Sigla Satu Mare

Proces verbal din 18.05.2006

PROCES VERBAL
Încheiat cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului local al municipiului Satu Mare din data de 18.05.2006.



Lucrările şedinţei sunt conduse de dl. consilier Zaha Cristian.
Din totalul de 23 de consilieri sunt prezenţi 23 de consilieri.
Consiliul local a fost convocat conform prevederilor legale.


Dl. Zaha declară deschisă şedinţa extraordinară a Consiliului local din 18 mai 2006, cu 5 puncte pe ordinea de zi. Întreabă consilierii dacă sunt de acord cu ordinea de zi a şedinţei de azi. Se supune la vot ordinea de zi. În unanimitate de voturi se aprobă ordinea de zi astfel:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici a tronsonului de drum, parte din obiectivul de investiţii „Drum de ocolire Zona Nord a municipiului Satu Mare”, conform Proiect nr. 2-6168.2006 – „Modernizare str. Gorunului [DJ 194 A] – km 0+0,0 - km 2+896,0”
2 Proiect de hotărâre cu privire la acordarea avizului consultativ privind numirea în funcţiile de director a candidaţilor admişi pentru ocuparea acestor posturi.
3 Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de parteneriat încheiat cu APM Satu Mare pt. realizarea unui complex educaţional şi de monitorizare integrată a calităţii aerului în context transfrontalier.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea PUZ zona P. Ispirescu, Asociaţia      Cotuna Ioan.
5 Proiect de hotarare privind aprobarea PUD pentru schimbare de         functiune din spatii comerciale in zona de locuit in municipiul Satu Mare, Drum Carei DN 19 ka 128.



     Pct.1 Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici a tronsonului de drum, parte din obiectivul de investiţii „Drum de ocolire Zona Nord a municipiului Satu Mare”, conform Proiect nr. 2-6168.2006 – „Modernizare str. Gorunului [DJ 194 A] – km 0+0,0 - km 2+896,0”


    Comisia tehnică a acordat aviz favorabil. Un singur lucru nu ţtie dacă sunt bani, dar asta va lămuri comisia de buget.

    Dl.Zaha arată că a înţeles că există o propunere de amânare a acestui proiect de hotărâre din partea executivului. Are o propunere şi anume de fi lăsat proiectul mai pe urmă pentru operativitate. Cu acordul consilierilor se trece la discutarea punctului 2 de pe ordinea de zi.

Pct.2 Proiect de hotărâre cu privire la acordarea avizului consultativ privind numirea în funcţiile de director a candidaţilor admişi pentru ocuparea acestor posturi.

    Comisia de cultură acordă aviz favorabil.

    Comisia de servicii doreşte să ureze succes celor care au fost renumiţi, celor care sunt noi în activitate şi speră că cu o gospodărire mai eficientă rezultatele vor fi mai vizibile. De asemenea ar dori ca acolo unde s-au întâmplat comasări, să nu se uite de acle grădiniţe care aparţin unui cadru întreg şi să nu se facă departajări numai pentru grădiniţa care este mamă. În rest doreşte succes tuturor celor numiţi.

    Dl. Fogel arată că a participat la examenele pentru numirea directorilor de la anumite licee. Vrea să sublinieze că aceştia au obţinut note destul de bune. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de candidatul de la Liceul Kolcsei. A fost o surpriză pentru el, dar în general notele au fost bune.

Dl. Zaha supune la vot proiectul de hotărâre. În unanimitate de voturi se adoptă hotărârea cu privire la acordarea avizului consultativ privind numirea în funcţiile de director a candidaţilor admişi pentru ocuparea acestor posturi.

Pct.3 Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de parteneriat încheiat cu APM Satu Mare pt. realizarea unui complex educaţional şi de monitorizare integrată a calităţii aerului în context transfrontalier.

    Comisia juridică a acordat aviz favorabil proiectului de hotărâre.
    
Comisia de servicii ar dori să primească nişte lămuriri privind oportunitatea acestui proiect de hotărâre. Care sunt beneficiile concrete ale societăţii. Consiliul vine cu această locaţie, cheltuielile de cofinanţare sau reabilitare cad în sarcina consiliului şi vrea să ştie exact ce anume va beneficia sătmăreanul de rând în urma acestui acord. De asemenea ar fi bine ca în acest proiect să fie  stabilită şi data pentru acest proiect este oarecum ambiguu în ceea ce priveşte perioada pentru care se încheie acest parteneriat. Roagă pe d-na director să prezinte pe scurt beneficiile pe care le va avea sătmăreanul de rând.

