convoca comisia de recepţie.
(4) Comisia de recepţie are obligaţia de a constata stadiul îndeplinirii contractului prin corelarea prevederilor acestuia cu documentaţia de execuţie şi cu reglementările în vigoare. În funcţie de constatările făcute, concedentul are dreptul de a accepta sau de a respinge recepţia.
(5) Dupa constatarea şi recepţia constatării finalizării lucrărilor de către concedent, concesionarul are dreptul să înceapă exploatarea parcării.
Art.10. Remedierea drumurilor de acces
(1) Concesionarul va realiza toate lucrările de consolidare aferente drumurilor de acces la momentul şi în maniera care să-i permită acestuia să realizeze lucrările de construcţie.
(2) Anterior finalizării lucrărilor de construcţie, remedierea tuturor prejudiciilor cauzate de concesionar şi care au afectat drumurile de acces va cădea în sarcina concesionarului.
(3) în cazul în care concesionarul nu execută remedierea drumurilor de acces, ci concedentul, concesionarul va plăti concedentului costul lucrarilor de remediere efectuate de acesta din urmă.
X. Protecţia patrimoniului cultural naţional
Art.11. (1) Bunurile arheologice, epigrafice, numismatice, paleontologice sau geolitice, descoperite în cadrul lucrărilor precum şi cele descoperite întâmplător pe şantier, fac obiectul proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ – teritoriale, în raport de dispoziţiile Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.
(2) Concesionarul are obligaţia de a lua toate precauţiile necesare pentru ca muncitorii săi sau oricare alte persoane să nu îndepărteze sau să deterioreze obiectele prevăzute la alin.(1), iar imediat după descoperirea şi înainte de îndepărtarea lor, de a înştiinţa concedentul despre această descoperire şi de a îndeplini dispoziţiile primite de la concedent privind îndepărtarea acestora. Dacă din cauza unor astfel de dispoziţii, concesionarul suferă întârzieri atunci, prin consultare, părţile vor stabili orice prelungire a duratei de execuţie la care concesionarul are dreptul.
(3) Concedentul are obligaţia, de îndată ce a luat la cunoştinţă despre descoperirea obiectelor prevăzute la alin.(1), de a înştiinţa în acest sens organele de poliţie şi comisia monumentelor istorice.
(4) Se va încheia un contract în prealabil şi permanent de supraveghere a lucrărilor de către o persoane autorizată din partea Primăriei municipiului Satu Mare.
X. Drepturile părţilor
Art.12. Drepturile concesionarului
(1) Concesionarul are dreptul de a exploata în tot, pe riscul şi pe răspunderea sa, rezultatul lucrărilor executate care fac obiectul prezentului contract potrivit obiectivelor şi standardelor de calitate stabilite de concedent prin caietul de sarcini.
(2) Concesionarul are dreptul de a folosi şi de a culege fructele bunurilor ce fac obiectul concesiunii, potrivit naturii bunului şi scopului stabilit de părţi prin contractul de concesiune.
(3) Concesionarul are dreptul de a încheia contracte cu terţii pentru proiectarea, operarea, întreţinerea, asigurarea şi valorificarea exploatării bunurilor, activităţilor şi serviciilor care fac obiectul concesiunii.
(4) în situaţia subcontractării în condiţiile aliniatului precedent, concesionarul va prezenta concedentului lista cu subcontractanţii, anexă la prezentul contract.
(5) Concesionarul are dreptul de a primi despăgubiri la încetarea contractului de concesiune prin ajungere la termen pentru investiţiile realizate (bunuri imobile) rămase neamortizate, reevaluate, urmare a unei expertize tehnico-economice.
Art. 13. Drepturile concedentului
(1) Concedentul are dreptul să urmărească stadiul de realizare a investiţiilor, precum şi de a verifica îndeplinirea cerinţelor de performanţă şi calitate a activităţilor realizate de concesionar, asigurându-se in acest sens inclusiv dreptul de a verifica documente relevante cu privire la aceste aspecte.
