Sigla Satu Mare

Pr.hot.privind aprobarea s.f. si ind teh ec la obiectiv. Sala sport sc. Octavian Goga

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI                                                                        Avizat:
SATU MARE                                                                                                                    Secretar,
                                                                                                                                     Suciu Mariana




PROIECT DE HOTĂRÂRE


privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie: Amenajare Sală Sport la Şcoala “Octavian Goga”



Conform prevederilor art. 1, 2 şi 3 – ANEXA 1 din H.G. nr. 300/28.03.2007 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru finanţarea în anul 2007 a unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat,
Conform HCL din 26.04.2007 privind rectificarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al Municipiului Satu Mare - Anexa 2, Lista de investiţii pe anul 2007, cap. 65,
În temeiul art. 41, art. 44 aliniat 1,2 şi 3 Legea nr. 273/2006 privind Finanţele Publice Locale, cu referire la cheltuielile de investiţii şi documentaţiile tehnico – economice,
În baza prevederile art. 36, aliniat 4 litera „d” şi art. 45 aliniat 2 litera „a” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,



Consiliul Local al municipiului Satu Mare

H O T Ă R Ă Ş T E


Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico – economici pentru obiectivul de investiţie: Amenajare Sală Sport la Şcoala “Octavian Goga”, conform ANEXA 1 şi trecerea la faza următoare de proiectare

Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Satu Mare, S.I.P.A., Direcţia economică.




Iniţiator proiect
Primar,
ing. Iuliu Ilyes


PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SATU MARE
CABINET PRIMAR



EXPUNERE DE MOTIVE

privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie: Amenajare Sală Sport la Şcoala “Octavian Goga”



Conform prevederilor H.G. 300/28.03.2007, ANEXA 1, pentru municipiul Satu Mare, au fost alocate bugetului local, fonduri pentru reabilitarea imobilelor la unitatea de învăţământ preuniversitar:

-Şcoala cu clasele I- VIII „Octavian Goga” -poz.19;

În vederea respectării dispoziţiilor legale privind procedurile şi etapele de derulare a lucrărilor de investiţii propun spre aprobarea Consiliului Local al Municipiului Satu Mare a prezentului proiect de hotărâre.



Primar,
ing. Ilyes Iuliu

Primăria municipiului Satu Mare
Serviciul Investiţii, Patrimoniu, Achiziţii
Nr…………./………….




REFERAT DE SPECIALITATE

privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie: Amenajare Sală Sport la Şcoala “Octavian Goga”



În vederea asigurării creşterii eficienţei energetice a clădirilor unităţilor de învăţământ din patrimoniul Municipiului Satu Mare, îmbunătăţirea confortului şi reducerea costurilor de întreţinere şi exploatare, s-au elaborat studii de fezabilitate având ca rezultat alocarea unor fonduri Guvernamentale care asigură în mare măsură realizarea acestor lucrări.
Având în vedere timpul scurt rămas pentru finalizarea unor lucrări în construcţii, cât şi asigurarea premiselor cheltuirii eficiente a acestor fonduri până la 31.12.2007 – propun următorul obiect din devizele generale ale obiectivelor de investiţii:

1. Amenajare Sală Sport la Şcoala “Octavian Goga:
Se vor executa:
- în clădirea existentă reabilitarea finisajelor interioare şi exterioare, anexe necesare sălii de sport (vestiare, coridoare etc.),
- în clădirea propusă, coridor aşteptare şi sală de sport
- realizarea unei clădiri independente în care se va amplasa centrala termică proprie sălii de gimnastică.
Celelalte lucrări prevăzute în documentaţie vor fi executate în anul 2007 prin alocarea unor fonduri guvernamentale şi eventuala cofinanţare din bugetul local.


În vederea derulării procedurilor legale privind cheltuielile de capital şi achiziţiile publice propun spre aprobarea Consiliului local a prezentului proiect de hotărâre.


Şef serviciu,
ing. Pop Mircea




ANEXE:
- H.G. nr. 300/28.03.2007,
- S.F. nr. 2-6540.00.2006


P.M./N.D.