    D-na director arată că la nivelul judeţului nu există o locaţie unde într-un cadru adecvat şi potrivit se pot desfăşura asemenea activităţi. De aici a venit ideea ca din fosta baie comunală, la ora actuală în incinta parcului Romei, fiind în proprietatea Primăriei, respectiv a Consiliului local, beneficiarul finanţării fiind în totalitate Primăria, fiind proprietarul locaţiei. Se vor desfăşura activităţi de dezvoltare ecologică. În acest spaţiu se vor realiza săli de curs pentru activitatea preşcolarilor, săli de curs pentru activitatea şcolarilor, în special a celor din programul ecoşcoală. De asemenea doreşte să realizeze un laborator dotat conform standardelor europene, în vederea monitorizării purificării aerului în scop transfrontalier. În perspectivă şi într-un viitor foarte apropiat, apreciază că se va finaliza şoseaua de ocolire, respectiv drumul rapid. Doamne fereşte să se întâmple un accidet ecologic în sensul să îmboarde vreun camion care transportă substanţe periculoase. Ori prin această locaţie, respectiv acel laborator doresc să realizeze o reţea de avertizare în vederea eliminării sau stopării acestor poluări. Totodată doresc să invite tânăra generaţie la păstrarea calităţii aerului, care presupune plantarea de pomi de-a lungul acestor şosele de ocolire, drumul rapid, şi periodic să se facă o evaluare a calităţii aerului. Acesta este un prim pas, se doreşte de asemenea o permanentă colaborare cu partea Ungară.

    Dl. Viman arată că având în vedere cele expuse de d-na Director  şi actualitatea acestei idei, faptul că este nevoie să se formeze şi la tânăra generaţie, o anumită conştiinţă în raportul cu mediul. Trebuie să se lucreze la protecţia mediului, la stabilirea respectului faţă de acest mediu. Revenind la obiectivele pe care le propune prezenşa unor asemenea instituţii crede că este o problemă colectivă de generaţie.

Se supune la vot aprobarea proiectului de hotărâre. În unanimitate de voturi se adoptă hotărârea privind aprobarea Acordului de parteneriat încheiat cu APM Satu Mare pt. realizarea unui complex educaţional şi de monitorizare integrată a calităţii aerului în context transfrontalier.

    Pct.4 Proiect de hotărâre privind aprobarea PUZ zona P. Ispirescu, Asociaţia  Cotuna Ioan.

    Comisia de urbanism a acordat aviz favorabil proiectului.
Comisia juridică a acordat aviz favorabil proiectului de hotărâre.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. În unanimitate de voturi se adoptă hotărârea privind aprobarea PUZ zona P. Ispirescu, Asociaţia Cotuna Ioan.

    Pct.5 Proiect de hotarare privind aprobarea PUD pentru schimbare de  functiune din spatii comerciale in zona de locuit in municipiul Satu Mare, Drum Carei DN 19 ka 128.

Comisia juridică îşi menţine avizul favorabil pe care l-a dat în şedinţa anterioară, şi vor fi de acord cu comisia tehnică. Deci dacă din punct de vedere urbanistic nu sunt probleme acordă aviz favorabil.