(2) Verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabilă a concesionarului şi în conformitate cu prevederile programului calităţii din proiectul tehnic.
(3) Concedentul are dreptul să modifice în mod unilateral partea reglementară a contractului de concesiune, cu notificarea prealabilă a concesionarului, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local. În cazul în care modificarea unilaterală a contractului îi aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul să primească fără întârziere o justă despăgubire. În caz de dezacord între concedent şi concesionar cu privire la suma despăgubirii, aceasta va fi stabilită de către instanţa judecătorească competentă. Acest dezacord nu poate în niciun caz să permită concesionarului să nu îşi execute obligaţiile contractuale.
XI. Obligaţiile părţilor - clauze stabilite în condiţiile caietului de sarcini
Art. 14. Obligaţiile concesionarului
(1) Concesionarul are obligaţia de a realiza proiectul investiţional şi de a obţine toate autorizaţiile şi avizele necesare execuţiei lucrărilor şi începerea lucrărilor conform graficului convenit.
(2) În situaţia în care concesionarul este o asociere formată din mai multe persoane juridice distincte, atunci acesta va prezenta contractul de asociere legalizat, în termen de 5 zile de la semnarea contractului.
(3) Înainte de intrarea in vigoare a contractului de concesiune, concesionarul este obligat să depună, cu titlu de garanţie de buna executie, suma de..............., sub forma unei scrisori de garanţie bancară. Nedepunerea în termen a garanţiei stabilite atrage anularea procedurii cu consecinţa reţinerii garanţiei de participare. Din această sumă vor fi reţinute, dacă este cazul, penalităţile şi alte sume datorate concedentului de către concesionar, în baza contractului de concesiune.
a. Garanţia de bună execuţie se constituie pe durata prevăzută în caietul de sarcini.
b. Restituirea garanţiei de buna execuţie a contractului se va face în condiţiile prevăzute în caietul de sarcini, la cererea scrisă a concesionarului, în condiţiile în care contractul s-a finalizat în bune condiţiuni şi a fost recepţionat.
(4) Concesionarul este obligat să prezinte concedentului rapoarte lunare privind etapele de realizare a investiţiei şi să permită accesul reprezentanţilor concedentului la locul de muncă, în ateliere, depozite şi oriunde îşi desfăşoară activităţile legate de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract.
(5) Concesionarul este obligat să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate şi de permanenţă a lucrărilor care fac obiectul concesiunii, în conformitate cu cerinţele şi destinaţia impuse de concedent.
(6) Concesionarul este obligat sa exploateze în mod direct obiectivul care face obiectul concesiunii.
(7) Concesionarul nu poate subconcesiona în tot sau în parte bunul ce face obiectul concesiunii.
(8) Concesionarul nu poate cesiona drepturile şi obligaţiile ce decurg din prezentul contract.
(9) Concesionarul este obligat sa plătească redevenţa la termenele convenite în prezentul contract.
(10) Concesionarul este obligat să realizeze următoarele investiţii: conform punctului 3.2.6 din caietul de sarcini.
(11) Efortul investitional pentru proiectarea, avizarea, execuţia, operarea şi întreţinerea” Parcării subterane în P-ţa 25 Libertăţii din municipiul Satu Mare „ este de cca.......................... Euro.
(12) Concesionarul se obligă să respecte condiţiile de exploatare a concesiunii stabilite de autorităţile de protectie a mediului, sau de alte instituţii abilitate în domeniul de activitate ce are legatură cu obiectul prezentului contract.
(13) Concesionarul este obligat să respecte condiţiile impuse de natura bunurilor, activităţilor sau serviciilor cum ar fi: condiţii de siguranţă în exploatare, protecţia mediului, protecţia muncii, condiţii privind folosirea şi conservarea patrimoniului .
(14) La încetarea contractului de concesiune prin ajungere la termen, concesionarul este obligat să restituie concedentului, în deplină proprietate, bunurile de retur, în mod gratuit şi libere de orice sarcini.