Comisia tehnică la urma urmei  nu a reuşit să delibereze şi a hotărât să prezinte întâi problemele care sunt, iar d-nii consilieri să aibă ocazia să discute pentru că în fond consiliul este acela care hotărăşte în asemenea cazuri. Atunci se va înţelege de ce comisia tehnică nu a acordat aviz favorabil în acest sens. Va prezenta puţin istoria acestui proiect, pentru ca toţi să fie în cunoştinţă de cauză, pentru a putea delibera. Sc Comenerg a cumpărat un teren de 4 ha şi 5750 mp teren intravilan pe drumu Careiului DN 19 ka 128.  Nu se cunoaşte data exactă a achiziţiei, dar din extrasul CF rezultă cu probabilitate anul 2001. Pe baza încheierii 20114 din 2001, se înscrie acest teren în proprietatea Sc Comenerg Sa, în CF nr. 2136, nr. topo. 191/19A, 8250 mp,  respectiv în CF  nr.949 nr. top. 191/14B, 3 ha şi 7500 mp teren existent conform extrasului CF, în Pud –ul aprobat de către Consiliu în anul 2003.  Sc Comenerg Sa în 28.05.2003 depune o cerere înregistrată sub nr. 9522 pentru obţinerea unui certificat de urbanism în vederea construirii pe terenul sus menţionat sediu, firmă birou, atelier. Terenul fiind în extravilan, prin  certificatul de urbanism se cere proiectarea unui PUG, pentru a da funcţiune terenului, precum şi a se creea posibilitatea de a se introduce în intravilan. Această funcţiune nu contravine cu normele  prevăzute în PUG pentru zonele învecinate. În şedinţa Consiliului local din 17.07 .2003, Consiliul aprobă  PUD – ul înaintat, pe baza căruia se face introducerea terenului în intravilan. În luna octombrie 2004 Sc Comenerg Sa depune din nou o cerere şi un nou PUD la Primăria municipiului Satu Mare, prin care se cere schimbarea funcţiunii din spaţii comerciale în zone de locuit, la care, după cunoştinţele comisiei primeşte aviz negativ dar, sunt aici şi dânşii şi  poate să confirme cu titlu de lege acest lucru. Primeşte aviz negativ din partea SUAT, cu motivarea că, conform PUG existent zona respectivă are funcţiune de servicii şi respectiv, de zonă industrială. Sc Comenerg Sa revine în aprilie 2006 cu cererea, documentaţia este înaintată consiliului local în şedinţa din 11 mai 2006, unde se propune amânarea şi se cere completarea documentaţiei. Trebuie menţionat că în această fază, atât comisia de urbanism şi amenajare a teritoriului, comisia tehnică în cadrul municipiului cât şi în raportul de specialitate întocmit de SUAT, avizul este negativ, cu motivaţia principală ca funcţiunea  rezidenţială de locuinţă, nu este justificată o zonă de industruie, servicii, comerţ, traseu centură ocolire. La fel şi Secretarul Municipiului a dat aviz negativ. În 2004 când s-a depus documentaţia pentru schimbarea funcţiunii  terenul era în întregime în proprietate a Sc Comenerg Sa. Astăzi deţine conform extraselor CF prezentate 18 parcele, în suprafaţă totală de 2 ha, 3866 mp, iar 2 ha sub 919 mp, tot 18 parcele au fost vândute la 13 persoane fizice. Pentru parcela nr.191/16 nu se ştie cine este beneficiarul, nu există un extras, documentaţie. Este vorba de 965 mp. Vânzarea terenurilor probabil s-a făcut după o documentaţie de dezmembrare, avizată de OCOT, fără de care parcelările nu s-ar fi putut întabula pe numele noilor proprietari. Din documentaţie lipseşte această planşă de dezmembrare avizată de OCOT. Conform Legii 50/1991 cu modificările ulterioare, art.6 alin.6, respectiv conform normelor metodologice pentru aplicarea legii 50/1991, art.30 alin.3, pentru vânzarea acestor terenuri este obligatoriu, cererea în prealabil a certificatului de urbanism, fără de care toate contractele încheiate sunt nule de drept. Beneficiarul spune că a cerut certificat de urbanism dar nu a primit. În documentele prezentate pentru proiectul de hotărâre, nu rezultă acest lucru. Cere permisiunea să citească şi legea, respectiv cele două articole, din legea 50, art.6 alin.6,  
Certificatul de urbanism se emite, potrivit legii, şi în vederea concesionarii de terenuri, a adjudecării prin licitaţie a proiectării lucrărilor publice în faza "Studiu de fezabilitate" şi pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară atunci când operaţiunile respective au ca obiect imparteli ori comasari de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcţii, precum şi constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil. Operaţiunile juridice menţionate se efectuează numai în baza certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu nulitatea actului.
De asemenea se dă citire art.30 alin.3 din normele metodologice de aplicare a Legii 50/1991 : Operaţiunile juridice având ca obiect dezmembrarea, alipirea sau dezlipirea de parcele, constituirea unei servituţi de trecere, precum şi înstrăinarea unui teren de sub construcţii se îndeplinesc numai în formă autentică şi obţinerea prealabilă a certificatului de urbanism. Operaţiunile juridice sus menţionate, îndeplinite fără respectarea acestor prevederi sunt nule de drept. Acesta este textul legii. Pentru şedinţa de azi beneficiarul a mai completat documentaţia cu lista de semnătură a proprietarilor particulari de terenuri, pentru derularea acestui PUD, pentru schimbarea funcţiunii şi totodată s-a depus oferta de donaţie pentru parcele nr. 191/14 35, 36, 37, cu o suprafaţă totală de 5640 mp, în favoarea municipiului  Satu Mare, suprafaţa necesară pentru drumurile şi reţelele interioare, aflate în domeniul public, prin încheierea de autentificare nr. 2500 din 12.05.2006. Prezentat acest scurt istoric al prezentului proiect de hotărâre, consiliul trebuie să delibereze azi spre a accepta sau a refuza această cerere de schimbare de funcţiune. Beneficiarii sunt în sală. Propune să fie ascultaţi şi dânşii.