(15) Concesionarul este obligat sa continue exploatarea bunului în noile condiţii stabilite de concedent, în mod unilateral, potrivit art. 13 alin. (3) din prezentul contract de concesiune, fără a putea solicita încetarea acestuia..
Art. 15. Obligaţiile concedentului
(1) Concedentul are obligaţia de a preda concesionarului amplasamentul lucrării. În acest sens, concedentul va depune toate diligenţele să dobândească în numele unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă dreptul de proprietate asupra terenului ce constituie amplasamentul lucrării, nu mai tarziu de data stabilită în vederea transmiterii către concesionar sau a părţii corespunzătoare sectorului unde vor începe lucrările.
(2) Concedentul garantează că partea contractantă va beneficia de folosinţa netulburată în legătură cu amplasamentul, începând de la predarea acestuia către concesionar până la sfârşitul duratei contractului şi că va deţine toate acele drepturi de folosinţă ale amplasamentului necesare pentru a-i permite acestuia îndeplinirea obligaţiilor care decurg din Contract.
(3) Concedentul nu are dreptul sa modifice în mod unilateral contractul de concesiune, în afară de cazurile prevăzute expres de lege şi de situaţia prevăzută de art. 13, alin. (3) din Contract.
(4) Concedentul este obligat să notifice concesionarului apariţia oricăror împrejurări de natura să aducă atingere drepturilor concesionarului, cazurile prevăzute expres de lege şi de art. 13 , alin (3) din contract.
(5) a).Concedentul va proteja pe concesionar impotriva tuturor pretentiilor legitime, costurilor, acţiunilor, obligaţiilor şi cheltuielilor generate ca urmare a pretenţiilor oricăror persoane in legatura cu sau referitoare la expropriere, posesie, proprietate sau orice alte drepturi sau drepturi pretinse asupra pricarei parti din amplasament.
b). Concesionarul va beneficia de drepturile stipulate anterior numai în situaţia în care va notifica în timp util de la primirea citaţiei/ somaţiei/ notificare cu privire la oricare dintre acţiunile la care se face referire mai sus.
XII. Perioada de garanţie acordată lucrărilor.
Art.16. (1) Perioada de garanţie a lucrărilor decurge de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, până la recepţia finală a acestora, adică 24 de luni.
(2) În perioada de garanţie, concesionarul are obligaţia, în urma dispoziţiei date de concedent, de a executa toate lucrările de modificare, reconstrucţie şi remediere a viciilor, şi altor defecte a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale.
(3) Concesionarul are obligaţia de a executa toate activităţile prevăzute la alin.(2), pe cheltuiala proprie, în cazul în care ele sunt necesare datorită:
a. utilizării de materiale, de instalaţii sau a unei manopere neconforme cu prevederile contractului; sau
b. unui viciu de concepţie, acolo unde concesionarul este responsabil de proiectarea unei părţi a lucrărilor; sau
c. neglijenţei sau neîndeplinirii de către concesionar a oricăreia dintre obligaţiile explicite sau implicite care îi revin în baza contractului.
(4) În cazul în care defecţiunile nu se datorează concesionarului, lucrările fiind executate de către acesta conform prevederilor contractului, costul remedierilor va fi evaluat şi plătit ca lucrări suplimentare.
(5) În cazul în care concesionarul nu execută lucrările prevazute la alin.(2), concedentul este îndreptăţit să angajeze şi să plătească alte persoane care să le execute. Cheltuielile aferente acestor lucrări vor fi recuperate de către concedent de la concesionar.
XIII. Încetarea contractului de concesiune
Art. 17. (1) Contractul de concesiune încetează de drept în următoarele cazuri:
a. la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune;
b. în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către concedent, cu plata de despăgubiri juste şi prealabile în sarcina concedentului;
c. în cazuri de fortă majoră sau caz fortuit, când concesionarul se află în imposibilitatea de a continua contractul, prin renunţare fără plata unei despăgubiri.