Dl. Zaha are o altă propunere şi anume ar dori să pună aceleaşi întrebări pe care le-a pus şi în cadrul comisiei, dacă dl Nits a terminat.

Dl. Nits precizează că mai are încă puţin. Pot fi întrebaţi şi beneficiarii, iar d-nii consilieri pot cere lămuriri, completări de la dânşii sau de la serviciul de specialitate. Roagă consilierii să ia cuvântul şi să spună părerea. Trebuie să se ştie că în funcţie de ceea ce se va delibera aici în multe cazuri se va crea un precedent. Prin vot da, se creează posibilitatea de a urma şi pentru alţi beneficiari această formă de rezolvare, hotărând neconform cu PUG-ul, dar şi contrar cu avizele comisiei şi serviciului de specialitate. Legal, totuşi ca metodă este accesibil. Pentru că s-a prezentat un PUG, în acest sens, respectând calea descrisă de legea 350/2001, legea privind amenajarea teritoriului, urbanismului. Legea dă voie ca să se hotărască şi să se delibereze. Pentru că consiliul hotărăşte. La fel şi legea 215/2001 a administraţiei publice locale art.38 litera k. Printr-un vot “nu” se creează o situaţie de disperare pentru beneficiari şi se taie speranţa pentru alţi investitori posibili din zonă , care se gândesc că ar construi locuinţe în zonă. Mai trebuie să îi atenţioneze de următoarele: conform temei PUG şi studiilor anterioare PUG se doreşte dezvoltarea oraşului în formă tentaculară , cu zone de locuit mai ales pe arterele principale de ieşire din oraş. Părerile sunt  susţinute şi subliniate şi de arhitectul şef al judeţului la prezentarea temei PUG. Când s-a prezentat a fost singurul care a participat. Conform ultimelor informaţii de la arhitectul şef al judeţului, judeţul a comandat proiectul centurii de referire a oraşului.

Dl. Zaha arată că ar dori să pună întrebările care s-au pus şi în cadrul şedinţei, şi anume dacă pe o rază de 150 de metri mai sunt contrucţii cu destinaţia spaţiu de locuit, dacă crede că Pug-ul din 1996 corespunde, din punct de vedere al extinderii oraşului şi din punct de vedere al investiţiilor, cu anul 2006, cu tendinţa de a se dezvolta oraşul până în 2006. Acestea sunt întrebări, încă o dată repetă, au fost puse în dezbaterea şedinţelor comisiei de urbanism.

Dl. Nits arată că în ceea ce priveşte PUG-ul ca atare, acesta este un PUG avizat fiecare trebuie să ştie că altul nu există. Dl. Zaha are perfectă dreptate că PUG-ul este vechi, chiar de aceea Primăria a făcut demersuri, pentru reînnoirea PUG-ului, s-au făcut studii, s-au făcut studii anterioare PUG-ului. S-a şi prezentat ca temă de prezentare, probabil la un moment dat va ajunge şi în faţa consiliului. Aceste aspecte vor fi discutate şi în cadrul consiliului. În zona respectivă, în partea stângă, spre ieşire sunt 5 case renovate, din care două case sunt noi, şi trei case jumătate sunt vechi. A zis jumătate pentru că este o cocioabă. Acuma nu a apreciat exact, pentru că nu ştie exact dacă este 150 de metri sau 130 de metri. Este prima stradă care intră. În jurul lui sunt depozite, ateliere şi cele 5 case. Aceasta este situaţia reală. Repetă. D-nii beneficiari sunt disperaţi pentru că dânşii doresc acest lucru, si pe bună dreptate pentru că doresc să construiască acolo. Consiliul trebuie să voteze.

Dl. Zaha are o propunere bineînţeles dacă va fi însuşită. Înainte de a trece la discuţiile pe fond, să se dea cuvântul celui care a iniţiat proiectul.

D-na Gittinger arată că în acest moment, există pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care nu are avizul  comisiei de specialitate. Comisia juridică a afirmat că sunt de acord cu comisia de urbanism, iar comisia de urbanism nu are un aviz favorabil cu privire la acest proiect. Dacă bine îşi aduce aminte de textul din regulament, în această situaţie, acest proiect nici nu putea fi pusă pe ordinea de zi. Deci oricum, azi o hotărâre nu se poate lua, pentru că acea hotărâre nu va fi legală.