Art.18. (1) Contractul de concesiune înceteaza de plin drept fără alte formalităţi şi fără intervenţia vreunei instanţe judecătoresti în urmatoarele cazuri:
a. în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar cu privire la termenul de finalizare a obiectivului, potrivit prevederilor art.21 alin.(3);
b.neplata redevenţei de către concesionar potrivit prevederilor art.6 ;
c. în cazul constatării unor abateri grave ale concesionarului de la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, prin rezilierea unilaterală de către concedent şi cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;
d. în cazul constatării unor abateri grave ale concedentului de la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, prin rezilierea unilaterală de către concesionar şi cu plata unei despăgubiri în sarcina concedentului;
e. în cazul în care concesionarul este declarat in stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura falimentului;
f. in cazul in care concesionarul subconcesionează în tot sau in parte bunul ce face obiectul concesiunii.
g. in cazul in care concesionarul cesionează drepturile şi obligatiile sale prevăzute de prezentul contract.
Art.19. - La încetarea, din orice cauză, a contractului de concesiune, bunurile ce au fost utilizate de concesionar în derularea concesiunii vor fi repartizate după cum urmează:
a. bunurile de retur vor fi transferate de la concesionar la concedent pe bază de proces verbal de predare - primire;
b. bunurile proprii vor rămâne in proprietatea concesionarului.
XIV. Răspunderea contractuală
Art.20. (1) Nerespectarea de către părţile contractante a celorlalte obligaţiil cuprinse în prezentul contract de concesiune atrage răspunderea contractuală a părtii în culpă.
XV. Clauze de penalizare
Art.21. (1) Nerealizarea obiectivului prevazut la art. 2 in termenul stipulat la art. 4, alin.(1) din contract, atrage plata de majorări de întârziere de 0.5% pentru fiecare zi de ]ntârziere calculată la valoarea investiţiei nerealizate, fără TVA până la data îndeplinirii obligaţiei de finalizare a investiţiei sau până la data rezilierii de plin drept a contractului de concesiune pentru neexecutarea obligaţiei de realizare a investiţiei.
(2) În cazul în care termenul de finalizare al obiectivului stabilit la art.4 alin.(2) este depăşit cu mai mult de 90 de zile, concedentul va notifica concesionarul cu privire la rezilierea contractului de concesiune.
(3) Rezilierea contractului în cazul neîndeplinirii obligaţiei de realizare a obiectivului în termenul convenit în prezentul contract va opera de plin drept în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii notificării de către concesionar transmisă în condiţiile prevăzute la art.21 alin.(2) fără a mai fi necesară altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti.
(4) În situaţia neîndeplinirii cerinţelor de performantă şi de calitate stabilite în caietul de sarcini, anexă la contract, concesionarului i se va notifica ca într-un anumit termen să rezolve neconformităţile în îndeplinirea acestor cerinţe. În cazul în care concesionarul nu rezolvă neconformitaţile notificate în termenul stabilit, acestuia i se vor aplica majorări de întârziere, conform aliniatului1., pentru fiecare zi de întârziere calculate la valoarea investiţiei nerealizate până la data îndeplinirii obligaţiei de rezolvare a neconformităţilor în îndeplinirea cerinţelor de performantă şi calitate sau până la data rezilierii de plin drept a contractului de concesiune pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale.
XVI. Asigurări
Art.22. (1) Concesionarul are obligaţia de a încheia, înainte de începerea lucrărilor, o asigurare ce va cuprinde toate riscurile ce ar putea apărea privind lucrările executate, utilajele, instalaţiile de lucru, echipamentele, materialele pe stoc, personalul propriu şi reprezentanţii împuterniciţi să verifice, să testeze sau să recepţioneze lucrările precum şi daunele sau prejudiciile aduse către terţe persoane fizice sau juridice.
(2) Asigurarea se va încheia cu o societate de asigurare-reasigurare. Contravaloarea primelor de asigurare va fi suportată de către concesionar din capitolul “Cheltuieli indirecte”.