Dl. Curpaş crede că acest punct a fost cel mai discutat de către comisia de specialitate. Mai mult a fost chemată şi directoarea serviciului din cadrul Primăriei şi a fost frământat punct cu punct, toată evoluţia acestui teren, şi vrea să spună că aşa cum dl. preşedinte Nits a spus la început că nu se pronunţă cu Da sau Nu din partea comisiei numai în cadrul şedinţei. Acuma. Tocmai de aceea referatul prezentat dă posibilitatea, comisiei în primul rând, să spună da sau nu. Deci chestia cu regulamentul consideră că va cădea. Au cerut permisiunea de a pronunţa da sau nu în şedinţă. Ce ar dori să spună. El este întru totul de acord că legislaţia de acuma este cam încurcată, şi cei care urmăresc construcţiile sunt prea aglomeraţi şi nu ştiu, sau pot sau nu au capacitatea de a urmării construcţiile din municipiu, se construiesc în neştire o serie de clădiri, unele cu autorizaţie, altele fără, şi nu mai vorbeşte că amenzile trebuie să le caute cu lumânarea, care s-au dat. Revenind la situaţia aceasta, sigur PUG din 1996 este cu totul învechit, pentru situaţia unui municipiu ca Satu Mare, iar certificatul de urbanism, nu trebuie să fie un motiv prin care să fie împiedicaţi aceşti oameni, dacă construcţia încape. Certificatul de urbanism se dă la oricine. Mergi şi ceri şi se dă certificatul de urbanism. Pesemne că nu s-au depus cereri, pesemne că nu toată lumea cunoaşte demersurile acestea încâlcite prin Primărie, dar erau obligaţi cei care s-au ocupat de treaba aceasta de la serviciul de specialitate să lămurească exact că atunci când se merge la un notariat totul să fie pregătit. Astăzi, împreună cu colegii mei din comisie din nou au avut şedinţă, şi s-au dus la serviciul de specialitate, şi s-au documentat. Vrea să spună, a discut cu dl Nits pentru că ei discută foarte sincer absolut toate. Din punct de vedere legal au avut câteva oprelişti, dar din punct de vedere uman, se pune în situaţia, şi cere fiecăruia să facă acest lucru. A fost o parcelă mare, iar oamenii vor să-şi construiască case. Acolo în zona aceeia niciodată nu va fi zonă industrială. Au încercat să-l lămurească că acolo va fi zonă de servicii. Figurează acolo, o fabrică de conserve şi restul este o casă de locuit. Deci serviciile acestea nu-şi fac datoria. În afară de acestea oamenii aceştia au intrat într-o serie de credite, oamenii aceştia s-au bazat pe faptul că îşi vor construi o casă de aceea şi-au cumpărat parcelele, şi crede că ar fi bine să fie exponenţii acestor oameni, pentru că de asta sunt aici. Consiliul a fost ales de ei pentru a le fi apărate interesele. Cât se poate să li se dea posibilitatea să-şi construiască casa. Au un teren acolo şi vor să-şi construiască casa. Atâtea lucruri, lilu, lilu, aiureli. În zona aceea mergeţi şi vedeţi, sunt case construite. Acolo fabrici nu vor fi. Toate vin pe rând, acolo niciodată nu va fi aşa ceva. Are rugămintea, şi se adresează dl. Nits în primul rând, să se analizeze şi din punct de vedere al responsabilităţii dl. consilieri pentru populaţie şi să se acorde avizul favorabil.

Dl. Fogel arata ca se pune o problema intreband pe cine sprijina Consiliul. Pe cei care au venit cinstit in fata Consiliului si au cerut sa se aprobe modificarea planului urbanistic sau ii lasa pe aia care au construit fara un plan urbanistic schimbat.

Dl. Schita solicita presedintelui de sedinta sa se ia o pauza de 5 minute si in aceasta pauza domnii din comisie sa ia o pozitie si in functie de aceasta pozitie sa se supuna la vot.

Dl. Viman arata ca sustine parerea d-lui Fogel si inainte de aceasta pauza daca vor fi de acord cu ea arata ca subliniaza si el faptul sesizat de interventia d-lui Nits si anume ca hotararea Consiliului in favoarea cererii cetatenilor nu este ilegala. Nu se poate nega, nu este ilegala si prin urmare ocrotesc si doresc dezvoltarea orasului dar in schimb fata de un drept firesc al cetateanului ar trebui sa fie favorabili.

Dl. Schita arata ca dansul este un intreprinzator privat si probabil ca o data in plus stie ce inseamna sa faci o investitie, chiar s-o dezvolti. Precizeaza ca e foarte greu. Din acest punct de vedere ii sustine intru totul pe acesti domni care vin in fata Consiliului astazi si incearca sa gaseasca o intelegere din partea Consiliului dar in acelasi timp ca si jurist nu poate decat sa dea dreptate colegei sale ca in conformitate cu legea Consiliul trebuie sa aiba un aviz astazi in aceasta sedinta, in scris, semnat de catre comisia de specialitate. Deci legea spune ca inainte de ordinea de zi acest aviz trebuie atasat la proiectul de hotarare. Deci trebuie sa se aiba in vedere acest aspect. Spune ca sa ia in calcul o discutie de principiu, sa creioneze comisia de urbanism, sa gaseasca solutii de schimb. Mentioneaza ca el este pentru acest proiect, o spune deschis, i se pare normal ca oamenii daca au bani si vor sa investesca sa nu-i impiedice, dar sa nu se sara peste niste imperative foarte clare ale legii.

Dl. Zaha mentioneaza ca bineinteles, daca sunt de acord, vor lua o pauza de 5 minute pentru ca comisia de urbanism sa poata da un aviz.



Dl. Enatescu arata ca are o singura intrebare insa niciodata nu i- a fost aratat dar crede ca e important, intreaba care sunt zonele predilecte de curenti de aer peste orasul Satu Mare. Pentru ca in raport de aceasta trebuie sa isi fixeze zonele industriale si zonele care polueaza sau nu polueaza orasul. Ori acest lucru ca si criteriu nu l-a auzit nici o singura data. Si in calitate de medic primul lucru care il cere este daca zona asta care la ora actuala nu este poluata trebuie neaparat poluata sau poate sa fie o zona pentru constructii de locuinte, intreaba. Deci in ce parte a orasului va trebui sa ne fixam partea de industrie si de poluare. Asta e esential. Al doilea punct care ar fi, este acela ca pe de o parte Consiliul sa incerce sa stimuleze aceste initiative private ca lumea sa-si dea drumul cat mai repede la constructii. Satu Mare fata de Zalau are mult mai putine constructii. Satu Mare fata de Bistrita, nu ia Baia Mare ca si comparatie pentru ca aia enerveaza. De aceea a luat Zalaul si Bistrita. Roaga sa se priveasca planul de urbanism dupa criteriile acestea de poluare.


Dl. Zaha intreaba consilierii dupa pauza daca sunt de acord sa continue sedinta de astazi. Il roaga pe dl Nits ca in calitatea sa de presedinte al comisiei de urbanism sa dea citire sau sa dea avizul comisiei de urbanism.

Dl. Nits arata ca dupa discutii mai indelungate decat 5 minute si cere sa fie scuzati cu acest lucru, comisia a hotarat cu 4 voturi pentru si 1 abtinere aviz favorabil.

Dl. Zaha arata ca au un aviz, ca de fapt a fost dezbatut acest proiect de hotarare si atunci supune spre aprobare acest proiect de hotarare.

Dl. Albu arata ca inainte de toate doreste sa mentioneze cateva lucruri aico, indiferent ca il voteaza, fie ca nu-l voteaza, trebuie sa fie spuse cu voce tare aceste chestiuni. In primul rand a discutat cu dl. Nits marti acest subiect si ar vrea sa spuna si Consiliului problema ce i-a spus-o dansului marti, singurul dintre consilieri care are o preocupare speciala si o pregatire in domeniul acesta. Ar spune niste chestii favorabile si niste probleme nefavorabile vizavi de acest proiect de hotarare. Punctul 1 favorabil: Nu este Satu Mare singurul oras din tara asta in care sunt case construite pe artere de iesire din oras. Nu este singurul si poate sa dea exemple multiple. Nu spune nimeni ca nu se poate. Acest P.U.G despre care este vorba in momentul de fata desi exista un alt proiect de P.U.G. poate ca va fi inceput peste cativa ani de zile ca acum sunt cu totul alte implicatii financiare. Punctul 2 favorabil: trebuie sa incurajeze oamenii atunci cand doresc sa isi construiasca locatii civilizate; sa isi construiasca case, sa faca investitii imobiliare, sa ii incurajeze s-o faca. Punctul 3; discutia despre P.U.G. asa cum este el initial,  rezulta un cerc aproximativ in centrul orasului, nu o extindere tentaculara ne poate duce cu ideea la faptul ca in momentul de fata sunt anumite cercuri de interese care doresc ca terenurile din oras sa aiba o valoare mai mare si sa nu permita construirea in extravilan si largirea extravilanului pana cand nu se epuizeaza aceste terenuri. Arata ca este doar o supozitie. Pe de alta parte cei care au terenuri in extravilan si doresc sa se extinda acest extravilan au tot interesul ca aceste terenuri pe care ei le au deocamdata in proprietate sa dobandeasca un pret de circulatie mai mare. Asta e un aspect la care trebuie cu totii sa reflecte pentru ca din pacate trebuie sa hotarasca cu claritate, asa cum a apus dl. Nits, asa incat se creeeaza un precedent. Si merge mai departe la aspecte negative. Dupa parerea sa daca din punct de vedere legal se spune ca la vanzare, la acte de vanzare-cumparare in fata notarului trebuie sa prezinte un certificat de urbanism si nu s-a prezentat, din acest punct de vedere problema nu este legala dupa parerea sa dar ii lasa pe altii care ar trebui sa se pronunte. In momentul de fata trebuie din nou sa se intoarca la partea negativa si la partea financiara despre care nu s-a vorbit si anume: este o zona in municipiul Satu Mare unde doresc si unde nu doresc sa se faca dezvoltare de natura industriala, doresc o dezvoltare de natura imobiliara, rezidentiala cum se cheama. Va trebui cu foarte mare claritate sa gandeasca aceste zone. Tot in legatura cu vechiul P.U.G. mai este o problema complicata in oras , cu Bercu Rosu, unde se construiesc case, e o zona linistitita nu este poluare a aerului. Mentioneaza ca a expus problema doar spre reflectie ca si lui ii este greu sa se pronunte cum ar trebui sa voteze pentru ca in mod normal municipalitatea n-a facut o investitie,  niste oameni de buna credinta au cumparat niste terenuri si ar trebui sa aiba dreptul sa-si construiasca acolo si ei. Mult nu se pot opune, nu ar fi corect sa se puna impotriva lor dar pe de alta parte cel care a facut vanzarea ar fi trebuit sa respecte legea. Cel care a facut vanzarea stia foarte bine ca in momentul in care el are un teren pe care doreste sa il valorifice daca il valorifica cu un scop industrial acel teren are un pret de circulatie si daca il imparte in “n” parcele el are un alt pret de circulatie si trebuie foarte tare sa se gandeasca la acest aspect sa nu incurajejze ulterior alte persoane la alte organizatii, entitati, sa nu ii incurajeze sa faca speculatii pentru ca din pacate depre orice metru patrat de teren se vorbeste Consiliul trebuie sa se gandeasca foarte clar mentioneaza.

Dl. Nits arata ca referitor la ceea ce a ridicat dl. coleg, nu ca un repros dar cand a fost prezentata tema noului P.U.G. a fost prezentata timp de trei ore si a fost prezentata foarte amanuntit. Mentioneaza ca dansul a fost prezent singur, deci daca ar fi fost acolo, le spune colegilor altfel s-ar gandi la plan. Ca un al doilea lucru isi cere permisiunea de a atrage atentia asupra unui fenomen. Arata ca din pacate la noi legile sunt asa ca intotdeauna este o portita undeva, unde poti sa treci pe langa lege. Exact aceeasi situatie este in cazul acesta, in legislatia pe care le-a citit-o mai inainte. Pentru ca orice persoana care doreste sa cumpere un teren pentru constructie, conform legii trebuie sa ceara certificat de urbanism. Daca nu cere risca sa cumpare un teren pe care ulterior Primaria nu poate sa -si dea acceptul vazand ca este strict de constructii din clipa in care a cumparat, legiuitorul exact pentru acest lucru a introdus in legea autorizatiilor pentru constructii aceste doua paragrafe. Pentru domnii notari probabil ca dansilor le este indiferent si le-a spus ca se merge pe langa lege la un moment dat, se declara acolo ca nu pentru constructie cumpara ci cumpara pentru gradina. Pentru gradina nu trebuie certificat de urbanism. Dupa o luna sau doua luni apare la Primarie ca vrea sa construiasca si ajungem la concluzia ca acolo este restrictie de constructie. Arata ca dansul ar dori pentru toti viitorii cumparatori de terenuri sa faca bine si sa vina la Primarie si sa ceara certificat de urbanism ca sa vada ce cumpara. Sunt “n”+1 cazuri intamplate in ultima vreme, ca s-au vandut niste terenuri unde de fapt nu se poate construi, este restrictie de constructie si numai dupa aceea ajung la concluzia ca nu se poate construi, le trebuie autorizatie de constructie si se ajunge la concluzia ca pe ei i-a pacalit cineva. Mentioneaza cu P.U.G.-ul acesta este valabil pana la noul P.U.G., pana se aproba.

Dl. Zaha supune aprobarii proiectul de hotarare in ansamblu.

Cu 3 abtineri , 6 voturi impotriva si 14 voturi pentru se aproba Proiectul de hotarare privind aprobarea P.U.D. pentru schimbare de functiune din spatii comerciale in zona de locuit in municipiul Satu Mare, Drum Carei DN 19 km 128.

Dl. Zaha mentioneaza ca referitor la pct. nr. 1, intre timp a fost informat de catre executiv ca punctul nr. 1 de pe ordinea de zi se retrage din cadrul sedintei de astazi.

Dl. Primar cere permisiunea cu ocazia asta sa spuna ca in momentul de fata este un proiect de hotarare de guvern care cuprinde o serie de alocari de sume din fondul de rezerva bugetar al Guvernului pe nu se stie cate judete. Acest proiect de hotarare de trei saptamani nu a reusit sa ajunga pe agenda Guvernului pe motive de impartire a banilor cum se spune si nici o impartire nu este buna si se mai trage de timp pentru alta impartire. Ceea ce este se pare defintiv pentru noi este ca in lucrarea “Gorunului”s-a promis o suma de 10 miliarde de lei  fata de ianuarie, 23 miliarde lei cat era initial in indicatorii tehnico-economici. In aceste conditii executivul nu are ce sa aprobe deocamdata si nu se poate prelua lucrarea in momentul de fata dar la o discutie sau la o intelegere cu Consiliul judetean, astazi dl. presedinte le-a confirmat ca ordinul de incepere a lucrarilor pe Gorunului avand in vedere si alt contract valabil cu executantul si pe aceasta portiune, dansii vorbeau de inceperea lucrarilor pe strada Gorunului saptamana asta in orice caz pe valoarea de 13 miliarde lei care ar fi diferenta intre 23 si 10 care s-au alocat Primariei, dar in momentul cand se va primi Hotararea de guvern cu alocarea celor 10 miliarde atunci sa se intre in Consiliu si sa se aprobe preluarea acestei parti si sa completeze lucrarea cu cele 10 miliarde, dar in momentul de fata se deschide frontul de catre Consiliul judetean. In momentul cand vor avea Hotararea de Guvern care poate fi se spera ca saptamana viitoare sau daca nu dupa aceea vor solicita o sedinta extraordinara si si vor pregati hotararea pentru cele 10 miliarde lei. Tot la acest articol ar mai vrea sa anunte Consiliul ca e un lucru foarte imbucurator, proiectul centurii de ocolire a municipiului Satu Mare, o centura de 11 km facand legatura de la drumul dinspre Baia Mare, peste calea ferata, Noroieni, Drumul spre Petea, pod peste Somes, legatura pana la Parcul industrial, s-a aprobat intr-un pachet finantat de Guvern, acest drum intra in stadiu de studiu de fezabilitate pe care il executa tot din finantare de la guvern prin Administratia Nationala a Drumurilor unde directorul adjunct administreaza lucrarile acestea. Deci se vor face anumite intelegeri si anumite puneri de acord pentru ca nu orice suma va putea fi acceptata in cadrul unei finantari si decat sa se aloce o suma mult prea mare mai bine probabil se va incepe dupa o suma foarte stricta, dar cu siguranta un tronson din acestea se va realiza, deci vor fi demarate actiunile in acest an si pana la inceputul anului viitor se pare ca vor fi finalizate si studiile de fezabilitate si va intra in executie cu finalitate in 2008.

Dl. Zaha multumeste d-lui Primar si supune la vot retragerea de pe ordinea de zi pentru ca mentioneaza ca au votat ordinea de zi si de aceea se voteaza retragerea.

Se aproba prin unanimitate de voturi retragerea de pe ordinea de zi a pct. 1. Proiect de hotarare privind aprobarea studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici a tronsonului de drum, parte din obiectivul de investitii “Drum de ocolire Zona de Nord a municipiului Satu Mare”, conform Proiect nr. 2-6168.2006- “Modernizare str. Gorunului [DJ 194 A] – km 0+0,0 – km 2+896,0”.

D-na Gittinger arata ca au primit o adresa din 11.05.2006 din partea Curtii de Apel Oradea prin care se cere sa se comunice daca intr-o cauza care este pe rolul Curtii de Apel au angajat primarul pentru a declara recurs impotriva unei hotarari. Trebuie sa se raspunda la aceasta adresa, al doilea aspect este ca avand in vedere ca se va aplica o amenda daca nu se va raspunde pana in 1.06.2006 la aceasta adresa. Se va comunica ca nu exista un mandat acordat primarului.

Dl. Zaha intreaba consilierii daca sunt de acord cu formularea acestui raspuns, precizand ca nemaifiind alte aspecte de discutat declara inchisa sedinta.





PRESEDINTEDESEDINTA                                                     CONTRASEMNAT
Zaha Cristian                                                                                       Secretar
                                                                                                             Popan Mihai