(3) Concesionarul are obligaţia de a prezenta concedentului, ori de câte ori i se va cere, poliţa sau poliţele de asigurare şi recipisele pentru plata primelor curente (actualizate).
(4) Concesionarul are obligaţia de a se asigura ca subantreprenorii au încheiat asigurari pentru toate persoanele angajate de ei. El va solicita subantreprenorilor să prezinte concedentului, la cerere, poliţele de asigurare şi recipisele pentru plata primelor curente (actualizate).
(5) Concedentul nu va fi responsabil pentru nici un fel de daune-interese, compensaţii plătibile prin lege, în privinţa sau ca urmare a unui accident sau prejudiciu adus unui muncitor sau altei persoane angajate de concesionar, cu excepţia unui accident sau prejudiciu rezultând din vina persoanei concedentului, a agenţilor sau a angajaţilor acestora.
XVII.Litigii
Art. 23.(1) Părţile vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ele în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.
(2) Dacă după 15 zile de la începerea acestor tratative neoficiale părţile nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente din România.
(3) Soluţionarea litigiilor de orice fel ce decurg din executarea prezentului contract de concesiune se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
XVIII.Forţa majoră.
Art. 24. (1) Prin forţa majoră, în sensul prezentului contract de concesiune, se înţelege o împrejurare externă cu caracter excepţional, fără relaţie cu lucrul care a provocat dauna sau cu însuşirile sale naturale, absolut invincibilă şi absolut imprevizibilă.
(2) Prin caz fortuit se înţelege acele împrejurări care au intervenit şi au condus la producerea prejudiciului şi care nu implica vinovăţia paznicului juridic, dar care nu întrunesc caracteristicile forţei majore.
(3) Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător - total sau parţial - a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea corespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată de forţa majoră.
(4) Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părti, în termen de cinci zile, urmate de o scrisoare recomandată cu menţiunea constatării evenimentului de către organele competente, în prezenţa părţilor, producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
XIX. Comunicări
Art.25. (1) Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie sa fie transmisă în scris.
(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii cât şi în momentul primirii.
(3) Comunicările dintre părţi se pot face şi prin telefon, fax sau e-mail cu condiţia confirmării in scris a primirii comunicării.
XX. Clauze finale
Art.26. (1). Modificarea clauzelor prezentului Contract, se face de comun acord de către părţi, prin act adiţional.
(2) Prezentul contract de concesiune împreună cu anexele fac parte integrantă din cuprinsul sau reprezinţa voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere verbală dintre aceastea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
(3) Anexele care fac parte integrantă din contract sunt:
a) Anexa nr.1 - Caietul de sarcini;
b) Anexa nr.2 - Oferta tehnică şi economică a concesionarului;
c) Anexa nr.3 - Graficul de execuţie al lucrărilor;
d) Anexa nr.4 - Procesele – verbale de predare primire a terenului;
e) Anexa nr.5 - Lista cu subcontractanţi.
XXI. Legea aplicabilă contractului
Art.27. - Contractul va fi interpretat conform legilor din România.
Prezentul contract de concesiune a fost încheiat în ............ exemplare în limba română şi conţine.................. şi ................anexe.
Concedent, Concesionar,
Municipiul Satu Mare
……………………
Primar, Administrator,
ing. Iuliu Ilyés
Primar,
ing. Ilyés Iuliu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SATU MARE
CABINET PRIMAR
EXPUNERE DE MOTIVE
La proiectul de hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini şi a Contractului de concesiune pentru obiectivul investiţional

ing. Ilyés Iuliu
ing. Ilyés Iuliu
DIRECŢIA TEHNICĂ
Aparatul de specialitate al primarului----Birou Patrimoniu
Nr. 20776/16.05.2008
RAPORT DE SPECIALITATE

CONTRACT DE CONCESIUNE
a obiectivului investiţional: „PARCARE SUBTERANĂ ÎN P-ŢA LIBERTĂŢII DIN MUNICIPIUL SATU MARE”

Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail