PROCES VERBAL
Încheiat cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Satu Mare din data de 09.02.2006.

Lucrările şedinţei sunt conduse de dl. consilier Schita Mihai.
Din totalul de 23 de consilieri sunt prezenţi 23 de consilieri.
Consiliul local a fost convocat conform prevederilor legale.
Dl. Schita declară deschisă şedinţa ordinară a Consiliului local a
municipiului Satu Mare din data de 09.02.2006. pe ordinea de zi sunt 12
puncte, plus Diverse şi s-a primit din partea executivului de a se
trece încă un punct pe ordinea de zi. De asemenea s-a primit şi din
partea comisiei de aplicare a Legii 550 un proiect care să fie introdus
pe ordinea de zi. Deci în total 14 puncte şi Diverse. Este o propunere
a comisiei de aplicare a Legii 550, fiind vorba de un spaţiu comercial.
Este un singur proiect care este la el.
Se supune la vot ordinea de zi în forma modificată. În unanimitate de voturi se aprobă ordinea de zi astfel :
1. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului privind procedura de vanzare prin negociere directa a terenurilor din domeniul privat al municipiului Satu Mare.
2.Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie:“Modernizarea str. C. Coposu”.
3.Proiect de hotarare privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu imobil de locuinte S+P+2-3E cu spatii comerciale si servicii la parter si subsol, str. Martirilor deportati Satu Mare.
4.Proiect de hotarare privind acceptarea ofertei de donatie a unei suprafete de 1657 mp. Teren situat in Satu Mare, zona strazii Odoreului in vederea deschiderii unui drum public.
5.Proiect de hotarare privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu “Magazin piese si servicii auto” in municipiul Satu Mare, B-dul Unirii nr.13.
6.Proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării fără licitaţie publică a suprafeţei de 22,00 mp teren, către SC NISCO INVEST SRL, filiala Satu Mare.
7.Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii în folosinţă gratuită a imobilului CT4 Micro 16 către Protopopiatul Greco Catolic Satu Mare.
8.Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii unui imobil din domeniul public al municipiului Satu Mare şi administrarea Consiliului local al municipiului Satu Mare în administrarea Spitalului Judeţean Satu Mare.
9. Proiect de hotarare privind repartizarea unor sume pentru activitati culturale.
10. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Serviciului public de asistenta sociala Satu Mare.
11.Proiect de hotarare privind modificarea Statului de functii al aparatului propriu de specialitate al Consiliului local Satu Mare.
12. Proiect de hotarare privind modificarea statului de functii al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor Satu Mare.
13. Proiect de hotarare privind numirea d-lui Bozai Vodă Cristian în funcţia de director general al Serviciului public “Administrarea Domeniului Public Satu Mare”
14. Proiect de hotarare privind suplimentarea spaţiilor comerciale şi de prestări servicii ce se vor scoate la vânzare conform prevederilor Legii nr.550/2002.
15.Diverse.
Dl. Schita întreabă consilierii dacă au de formulat interpelări la adresa executivului, sau alte persoane dacă vor să adreseze întrebări sau să facă interpelări.
Dl. Nits precizează că a predat deja în scris astăzi, şi nici nu aşteaptă răspuns astăzi, dar dacă este şedinţă ordinară atunci va da citire interpelării. Instituţiile statului abilitaţi cu repararea străzilor care îi obligă la plăţi suplimentare pe cetăţenii oraşului. Unele instituţii ale statului cum ar fi oficiul de cadastru imobiliar Satu Mare, Poliţia Satu Mare, îi obligă la plăţi suplimentare pe cetăţenii oraşului. Atunci cetăţeanul nu are nici o vină, dacă colaborarea dintre instituţiile statului nu funcţionează normal. De exemplu cetăţeanul care are ghinionul să locuiască pe o stradă la care numele străzii a fost schimbată printr-o hotărâre a Consiliului local, şi are nevoie de un extras de CF sau să schimbe cartea de identitate într-un alt act la Poliţia Satu Mare, trebuie să aducă la Primăria Satu Mare o adeverinţă cum că numele străzii a fost schimbat, iar aceste instituţii privesc în mod oficial de la Primăria Satu Mare toate aceste date care se referă la modificarea numelor străzii. În acest caz este aberant ca aceste instituţii să oblige cetăţenii să facă un drum la Primărie, atunci când ei nu au nici o vină că s-a schimbat numele străzii, ba mai mult ei au cheltuit suplimentar. Acest lucru mai rar dar se întâmplă şi la alte intituţii, unde cetăţeanul are de rezolvat o serie de probleme. Propune să fie revizuită această modalitate de rezolvare a problemelor, care aparţine pur şi simplu în colaborare cu restul instituţiilor statului. În acest sens Primăria ar trebui să ia măsuri să nu mai oblige cetăţenii oraşului să aducă adeverinţe suplimentare despre fapte cunoscute. Ar mai putea să dea şi alte exemple. Chiar acuma nu demult a văzut un exemplu tipic. Cineva a cerut un extras de carte funciară unde apare că terenul este intravilan. Se face o documetaţie topografică, se ştampilează oficiul cadastru. Şi după ce a ştampilat că este în intravilan, să meargă omul la Primărie să ceară o adeverinţă că este în intravilan. Este o aberaţie. De caeea speră că aceste probleme se pot soluţiona.
Dl. Primar arată că problema eliberării buletinelor este de competenţa unei instituţii subordonate Primăriei, iar acici se pot implica să se rezolve. Nu se pot schimba metodologiile şi modul de lucru al unei instituţii subordonate Primăriei. În ceea ce îi priveşte executivul nu are ce să facă acolo. Nu de la executiv emană această situaţie, ci de la instituţiile celelalte care au o metodologie birocratică sau nu. Executivul poate să dea toate documentele necesare. La buletine este instituţia lor. Se lucrează cu oamenii lor, există o metodologie foarte strictă care totuşi este a ministerului de interne în continuare.
Dl. Enătescu precizează că ar fi foarte important pentru Consiliul Municipal, să ceară cel puţin periodic o analiză a asistenţei medicale de urgenţă în municipiul Satu Mare. Nu este indiferent dacă oameni incompetenţi vor dezorganiza ori nu sunt puse la punct o serie întreagă de lucruri elementare din asistenţa medicală de care depinde viaţa locuitorilor acestui oraş. Niciodată nu a văzut organele sanitare să vină să răspundă în faţa Consiliului local, asupra deciziilor pe care le iau mai mult sau mai puţin subiectiv. Nu este problema lui personală ci problema faptului că sunt atâtea gărzi, se vor aronda populaţiile, se vor trimite în mediul rural servicii de specialitate, să rămână descoperit oraşul ca şi acum treizeci de ani, fără asistenţi de urgenţă. Sunt o serie întreagă de probleme care ar putea fi analizate. Aceste cadre trebuie să ştie că există şi un Consiliu municipial în faţa căruia sunt obligaţi să răspundă. Speră ca ăn lunile următoare să se prezinte un program de acest fel, o analiză a serviciului de urgenţă în municipiul Satu Mare. A fost un dezastru unic în lume când era mal stâng Someş şi mal drept Someş, când doctoriţa Papp nu a fost examinată pentru că I s-a verificat buletinul dacă este de pe mal stâng Someş sau de pe mal drept Someş şi între timp a murit pe targă la urgenţă. Acest lucru nu vrea să se repete din cauza unor organizatori de sănătate care, orice pot fi numiţi în afară de organizatori de sănătate.
Pct.1. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului referitor la procedura de vanzare prin negociere directa a terenurilor din domeniul privat al municipiului Satu Mare.
Comisia juridică a acordat aviz favorabil proiectului de hotărâre, dar vor avea de făcut unele obiecţii când se va tece la discutarea pe articole.
Comisia de servicii consideră că aceste probleme sunt de natură juridică, motiv pentru care se va ţine cont de părerea acestei comisii.
Dl. Schita precizează că şi la această şedinţă este valabil ceea ce a spus dl. Nits, motiv pentru care roagă pe toată lumea să-şi închidă telefoanele mobile.
Se dă cuvântul D-nei Gittinger pentru a prezenta propunerile de modificare ale comisiei juridice.
La art.1 ar trebui să se completeze “Se aprobă Regulamentul de vânzare prin negociere directă …”. Acelaşi text se va trece şi în titlul Regulamentului din anexa 1 … prin negociere directă… şi se va preciza că este anexa nr.1 la hotărâre. La punctul 3.1 se introduce un alineat nou care va avea următorul text : “ Experţii precizaţi la art.2 şi 3 vor ţine cont la determinarea terenului aferent locuinţelor vândute în baza Legii 112/1995, şi de prevederile acestei legi ( în special art.21 şi 26 alin.3), precum şi de prevederile art.10 alin.3 din Legea 85/1992, modificată prin Legea 76/1994, iar la stabilirea preţului de vânzare, de prevederile normative în vigoare.
După care este o literă A peste care roagă consilierii să tragă. Este de fapt o greşeală în conţinutul proiectului.
Se va introduce un punct nou, nr.4 Dispoziţii finale. Şi atunci primul punct va avea următorul conţinut : Taxele pentru întocmirea documentaţiei pentru aspecte economice, precum şi taxele de perfectare a contractului vor fi suportate de către cumpărător.
La punctul 5 se va completa “…iar Direcţia Economică va ţine evidenţa atât a contractelor cât şi va urmări încasarea preţului în condiţiile stipulate în contract.
Se va introduce un nou punct 6, care va avea următorul conţinut: “ În cazul în care titularii solicitanţi ai terenurilor folosite în condiţiile precizate în preambulul acestui regulament nu sunt de acord cu achiziţionarea terenurilor, vor fi obligaţi să achite Bugetului local pe bază de contract o chirie stabilită în raport cu zona în care sunt amplasate aceste terenuri.
Dl.Primar arată că ar trebui introdus tot aici: echivalentă cu impozitul pentru terenuri similare. Pentru că dacă cineva plăteşte impozit pentru o curte situată în zona Tei, şi îl foloseşte ca proprietar privat, iar celălalt îl foloseşte fără a fi proprietarul unui teren în aceleaşi condiţii şi nestingerit de nimeni, să plătească o chirie echivalentă.
D-na Gittinger arată că punctul 6 care a fost până acuma va deveni punct 7.
Dl. Zaha precizează că referitor la acest punct 6 spiritul acestui reglement este de a da posibilitatea celor care vor să redevină proprietari pe ternul respectiv şi care au fost prejudiciaţi prin exproprire. Acelea au fost legile de atunci şi aşa a fost legislaţia în vremurile respective. S-a dorit o reparaţie atât morală cât şi materială. Dacă se gândesc la reparaţia materială, ca Primăria să încaseze nişte bani, vor fi persoane care nu vor avea posibilitatea să cumpere acel teren din punct de vedere material. Nu I se pare echitabil introducerea acestui punct.
Dl. Schita îl întreabă pe dl. Schita dacă are o propunere, respectiv să nu intre în regulament acest punct.
Dl. Viman, ca nespecialist doreşte să întrebe comisia juridică, dacă este mulţumit de avizul pe care l-a dat un alt jurist, în speţă dl. Secretar al municipiului Satu Mare. Spune la aviz că se încalcă dispoziţiile art.125 din Legea 215. Pentru dânsul este o dilemă. Roagă comisia juridică să clarifice aceste aspecte.
D-na Gittinger arată că din păcate legislaţia în domeniu este foarte stufoasă. Spune din păcate pentru că sunt foarte multe dispoziţii contrare. Sunt o grămadă de acte normative, care au fost înşiruite în preambulul proiectului de hotărâre, care stabilesc că imobilele care fac parte din proprietatea privată, în speţă a municipiului Satu Mare, au un regim juridic ca oricare proprietate privată. Deci se poate vinde liber, fără restricţie. În această situaţie, dacă s-a observat în preambulul regulamentului există posibilitatea de fi vândute prin negociere directă doar acele terenuri pe care o persoană fizică sau juridică are o construcţie. Deci este vorba ori de curtea unei case, ori de terenul de sub construcţie. Nici o altă persoană nu va avea vreun interes. Dacă mai ţin minte consilierii, a fost la un moment dat un punct pe ordinea de zi, un proiect de hotărâre, în care s-a aprobat vânzarea prin negociere directă a unei suprafeţe de teren unei societăţi comerciale. Fără negociere, din moment ce terenul era exact de sub clădire, deci fără licitaţie. Iar ulterior acel proiect deoarece nu a primit aviz, au fost nevoiţi să-l revoce. S-a organizat o licitaţie, nu ştie dacă s-a obţinut un preţ mai mare. Îl întreabă pe dl. Pop ce preţ s-a obţinut.
Dl. Pop oferă lămuriri consiliului în acest sens.
D-na Gittinger precizează că numai la aceste situaţii se referă. Nu poate să vină oricine să cumpere un teren, doar proprietarii acelei construcţii care au teren sub construcţie.
Dl. Viman întreabă dacă scrie acest lucru undeva.
D-na Gittinger arată că scrie în articolul 1 din Regulament.
Dl. Viman întreabă dacă este vreun articol din lege care să prevadă acest lucru. Dă citire art.125 alin.2 din Legea 215/2001.
D-na Gittinger arată că aşa este.
D-nul Csillag arată că se poate vinde în condiţiile legii civile.
Dl. Zaha în acest moment s-a lămurit . Nu va fi vorba de o dublă impunere şi de impozit şi de chirie, ar fi vorba practic doar de o chirie echivalentă cu impozitul, deci este OK îşi retrage propunerea.
Dl. Kereskenyi arată că are o propunere, şi anume ţinând cont şi de propunerea dl. Viman, din nota de prezentare să se scoată prima propoziţie, respectiv alin.1.
Dl. Primar arată că nerezolvarea acestei situaţii de 10, 15 ani de zile creează nerezolvarea acestei probleme. Este o probleme imensă pentru mii şi mii de cetăţeni. Trebuie găsită o soluţie. Legiuitorul nu s-a gândit să o găsească. Alte oraşe au reglementat demult această problemă. Această soluţie trebuie găsită pentru că se creează o situaţie în care pentru multe familii se creează o situaţie deosebită. Administraţia acestora şi birocraţia care se creează în urma acestei stări este imensă. Este nevoie de deschiderea acestei probleme şi rezolvarea ei.
Dl. Albu doreşte să facă un singur comentariu la acest proiect, şi anume cine se va ocupa de vânzarea acestor terenuri.
D-na Gittinger precizează că se va forma o comisie.
Dl. Albu arată că s-a gândit la asta. Are de făcut şi o propunere, nu ştie dacă sunt sau nu de acord dar, tocmai în sprijinul celor spuse de toţi colegii mei şi a dl. Primar, să nu se işte confuzii şi controverse, pentru a se face transparentă această procedură de vânzare, şi să facă parte din acea comisie şi câţiva 1, 2 consilieri. Pentru că atât ar vrea să se înţeleagă, că această problemă trebuie rezolvată odată şi legile pe care le au trebuie folosite, pentru a fi respectate, dar şi să le ocolească, printr-o altă lege atunci când este posibil. Trebuie făcut un slalom, şi nu în sens rău spune asta. Trebuie rezolvat interesul populaţiei.
Dl. Primar ar propune pentru o simplificare şi transparenţă totală, nici măcar o negociere directă cu fiecare în parte ci trebuie să se stabilească prin grija Primăriei şi aprobat de către Consiliul local, 7, 8 , 10, categorii sau zone de terenuri la preţuri aferente, care să fie valabilă pentru categoria respectivă. Pentru că dacă vor fi 10 cumpărători, nu va negocia cu 10 cumpărători, 10 preţuri diferite chiar foarte apropiate. S-a prestabilit iniţial un preţ, pentru zona x, pentru zona y, pe anumite criterii, care pot fi găsite, nu acuma bineînţeles. Se stabilesc preţurile pe baza unor evaluări efectuate de Consiliu, preţul ofertat şi negociat cu cumpărătorul. Negocierea va însemna acceptarea acestui preţ. În cazuri deosebite se va veni eventual cu o altă solicitare, dar asta se va discuta de la caz, la caz. Atunci nu vor mai exista dubii de ce unii au luat atâta, de ce alţii au luat atâta. Trebuie stabilite nişte preţuri, pe anumite străzi sau pe anumite zone, atunci nu mai poate să apară nici o discuţie.
Dl. Zaha are de adăugat ceva referitor la cele spuse de dl. Viman. Şi el a fost de acord, în calitate de jurist referitor la acel articol din legea 215. În schimb la propunerea grupului liberal, care a venit cu această propunere, împreună cu comisia juridică şi serviciul juridic, cu dl. Primar împreună, au reuşit să întocmească acel lucru. Ar dori să meargă nu neapărat în litera legii, ci şi în spiritul ei, pentru a rezolva o problemă destul de stringentă pentru locuitorii oraşului Satu Mare.
Dl. Nits arată că acest regulament a fost parţial preluat de la Oradea. Acolo funcţionează din anul 2001. Acum sunt în 2006. Dacă nu există nici o obiecţie legală, nu crede că nu se poate accepta.
Dl. Schita arată că în acest sens, cu toate modificările aduse de comisia juridică, şi cu scoaterea acelei fraze propuse de dl. Kereskenyi, propune să se treacă la a vota proiectul de hotărâre în ansamblul lui. Cu 18 voturi pentru şi 4 abţineri se adoptă hotărârea privind aprobarea Regulamentului referitor la procedura de vanzare prin negociere directa a terenurilor din domeniul privat al municipiului Satu Mare.
Pct. 2. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie: “Modernizarea str. C. Coposu”.
Comisia de urbanism a acordat aviz favorabil proiectului de hotărâre.
Dl. Schita arată că anexa este confidenţială.
Dl. Primar specifică că nu poate fi confidenţială, fiind o şedinţă publică. A rămas în subsolul paginii, dar se va scoate.
Dl. Nits arată că valoarea investiţiei este de 4 milioane 585 mii 619,9 RON din care construcţii montaj 4 milioane 342 mii 857, 9 RON. Durata de execuţie este de 12 luni, repartizat pe 2 ani, suprafaţa amenajată este vorba de 11 mii mp.
Comisia de buget propune aprobarea proiectului, dacă se ia în considerare anexa cu valoare mai mare.
Dl. Kereskenyi arată că, în primul rând dat fiind faptul că sunt singurul municipiu, reşedinţă de judeţ, care nu dispune de sală Polivalentă, şi nici de un bazin acoperit, consideră că ar trebui să fie prioritară realizarea unei astfel de săli, din sumele de care s-a vorbit. Iar pe de altă parte a fost de acord cu colegii din grupul UDMR că este posibil ca imediat după amenajare, la prima zi a oraşului, această amenajare să fie distrusă de concetăţenii noştri, care nu au un comportament civilizat.
Dl. Primar arată că, să îl scuze dl. consilier dar sala Polivalentă şi amenajarea de pe Corneliu Coposu nu au nimic de a face una cu cealaltă. O sală polivalentă este o investiţie care nu se compară cu amenajarea unui
acces pietonal, chiar dacă este vorba despre o alee pietonală care costă, pentru că se introduce calitate. De fapt suma aceasta mare se datorează calităţii deosebite şi estetice şi tehnice, a pavajului care se va folosi acolo. Asta este tot. Lucrarea nu este atât de mare. Diferenţa este minimă între valoarea totală a pavajelor. Este vorba de calitatea corpurilor de iluminat. Ar vrea să dea cel mai apropiat exemlu şi anume din Baia Mare, pentru că nici acolo nu s-a făcut ceea ce mulţi cred că s-a făcut acolo. Dar mergeţi la Debrecen, umblaţi şi vedeţi ce s-a întâmplat acolo. O seria de lucrări s-au făcut în centrul acelui oraş, ceva de această calitate se va putea face. Se poate decide să nu fie făcut pentu că sunt alte priorităţi. Nu se renunţă la Sala polivalentă pentru aceasta. Sala polivalentă este o investiţie de 10, 20 de ori mai mare, pe care nu o pot ataca. Pentru că terenurile pe care se joacă acuma sala polivalentă au fost deja cumpărate. Şi nici măcar nu suntem capabili să administrăm o sală polivalentă, pentru că numai administrarea unei săli multifuncţionale ar însemna foarte mulţi bani, nu construirea lui, dar şi administrarea lui. Deci nu pot fi comparate cele două. Să se compare cu nevoia altor străzi, nevoia de a face ceva acolo, este de acord. Sunt proiecte foarte multe deja. Deci nu se ia nici un ban de la altă stradă, nu se iau bani de la şcoli, nu se iau bani de la alte dezvoltări importante. Este o limită care se poate forţa în această situaţie. Pe de altă parte această problemă trebuia gândită acum un an când s-a lansat concursul de idei, când s-au aprobat indicatorii, s-a aprobat proiectul, s-au aprobat planul urbanistic. De ce s-a lucrat un an de zile. Pentru a se face de râs. Au dat un miliard de lei pentru arhitecţi, pentru a spune, dute acolo şi pune proiectul în cui. Hai să nu se joace cu deciziile lor.
Dl. Matuz arată că în momentul executării acestui proiect ar trebui să se ţină cont de infrastructurile existente, astfel încât să nu fie nevoie de intervenţii ulterioare. Face această precizare, având în vedere că este o stradă cu un trecut, unde există o reţea de apă, canalizare, de gaz, de electrice, de telefoane şi ar trebui ca aceste lucrări să se facă în aşa fel încât să nu fie nevoie ca după un an, doi să trebuiască să se ridice acest pavaj. Ar trebui corelate cu lucrări de reparaţii generale, pentru toate infrastructurile care se află pe acel domeniu.
Dl. Molnar are o întrebare şi anume cum se va rezolva să nu se intre cu maşinile pe acel pavaj.
Dl. Primar arată că se va rezolva foarte simplu. Nu se va mai accesa în nici un fel.
Dl. Molnar vrea să amintească că speră că nu se va întâmpla ca şi până acuma să se intre pe centrul vechi şi să se iasă pe b-dul Transilvania.
Dl. Primar arată că dacă se va face acea lucrare, acolo nu vor mai putea să intre pentru că nu vor fi nici condiţii tehnice, dar nici nu se va putea. Va fi cu totul altceva. Au văzut cu toţii proiectul, l-au gândit. Iar acum este o problemă pe care nu o tratează pentru că le este frică să o trateze, pentru că au rezolvarea în faţă. Se poate închide Coposu pentru o jumătate de an, dar ar trebui să se apuce de lucru.
Dl. Nits doreşte să dea răspuns la întrebarea dl. Matuz. Acestă sumă inclusă în proiect rezolvă problemele de canalizare, de apă, de curent electric existente acolo.
Dl. Albu arată că a ridicat o problemă la o şedinţă a comisiei de buget. Au stat impreună cu dl. primar în şedinţă, până la două, şi ţine minte că a venit şi proiectul de faţă. Aunci s-a creionat Bugetul pe 2006. Ori atunci dl. Munteanu a vorbit de o sumă de 24 miliarde. Mai în glumă acum, atunci I s-a spus să mai taie ceva că este prea mare suma. Acuma vrea să îl întrebe pe dl. Primar cum de s-a ajuns de la 20 la suma de 44.
Dl. Primar arată că este un arhitect care a făcut o calculaţie şi a scos din nişte oferte nişte preţuri maximale de pavaj. Partea a doua care vine este o licitaţie publică deschisă care a fost anunţată deja în monitorul oficial. Se va face o licitaţie naţională, internaţională dacă se vrea. Este o licitaţie la care vor veni, probabil şi firme care sunt producătoare, sau comercializează pavaje. Se vor vedea concret documentele de licitaţie, care constituie cheltuiala respectivă. Contractul încheiat pe baza licitaţiei. Există indicatori tehnico-economici unde sunt sume maximale, pentru a avea grijă să se cuprindă în buget sumele respective. Niciodată nu s-a juns ca o licitaţie publică să se desfăşoare la suma indicată în indicatorii tehnico-economici. În general se merge sub această sumă. Se va vedea când se va scoate la licitaţie publică bunul.
Dl. Albu arată că s-a mai întâmplat să se vorbească de o anumită sumă în indicatori şi la licitaţie să fie sume mai mici. Conform unui studiu de fezabilitate, firma primeşte o sumă, care trebuie cumva corelate cu suma proiectului. Acuma să se pună o sumă mai mare pentru a avea de unde să se scadă I se pare corect. Este o sumă care este aproape dublu. Cine a făcut o socoteală de 25 de miliarde a greşit atât de mult.
Dl. Primar arată că sunt 25 de miliarde pentru că atâta s-a alocat din buget, pentru proiect. Atunci s-a spus că atâta vor cheltui cu bugetul anul acesta. Există reglementări în vigoare în această materie.
Se supune la vot proiectul de hotărâre pe ansamblu. Cu o abţinere (dl. Kereskenyi) se adoptă hotărârea privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie: “Modernizarea str. C. Coposu”.
Pct.3 Proiect de hotarare privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu imobil de locuinte S+P+2-3E cu spatii comerciale si servicii la parter si subsol, str. Martirilor Deportati nr.6 Satu Mare.
Comisia de urbanism acordă aviz favorabil.
Comisia de servicii acordă aviz favorabil.
Dl. Gozar ar dori ca după proiectul de hotărâre să se corecteze din municipiul Satu Mare, şi nu municipioul Satu Mare.
Se supune la vot proiectul de hotărâre pe ansamblu, cu modificarea făcută de dl. Gozar. În unanimitate de voturi se adoptă hotararea privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu imobil de locuinte S+P+2-3E cu spatii comerciale si servicii la parter si subsol, str. Martirilor Deportati nr.6 Satu Mare.
Pct.4.Proiect de hotarare privind acceptarea ofertei de donatie a unei suprafete de 5157 mp. Teren situat in Satu Mare, zona strazii Odoreului in vederea deschiderii unui drum public.
Comisia de urbanism arată că de fapt acest proiect de hotărâre vine în urma unei hotărâri din şedinţa trecută, când s-a aprobat PUD-ul respectiv. Deja şi în documentaţia PUD au apărut cereri cu privire la acel drum. Are de făcut o propunere pentru viitor în cazul când există deja aceste declaraţii în cazul PUD, pentru a nu face două proiecte de hotărâre ar putea fi avizate chiar în cadrul acelei şedinţe. Cu aceste menţiuni acordă aviz favorabil proiectului de hotărâre.
Comisia juridică acordă aviz favorabil.
Dl. Viman arată că în general, la Consiliul local şi la Primărie cine vine, cine să ceară câte ceva. Pentru că aşa este normal. Şi atunci vin, deoarece acesta mersul logic şi consacrat. Prin tradiţie, prin cutumă şi prin lege. În această situaţie vine cineva să ofere, şi nu puţin, 50 de arii. Din câte vede se oferă acea suprafaţă pentru ca Municipiul să poată construi acolo un drum care constă intr-un drum de vreun Km. Iar un Km de drum costă cât. El nu ştie pentru că nu este de specialitate. Este vorba despre o ofertă cu privire la o suprafaţă agricolă neconstruită, din intravilan este adevărat, pe care apoi municipiul să construiască un drum. Deci el nu înţelege de ce trebuie să construiască municipiul acolo, la capătul oraşului, pe câmpuri. Data trecută a fost un proiect de hotărâre pe care l-a respins din cauza formelor juridice, aproape că l-au trecut, îl trec pe acesta, pentru că vine unu cu drumu. Noi o preluăm şi suprafaţa de acolo va fi înnobilată cu clădiri acolo pe bani publici şi va beneficia cineva de ea care este proprietarul unei mari suprafeţe acolo. Probabil. Nu ştie. Deci pentru el nu este foarte clar, ce trebuie făcut cu această hotărâre, şi dacă greşte dl. Primar poate să lămurească problema. Asta pentru a se şti despre ce este vorba pentru a nu se vota ceea ce nu trebuie.
Dl. Primar arată că în această situaţie este sănătoasă, de dezvoltare urbanistică, de perspectivă, nu imediată. Oraşul se dezoltă. Înainte cu o vreme oraşul îi expropria, făcea drumuri, zone publice, inclusiv blocuri pentru oameni, sau case pentru oameni. Acum nu se mai fac case pentru oameni pentru că nu bani pentru aşa ceva, sunt lăsaţi oamenii să facă case pe proprietăţile lor private. Dar extinderea reţelelor utilitare, apă canal, drum iluminat public, a fost rămâne şi va fi permanent, în sarcina administraţiei private şi a banului public. Care sunt priorităţile. Să fugim să facem repede strada Odoreului, un drum unde nu este nici o casă. Se doreşte să se facă întâi nişte case, sau să facă întâi străzile de pământ, sau se doreşte să se facă Coposu ca să fie ceva frumos în mijlocul oraşului. Sau se face ceva în mijlocul oraşului, acestea sunt nişte decizii ale consiliului local. În principiu ei trebuie să pregătească oraşul pentru dezvoltarea urmanistică. Şi îi bucură că nu trebuie să exproprieze ei în momentul în care vor dori să facă ceva acolo. Nu este vorba de faptul că vine cineva să spună că dă terenul pentru că acolo va fi o stradă cândva şi va creşte valoarea terenului. Să câştige ceva acolo cetăţeanul, nu este el invidios pe el. Nici executivul nu poate să facă imediat drum acolo pentru că nu este prioritatatea nr.1. S-ar putea să fie un investitor care să spună că vrea să facă un areal de locuit. Este un hectar de teren acolo. Cum poate să ajungă acolo. Nu poate face investiţia pentru că este un teren privat. Primăria nu va expropria terenul. Dacă există capacitatea de a face acolo ceva, respectiv un drum se poate dezolta acolo un areal de locuit peste doi, cinci ani. Este o chestiune potenţială pe care ei nu au voie să o refuze în momentul de faţă. Nu îi creează nici o obligaţie.
Dl. Curpaş arată că i se pare oferta asta mai mult o cerere de servicii decât o ofertă. Este convins că cel care oferă terenul acesta, în viitor îşi va construi o casă, pentru că va fi început. Şi acolo se va deschide o stradă, oamenii îşi fac case şi totul decurge normal. Încă în campania electorală, dl. Primar s-a angajat către locuitori că se vor pune la punct străzile, şi împrumutul acesta de 7 miliarde a trecut municipiul în datorii. În primul rând au obligaţia pentru oraş să cheltuie banii ăştia şi în trei ani, în Satu Mare, cum spunea Primarul nu vor mai fi drumuri cu gropi şi de piatră. Sigur că obligaţiile pentru străzile băştinaţilor oraşului Satu Mare sunt prioritare faţă de cei care vin acuma şi îi dau un teren agricol, unde pot face crescătorie de melci sau de ce ştie el ce. Este vorba de un teren agricol, pe care dacă îl dau consideră că municipiul este obligat să construiască acolo drumul. Construcţia unui astfel de drum costă, sigur domnul Viman nu a ştiut să o spună, nici el nu poate să facă acest lucru. Dar costă mult şi rămân străzi în Satu Mare, şi rămân exact ca şi cu strada Gandi, cu înfundătura aceea, care tot aşa şi-au contruit case şi acum vor drum. Ori chestia asta nu ştie dacă este prioritară pentru municipiu. Au timp să aştepte şi prioritari sunt locuitorii municipilui care sunt de atâta timp în Satu Mare, şi suportă situaţia ingrată în care locuiesc. Datoriile pe care le au, cinstit spune şi totdeaunea a fost un susţinător al dl. Primar, şi a îmbrăţişat ideile de a se dezvolta municipiul, dar datoria consiliului este faţă de cetăţenii municipiului, şi apoi faţă de ceilalţi din vin de la Honolulu, care vor să facă case.
Dl. Primar arată că două lucruri vrea să spună. Odată nu se discută de lucrări de infrastructură acolo. Este vorba de a lua în proprietate publică nişte terenuri. Îl roagă pe dl. Curpaş să spună art. din lege sau obligaţia de orice fel, care în momentul de faţă îi obligă la ceva. Nu există o obligaţie în lege care să prevadă că dacă omul a dat terenul acela municipiul trebuie să îi facă drumul. Deci hai să nu se amestece cele două lucruri. În al doilea rând dacă ei se angajează să facă un drum, şi s-a aprobat prin Consiliu, care mărgineşte cartierul micro 16 de terenuri private. Din ce se face treaba asta. Din bani publici. Pentru că vrea să se dezvolte cartierul. De asemenea s-au angajat să facă zona Poligonului, pentru a se face acolo locuinţe pentru tinerii căsătoriţi, pentru cetăţenii oraşului. Iar aici le este frică să angajeze în perspectivă peste 5 ani. Nu înţelege această logică.
Dl. Enătescu afirmă că doreşte o lămurire deoarece poate pricepe mai greu. Este vorba de a primi şi de a refuza ceva ce primim gratis.
Se supune la vot proiectul de hotărâre în ansamblul lui. Cu 17 voturi pentru, 5 voturi împotrivă, şi o abţinere se adoptă hotarare privind acceptarea ofertei de donatie a unei suprafete de 5157 mp. teren situat in Satu Mare, zona strazii Odoreului in vederea deschiderii unui drum public.
Pct.5 Proiect de hotarare privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu “Magazin piese si servicii auto” in municipiul Satu Mare, B-dul Unirii nr.13.

Se supune la vot proiectul de hotărâre în ansamblu. În unanimitate de voturi se adoptă hotararea privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu “Magazin piese si servicii auto” in municipiul Satu Mare, B-dul Unirii nr.13.
Pct.6. Proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării fără licitaţie publică a suprafeţei de 22,00 mp teren, către SC NISCO INVEST SRL, filiala Satu Mare.

Comisia juridică acordă aviz favorabil proiectului de hotărâre.
Se supune la vot proiectul de hotărâre pe ansamblu. În unanimitate de voturi se adoptă hotărârea privind aprobarea concesionării fără licitaţie publică a suprafeţei de 22,00 mp teren, către SC NISCO INVEST SRL, filiala Satu Mare.
Pct.7 Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii în folosinţă gratuită a imobilului CT4 Micro 16 către Protopopiatul Greco Catolic Satu Mare.
Comisia juridică acordă aviz favorabil.
Dl. Kereskenyi arată că şi el este pentru aprobarea acestui proiect de hotărâre, dar pentru viitor ar avea propunerea de a face un regulament cadru pentru repartizarea acestor centrale termice. Având în vedere că există multe cereri de acest gen, iar ei ar trebui să creeze acest regulament pentru a stabili nişte condiţii, de eligibilitate, pentru a vedea să nu păţească aşa cum au păţit şi cu Asociaţia Pro Arta, care au cerut centrala de pe Fântânii, au pus acolo un bolovan, şi ani de zile nu au făcut acolo nimic. Comisia juridică împreună cu comisia de servicii, şi cu alţi colegi colegi consilieri să se întrunească cât mai repede pentru a face un astfel de regulament.
Dl. Matuz precizează că ar trebui găsit temeiul legal, cu atât mai mult cu cât comisia juridică a propus, acelaşi lucru a dorit să propună şi grupul PNL, inclusiv executivul să fie cooptat în elaborarea acestui regulament, până nu se ştie care este situaţia. Până la urmă se vor trezi că au avut 40, 50 de centrale, le-au împărţit şi se vor trezi peste 2 ani de zile că nu au luat nimic. Ar dori ca de acum înainte să nu se mai împartă centrale termice până nu vor stabili de comun acord, condiţiile în care pot fi date.
Dl. Molnar arată că are de făcut o completare la
art.3. şi anume Schimbarea sau nerealizarea la termenul prevăzut în
autorizaţia de construcţie, a destinaţiei pentru care a fost dată duce
de plin drept la revocarea folosinţei gratuite. Ar trebui reglementată
treaba asta.Se supune la vot ordinea de zi în forma modificată. În unanimitate de voturi se aprobă ordinea de zi astfel :

Dl. Zaha arată că în ceea ce priveşte aspectele pe care le-a menţionat colegul lui, referitor la nerealizarea în timp, se ştie bine că bisericile din municipiu se fac din donaţiile enoriaşilor.
Dl. Molnar arată că este vorba despre autorizaţia de construcţie.
Dl. Schita precizează că atunci ar trebui scos nerealizarea la timp.
D-na Gittinger are o propunere de modificare a preambului proiectului de hotărâre, atfel, în loc de art.38 lit.h, să fie art.38 lit.z.
Dl. Schita întreabă dacă se scoate afară nerealizarea la timp.
Dl. Molnar arată că dânsul a propus o completare la art.3.
Dl. Schita arată că sunt două propuneri, una în care dl. Molnar cere ca nerealizarea în timp a scopului, sau ştie şi el, a investiţiei, să piardă dreptul de folosinţă gratuită. Iar dl Zaha cere să se scoată partea cu privire la nerealizarea la timp.
Dl. Primar arată că această problemă poate fi discutată. Dar dacă nu se începe lucrarea într-un anumit timp, nu există fonduri pentru a începe lucrarea se poate reveni. Dacă se cheltuie bani, 13, 14 % din lucrare se face într-un termen, ce se ia înapoi. Partea care nu a fost făcută din banii enoriaşilor, jumătate din centrală. Nu se poate. Dacă nu se începe lucrarea la timp da, se poate spune, proiectul acesta nu este viabil.
Dl. Schita propune reformularea articolului.
Dl. Albu arată că se vorbeşte despre art.3, dar el mai doreşte să facă o propunere la art.2. Oamenii vor să facă acolo o biserică, le dăm pentru 20 de ani. Şi după 20 de ani ce vor face acolo.
Dl. Viman arată că pentru a debloca lucrurile va fi în consens cu dl. Primar, şi după părerea lui ar trebui introdus un art.4 care să se menţină în formă actuală şi în care să se menţioneze că Neînceperea lucrărilor în termen de un an de la eliberarea autorizaţiei de construcţie duce la revocarea hotărârii.
Dl. Molnar işi retrage propunerea.
Dl. Schita supune la vot propunerea dl. Viman. Cu 4 abţineri se aprobă această propunere.
Se supune la vot proiectul de hotărâre pe ansamblu cu modificările aprobate în consiliu. În unanimitate de voturi se adoptă hotărârea privind aprobarea transmiterii în folosinţă gratuită a imobilului CT4 Micro 16 către Protopopiatul Greco Catolic Satu Mare.
Pct.8 Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii unui imobil din domeniul public al municipiului Satu Mare şi administrarea Consiliului local al municipiului Satu Mare în administrarea Spitalului Judeţean Satu Mare.
Comisia juridică arată că au acordat odată aviz pentru acest proiect de hotărâre, işi menţin acelaşi aviz cu aceleaşi rezerve.
Comisia de urbanism are de solicitat lămuriri din partea executivului.
Dl. Primar arată că explicat raţiunea acestui proiect şi data trecută. Dl. viceprimar Solschi, toată vara, începând de când a apărut această problemă, au venit solicitări şi discuţii, cu Consiliul Judeţean se tot discută aspectele legate de clădiri pentru că este o problemă foarte mare pentru multe instituţii. Şi aici a fost o problemă. S-a găsit această soluţie. A fost analizată din toate punctele de vedere. Personal au fost, împreună, separat, care cum. Au fost analizate financiar lucrurile. Este o variantă care se pare cea mai potrivită. Se poate să se refuze, dar problema, va rămâne nerezolvată, pentru clădirea în care funcţionează în momentul de faţă acel azil pentru bătrâni, clădire care oricum este retocedată. Clădirea este într-o stare foarte proastă, există oferte pentru investitori care să realizeze acolo un centru medical, de înaltă ţinută, deci câştigul este pentru înfiinţarea unei astfel de instituţii, câştigul este pentru reabilitarea acestei clădiri, cât şi pentru realizarea unui câştig care există. Municipalitatea nu are alte soluţii la ora actuală. Nu este obligaţia executivului, nefiind instituţia executivului să elibereze sau să cedeze clădirea. Problema este dacă se vine în întâmpinarea unei probleme pozitive din punctele de vedere enumerate anterior pentru municipalitate. Altă soluţie ei nu pot oferi.
Dl. Fanea arată că acea clădire care la ora actuală este un pericol, atât pentru bolnavi, cât şi pentru oersonalul care lucrează acolo, se impine a se muta de urgenţă acele două secţii de acolo. Dacă nu se va muta este posibil ca într-o lună două să se întâmple vreun incident. Toate modificările care s-au făcut în acea clădire reprezintă un pericol. Într-adevăr nu este obligaţia Consiliului local, ci a Consiliului judeţean să atribuie o clădire atâta vreme cât spitalul judeţean este o clădire în administrarea Consiliului Judeţean. Dar dacă Consiliul local are această posibilitate, zice că, ar trebui votat pentru pentru că deocamdată altă soluţie nu este.
Dl. Curpaş arată că Primarul a spus bine că obligaţia este a Consiliului Judeţean, şi aşa şi este. S-au obişnuit în ultimul timp să facă atâtea lucruri, care aparţin Consiliului Judeţean. Când a fost vorba de drumul nord sau sud, Consiliul judeţean a fost pentru Baia Mare şi nu pentru Satu Mare. Îi felicită şi să trăiască mult Consiliul Judeţean. Atunci a spus că nici nu vor cu dânşii. Dar să lase aceste aspecte deoparte. Zona în care vor ei să amplaseze această instituţie este înconjurată în primul rând de copiii aceia de la grădiniţă, apoi acolo este şi leagănul de copii, acolo este şi spitalul de bătrâni, şi toţi acei Bolnavi care nu sunt Bolnavi obişnuiţi. În afară de asta, spaţiul este insuficient, acolo este o grădiniţă cu 124 de copii. Dacă ar trebui mutaţi copii de acolo nu ştie câtă mulţumire aduc părinţilor, nu ţtie câtă satisfacţie vor avea educatorii şi cei care trebuie să lucreze în condiţiile pe care şi le-au făcut. Consideră că acel loc, acel spaţiu nu este propice pentru grădiniţă. Nu trebuie stricat ceea ce au, ci trebuie menţinut şi dezvoltat ceea ce au pentru că, învăţământul are nevoie de acel spaţiu. Sunt alte instituţii, pe care dacă lasă Consiliul judeţean deoparte, dar, pentru colegul pe care îl respectă, pentru activitatea ştiinţifică bogată, trebuie găsit un spaţiu propice pentru aşa ceva. Ar fi trebuitca, după şedinţa în care s-a discutat treaba aceasta să se deplaseze împreună cu dl. doctor, să vadă spaţiul, pentru că au intervenit alte lucruri. Regretă chestia asta şi doreşte să spună că, în judeţul Satu Mare, asemenea schimbări se fac fără a se ţine cont de competenţa omului. Nu se ţine cont de faptul că abia l-au făcut cetăţean de onoare şi s-au mândrit cu el, şi să se facă o schimbare de acest fel pentru că aşa au dorit muşchii cuiva. Ar trebui întrebat consiliul, pentru că dacă îi întreabă atunci când cer spaţii sau bani, ar trebui întrebat şi atunci când iau astfel de decizii. Crede că există spaţiu pentru aşa ceva. Dl. Viman care cunoaşte spaţiile de învăţământ care sunt unele foarte potrivite acestui scop.
Dl. Primar arată că de un an de zile nu au găsit.
Dl. Curpaş arată că oricum acolo nu este bine, şi a expus mai sus de ce.
Dl. Kereskenyi arată că din fericire dl. Enătescu a fost repus în funcţie. Doreşte să primească o lămurire în sensul de ce fel de categorie de bolnavi se doresc a fi internaţi acolo, pentru că a auzit că se poartă tratative şi cu Primăria din Ardud.
Dl. Enătescu arată că ceea ce îi sperie pe d-nii consilieri, este ideea unei psihiatrii, ca un fel de grădină zoologică. Acest aspect au dorit să-l combată prin faptul că odată cu înfiinţarea secţiei de psihiatrie, în mijlocul oraşului, într-o zonă ultracentrală, la etajul I, s-a făcut acces liber, întregii populaţii, la orice oră din zi şi din noapte, să îi viziteze pentru a vedea, că nu este o adunătură de fiare ci tot de oameni, bolnavi, ca toţi ceilalţi oameni. Mai mult decât atâta. Tot pentru a opri această teamă, pentru aceşti bolnavi, s-a construit o biserică egumenică, colegul a ţinut slujbă religioasă acolo, în care pur şi simplu, au venit şi din oraş oameni, s-au rugat la toate cultele, au fost acceptaţi în bisericile comunităţii ca oameni. Într-adevăr, dacă ar fi vorba de oameni bolnavi psihici periculoşi, atunci colegii din învăţământ au perfectă dreptate. Acei bolnavi psihici periculoşi, intră conform expertizei în cod penal 114. Au nişte spitale destinate pentru ei, separate. Aspectul psihiatriei s-a schimbat foarte mult. Vrea să spună că între profesorii din învăţământ, dl. Viman, sunt cel puţin 20 de profesori schizofreni despre care nu ştiu nimic. Şi care s-au şi căsătorit, şi care predau şi care unii sunt consideraţi şi foarte buni. Sunt foarte mulţi care sunt periculoşi în oraş, dar nu au ajuns la dânsu. Şi pe aceea îi poate diagnostica. Trebuie să se înţeleagă că acolo este o situaţie, de nucleu medical, care favorizează posibilitatea acordării asistenţei medicale, şi din păcate la căminul spital are 57 de persoane, cărora el le dă medicamentele gratuit, în fiecare lună. Deci şi acolo sunt pacienţi, numai că nu au voie să spună unde au pacienţi şi pe cine. Trebuie să mulţumească d-lui director Agoston care este aici că a venit cu ideea cu Ardudul, şi eforturile pe care le-a făcut să obţină un spaţiu, pentru că şi aşa, chiar dacă ar primi 10 spaţii nu ştie dacă ajung pentru acest judeţ. Deocamdată problema este asistenţa de urgenţă, care speră să rămână în incinta spitalului, că psihiatria, nu se face cu aer curat la ora actuală, ci se face exact ca toate celelalte ramuri medicale cu toate celelalte combinaţiile împreună, este o ramură ştiinţifică, cu multe investigaţii, şi nu cu plimbarea în curte, ceea ce este altă treabă. Recuperarea are nevoie de condiţiile de care se vorbeşte, de spaţiu, atelere de recuperare, club de distracţie. Sunt trei etape: prima etapă şi cea mai importantă este etapa de urgenţă, căreia trebuie să-I găsească soluţii împreună cu direcţia sanitară. Şi asta durează primele 14 zile. La secţia de urgenţă se poate plimba oricine liber, poate să vadă, nu are nici un singur bolnav legat. A doua etapă este postcură, durează până la 50 de zile. Aici este problema, să fie undeva în oraş, aproape, iar pentru a trei aetapă era extraordinar de util Ardudu, pentru recuperare şi reintegrare socială perfectă încă trei patru luni de zile. De preferat însă este să se poată face tratamentul şi acasă. Dar aceasta în condiţiile în care acasă nu înseamnă locuinţele pe care le au, ci posibilităţile pe care le au vesticii. Sau vin să se interneze pentru că, crapă de frig sub poduri, sau vin pentru că nu au bani să plătească cheltuiala la bloc, sau nu au posibilităţi din pensia aia nenorocită să-şi acopere nici măcar hrana, şi atunci vin în spital, ca şi cazuri sociale, ca şi cazuri psihice, ca sinucigaşi expulzaţi de societate, de care nimeni nu mai vrea să aibă grijă, pentru că sunt nebuni. Nu sunt nebuni. Sunt suferinzi. Suferinţa psihică este egală cu orice altă suferinţă. Poate fi tratată, poate fi recuperată. Îi roagă să îi ajute să fie obţinută.
Dl. director Agoston punctează câteva aspecte din activitatea spitalului.
Dl. Primar întreabă dacă până se finalizează mandatul lui se realizează acolo. Pentru că atunci propune să se voteze.
Dl. Solschi îşi cere scuze că intervine şi îşi permite să-şi ceară scuze de la dl. doctor că şi-a permis să facă observaţii, într-un domeniu care nu este de specialitate şi îşi permite să arate aici cu degetu, să fie clar. Ideea care s-a conturat aici a fost aceea că nu era treaba consiliului. Această problemă ar trebui abordată la fel de serios în Consiliul Judeţean. Consiliul local ar prelua o sarcină. Dacă Consiliul judeţean are nişte spaţii disponibile, mai frumoase şi mai generoase. Data trecută, dl. doctor a plecat de atunci cu ideea că va accepta că nu se cade , nu se împacă cele două lucruri. El a stat la dispoziţie de atunci şi până acuma, să iasă împreună să vadă acest lucru. Nu s-a întâmplat.
Dl. Enătescu arată că este un expert mai mare decât el, şi anume dl. Molnar.
Dl. Solschi arată că dl. doctor Agoston a vorbit de circuite. In momentul în care nu s-a vorbit de circuite s-a vorbit despre întregul corp de clădire. Altfel nu se poate vorbi de circuite dacă este numai partea de creşe care are două toalete copii sub trei ani, şi două săli de copii. Asta înseamnă că vor fi 60 de paturi. Deci nu s-a pus problema să se reducă activitatea grădiniţei. Este un aspect care trebuie foarte clar lămurit, dar sincer să fie, ei au stabilit atunci, consiliul a hotărât, ca împreună cu consilierii să meargă să vadă ce trebuie făcut, cu o propunere. Acest lucru din păcate nu s-a întâmplat până acuma.
Dl. Zaha cere lămuriri cu privire la imobilul despre care este vorba, în sensul care imobil este.
Dl. Albu are o propunere, dacă această unitate va primi autorizaţie de funcţionare, atunci I se pune la dispoziţie clădirea, şi dacă se întâmplă absolut orice.
Se supune la vot proiectul de hotărâre pe ansamblu.
Dl. Nits arată că are o întrebare. Care este clădirea despre care este vorba, pentru că are o schiţă în faţă.
D-na Gittinger arată că este vorba despre corpul D, ori pe acea schiţă nu apare nici corpul A, nici B, nici C. toate acestea ar trebui trecut pentru a nu fi probleme pe viitor. Este nevoie de un extras de carte funciară.
Dl. Nits arată că nu ştie de care parte din clădire este vorba.
Dl.Schita întreabă consilierii dacă au o propunere legat de acest aspect din proiectul de hotărâre. Dl. Solschi a expus problema. Nici un consilier nu şi-a manifestat dorinţa de a lămuri problema. Este o propunere concretă sau este o simplă speculaţie şi poate lămuri executivul.
Dl. Curpaş arată că această problemă interesează deopotrivă şi sănătatea şi învăţământul. Este adevărat că dl. spunea că ar trebui să fie în centru, să fie acces cât mai aprope. Să fie lăsată puşcăria în centru, să fie chiar în buricu oraşului. Acei oameni sunt bolnavi şi trebuie să li se acorde o atenţie deosebită. Dar nici spaţiul nu le ajunge. Cunoaşte clădirea bine. A fost acolo de foarte multe ori. Nu se poate să intre acolo 65 de paturi, cu alte birouri şi alte compartimente care trebuie, când sunt 24 de copii. Şi sunt copii de grădiniţă, nu merge. Nici cum. Trebuie să se deplaseze, şi să vadă toate spaţiile posibile care sunt în municipiu, şi să găsească soluţia pe care o acceptă doctoru, şi o acceptă şi ei. Pentru că aşa Consiliul îşi ridică în cap 124 ori 2 de părinţi, şi în afară de asta nemulţumirile vor fi lanţ. Nici cum nu merge acolo dacă merg să vadă. El a fost acolo de nenumărate ori, şi a văzut clădirea care este gata sî se dărâme de pe Ştefan cel Mare. Atunci nu a fost ascultat şi acum este plin de oameni care cer bani. Obligă repede să să se facă bugetul. Primesc bani şi iau câte trei apartamente câţiva dintre ei. Li s-au dat bani să plătească chirie. Vrea să spună că acel spaţiu nu corespunde pentru aşa ceva. Este legat de învăţământ. Cunoaşte spaţiile. Nu merge nici cum din toate punctele de vedere. Propune să meargă 4,5 inşi de aici, să meargă să vadă spaţiul, cu dl. doctor în frunte, cu colegul lui la fel şi cu dl viceprimar, şi vor vedea care este spaţiul potrivit. Sunt mai multe. Trebuie găsit unu care nu trebuie despărţit. Credem că aceşti copii nu observă. Nu se poate. Copiii cresc. Propunerea concretă este să meargă patru cinci consilieri.
Dl. Schita îl întreabă pe dl.Curpaş dacă propune amânarea.
Dl. Curpaş arată că nu se poate vata aşa ceva. Ar fi supărător să se facă aşa ceva. Dacă consilierii vor să facă aşa ceva şi vor vota se va ralia şi el. Iese ce iese.
Dl. Viman doreşte să finalizeze şi să-l asigure pe dl. doctor de toată bunăvoinţa, pentru rezolvarea acestei probleme şi să nu rezulte cumva ca o poziţie distructivă. Tot ce a spus dl. Curpaş este adevărat. Propune să facă o delegaţie formată din 3-4 consilieri din care dl. doctor să facă parte în mod obligatoriu, împreună cu dl. viceprimar, până la o viitoare şedinţă de consiliu, care poate fi şi extraordinară, având în vedere interesul deosebit al acestei probleme, să prezinte nişte concluzii. Mai sunt spaţii, se găsesc. Propune să fie delegat câte un reprezentant.
Dl. Schita arată că nu a auzit nici un consilier care a luat cuvântul până acum să facă o propunere de amânare, sau de retrimitere.
Dl. Viman propune amânarea proiectului până la găsirea unui spaţiu sau a unei soluţii.
Dl.Enătescu arată că nu a dorit să folosească argumente profesionale, dar câteva argumente profesionale tot trebuie să folosească. Nu se poate face nici o secţie de spital care să nu aibă asigurat serviciul de gardă. Ori una este asistenţa de urgenţă, pentru un bolnav de acolo care poate să facă un infarct, o tulburare de interne, care necesită intzervenţie nu pe bază psihică, în incinta în care se face o zonă de asistenţă medicală şi se poate face gardă comună.
Dl. Fanea arată că nu se poate pentru că este vorba de alt minister, altă instituţie.
Dl. Enătescu arată că atunci aici a greşit.
Dl. Fanea arată că nu se poate amesteca cu spitalul judeşean pentru că este alt minister, alte finanţe.
Dl. Enătescu arată că problema care se pune este existenţa unui grup de activităţi medicale împreună, ceea ce sprijină totuşi asistenţa de urgenţă, iar a doua problemă este un spaţiu foarte mare, în jur în care se poate construi. Ceea ce I s-a atras atenţia şi nu a vrut să spună până acuma este că s-au oferit, sume de bani de ordinul milioanelor de euro, pentru direcţiile sanitare care vor să-şi construiască spitale de psihiiatrie. Ei, şi Satu Mare nu a acceptat aşa ceva deoarece, nu poate investi în spitalul acela care nu este al lor, nu ştie. La ora actuala au fost atentionati ca Grecia a fost amanata cu un an pentru primirea in Comisia Europeana pentru ca nu-si rezolvase problemele psihiatriei. Dar spune ce nu sunt intesati de Grecia, ei sunt in Satu Mare. Insa problema este ca atunci cand se intampla un accident la psihiatrie nu te mai intereseaza Samtelul, nici Pro TV-ul, le garanteaza stimatilor colegi ca la CNN apar toti. Abia se asteapta sa vina CNN-ul sa arate ce-i in Romania cu psihiatria. Asta undeva, cineva sa si-o noteze sa tina minte.
Dl. Schita spune ca va fi consemnat in procesul verbal.
Dl. Enatescu continua spunand ca atuncea vor fi si ei artisti cunoscuti pe plan international si arata ca de aceea a vrut zona aia pentru ca este alaturi de celalalt spital si are niste posibilitati dar arata ca intr-adevar exista niste inconveniente dar izolarea completa in alta parte, le este groaza si lor.
Dl. Zaha mentioneaza ca are doua intrebari spunand ca probabil vor astepta ca sa se lamureasca un raspuns profesionist: 1. Daca cei bolnavi reprezinta un pericol pentru copii. 2. Daca acei copii, din punct de vedere psihologic, daca vor vedea acei bolnavi vor ramane cu sechele si toate celelalte
Dl Enatescu spune ca intrebarile sunt exceptionale, sunt foarte bune. Prima, acei bolnavi nu vin in contact cu copilul si nu prezinta un pericol, nu e vorba inca o data, de cei periculosi ci e vorba de o anumita categorie de cronici. Spune ca vor fi selectati mai puternic, intrebarea este insa unde, judetul le va mai asigura spatiu pentru a treia categorie pe care nu au nevoie sa-i tina in oras. Intreaba unde aratand ca povestea este aceeasi. Copii nu vor fi deranjati pentru ca nu vad acolo un spectacol, sunt si aceia oameni ca toti oamenii, nu vor fi ei influentati, ei sunt foarte puternic influentati la ora actuala de faptul ca parintii ii parasesc si pleaca in strainatate la munca sau vin beti acasa si isi bat mamele si alte, alte zeci de scene care in orice caz in spitalul acela n-o sa le vada, le vad direct acasa, sau de intoleranta si agresivitatea pe care televiziunea incepand de la desenele animate, li s-a atras atentia de catre psihologii americani ca inclusiv in desenele animate se face o imitatie de agresivitate formidabila. Spuna ca atuncea n-a inteles: sa le interzica si televizorul, sa interzica si acasa sa nu mai vina beat taica-su si atuncea cere sa fie crezut ar constitui o sursa de agresivitate
Dl. Fanea intervine spunand sa deblocheze, aratand ca se poate discuta, ca pot face filozofia bolnavului, pot vorbi de bolnavul psihic acut, cronic.
Situatia nu atat este legata de bolnavi dar spune ca toti au trecut pe langa cladirea aia care este in centrul orasului si a vazut bolnavii aia care stau la parter, dar nu fac ceva, nu sunt agresivi, problema ramane: acea cladire este un pericol pentru personalul angajat si pentru bolavii care sunt acolo, oricand se poate darama, o cunoaste foarte bine, poate nu suficient de bine, insa bolnavii care a spus dl. doctor au avut varianta Turt pe care Consiliul judetean nu a agreat-o, nu a vrut nici macar un miliard sa dea pentru ca acei bolnavi sa poata fi dusi la Turt. Dl. presedinte Szabo nu vrea sa dea bani pentru sanatate pentru ca spune ca dau destui bani pentru sanatate.Propune sa se amane, il roaga pe dl. doctor propune ca pe urma sa mearga cu dl. viceprimar, luni, marti, sa amane pentru o sedinta extraordinara acest proiect de hotarare daca se pun atatea probleme,intr-adevar s-ar putea, lumea fiind sensibila, o sa zica parintii ca de ce muta un spital de bolnavi psihici langa gradinita ca daca nu, crede ca tot va trebui sa mearga pe aceasta varianta pentru ca de acolo acei bolnavi trebuie scosi, chiar este un pericol, cladirea se poate darama, dar din fericire el nu este director, el nu raspunde, daca raspunde Mihaly nici o problema.
Dl. Solschi propune amanarea.
Dl Albu spune ca ei n-au fost, intrebarea este foarte simpla, ce-i tot amesteca pe copii cu acei bolnavi, nu se poate face un perete, nu se poate face un gard acolo. Spune ca el nu a promis ca merge sa vada, dar pune intrebarea ca nu se poate inchide o usa.
Dl. Solski arata ca trebuie sa se mearga acolo, in aceasta gradinita cu cresa sunt conditii cu bucataria impreuna, incalzirea este comuna, ii roaga sa mearga ,arata ca el nu are ceva impotriva, el a explicat o stare de fapt spunand ca pe dansul l-a deranjat ca reiau din acelasi punct de unde au lasat
Dl Fanea spune ca sunt doua propuneri, una sa voteze, una de amanare.
Dl Schita completeaza: propunerea de amanare cu conditia sa se lamureasca problema si este o propunere ca sa se voteze acest proiect de hotarare.
Dl. Schita arata ca este o propunere de amanare facuta de dl. Viman si se supune la vot.
Se exprima 10 voturi pentru, 11 impotriva, 2 abtineri.
In aceste conditii se supune la vot proiectul de hotarare sub forma in care a fost prezentat. Dl Enatescu propune aprobare cu conditia separarii celor doua institutii printr-o constructie corespunzatoare.
Dl. Schita arata ca se va consemna acest lucru si se va completa proiectul de hotarare. Inca o data supune la vot proiectul de hotarare.
Cu 15 voturi pentru, dl. Matuz arata ca proiectul de hotarare a cazut nu s-au intrunit cele 2/3 din voturile pentru.
Dl. Schita confirma ca asa este: doua treimi.
Dl. Fanea propune ca mai bine sa il amane decat sa cada.
Pct.9. Proiect de hotarare privind repartizarea unor sume din bugetul local pentru organizarea unor manifestari culturale.
Se cere parerea comisiei de cultura.
Dl. Fanea spune ca au fost de acord cu un vot de 4 la 1 sa discute in plen. Practic pentru festivalul de teatru, arata ca au mai primit materiale; exista propunerea ca festivalul de teatru sa fie organizat de catre Teatrul de Nord Satu Mare si nu printr-o asociatie care se ocupa de asa ceva. Deci sunt pentru; cu sumele toata lumea a fost de acord, dar organizatorul a fost problema. Au existat propuneri ca festivalul de teatru sa fie “Samfest” organizat de catre Teatrul de Nord, cele de muzica simfonica de Filarmonica si a ramas in suspensie festvalul de jazz si de rock. Arata ca acestea au fost discutiile, in principiu a fost aviz favorabil pentru, s-a luat hotarare cu 4 la 1.
Comisia de buget propune aprobarea.
Dl. Kovacs arata ca membru al comisiei de cultura bineinteles sunt pentru asemenea evenimente culturale, dar spune ca nu poate sa fie de acord cu art. 2 in legatura cu festivalul Samfest sa organizeze festival de teatru cu 23 de trupe din Transilvania in timp ce teatrul nostru este intr-o stare extrem de proasta in ceea ce priveste acoperisul, cladirea, anul viitor au sa desfiinteze teatrul de vara si spune ca cel mai important este sa se ocupe cu aceasta problema decat sa organizeze un eveniment pentru cateva saptamani intreband daca au vreo propunere vizavi de art. 2.Spune ca trebuie gandit si calculat daca merita si cat merita sa cheltuie cu acest proiect.
D. Viman spune ca teatrul nu inseamna numai patrimoniu, inseamna arta, inseamna un anumit mod artistic de manifestare, inseamna cultura. Se bucura ca vine o asemenea propunere de a organiza din nou un festival de teatru la Satu Mare, pentru ca deja s-a infiripat o traditie la un moment dat in Satu Mare cu festivalul “Teatru-imagine”, un festival recunoscut pe plan national, cu participare serioasa, oameni de cultura. Se mai auzea si despre Satu Mare ceva in domeniul culturii si in domeniul teatrului. Arata: “Acum iata ca un grup de oameni generosi din care doi sunt prezenti aici, oameni care fac mult pentru cultura satmareana vin si ne propun sa reinnodam aceasta traditie, sa vorbim din nou despre municipiul Satu Mare ca despre un oras in care se intampla ceva in domeniul teatrului.” Spune ca ii pare rau ca nu a venit Teatrul de Nord cu aceasta initiativa, regreta, dar pentru ca l-au luat sub egida Consiliului local, sub finantarea acestuia trebuie sa fie gata pentru ca in viitor sa poata misca lucrurile, sa nu fie nevoie de o organizatie neguvernamentala sa se ocupe de acest lucru. Ca un raspuns pompieristic la aceasta initiativa ca Teatrul de Nord vine cu aceasta propunere prin care vrea sa organizeze impreuna cu teatrul din municipiul Baia Mare un festival, spune Satu Mare a putut organiza si fara municipiul Baia Mare un festival si spune ca este convins ca-l pot organiza si fara municipiul Baia Mare. Nu trebuie sa imparta, nu au nevoie de acest sprijin, de acest baston in care sa se sprijine pentru ca sa organizeze si ei o manifestare culturala de amploare si de ce nu pot sa o faca si ei. Mentioneaza ca nu spune mai multe, este un festival de teatru, este un eveniment important de care trebuie sa ne bucuram ca si toate celelalte care sunt puse aicea in proiectul de hotarare si care are o abordare serioasa, pentru ca in sfarsit nu se disipeaza sume de la buget pentru tot felul de activitati marunte despre care nici nu stie nimeni pentru care organizatorii nici macar nu invita, nici macar nu recunosc drepturile primariei in derularea desfasurarii acestor manifestari si mai mult se plang ca nu au primit suficienti bani. Spune ca sunt cateva actiuni importante cum sunt pentru zilele orasului, este vorba de acel spectacol cu acele doua formatii precum si celelalte activitati care sunt cuprinse in acest proiect de hotarare. Spune ca el este pentru aprobarea acestei hotarari asa cum este prezentata.
Dl. Zaha spune ca se vorbea acolo despre doi tineri inimosi, arata ca el la art. 2 nu vede niciunde nici un articol sau nici un cuvant ca parte de organizare se aloca unei organizatii sau fundatii sau teatrului. Aici se spune doar ca se aloca suma pentru organizarea festivalului de teatru, festivalului de jazz, festivalului de “Samrock” si festivalului de muzica simfonica de aceea crede ca va trebui sa faca ori subiectul unei discutii clare si concrete azi sau a unei discutii viitoare asupra proiectului de hotarare pentru ca aicea nu cuprinde sau nu scrie niciunde. Merge mai departe la Raportul de specialitate, festivalul “Samfest” 2006 este mai important ca ziuz orasului desfasurata pe o intreaga pagina trecuta pe un singur rand.
Dl. Schita il intreaba daca are o propunere in acest sens.
Dl. Zaha spune ca propune ca intr-o sedinta viitoare sa se scoata art. 2.
Dl. Curpas spune ca isi aduce aminte ca nu cu mult timp in urma primarul vorbea ca va organiza niste actiuni mari si iata ca a sosit momentul sa organizam si asemenea actiuni mari care sa dea o fata orasului nostru si o mandrie. Arata ca el ar trebui sa fie cel mai nemultumit. Ar trebui sa fie foarte revoltat pentru ca din capitolul 67 “Cultura, invatamant, sport, religie”din 16 miliarde au ramas cu 3 miliarde, dar nu sunt pierduti pentru ca se dau pentru niste activitati foarte mari. Faptul ca vin atatea trupe de teatru si pesemne ca Teatrul de Nord cu cele doua sectii pe care le au sunt in stare sa organizeze un festival teatral care inseamna foarte mult pentru orasul nostru. Sa nu mai vorbeasca de gropi si de-astea, sa vorbeasca si de cultura pentru ca e momentul sa se afirme si in domeniul acesta, nu este un oras mort, este un oras cu traditie, sigur ca felul in care este facut acest proiect de hotarare, vrea sa spuna ca este facut pentru a se putea face deja contractele pe o suma, iar defalcat va fi in viitor si zilele orasului pentru ca sunt trei zile cu activitati multiple, la fel si editarea acelei carti care este ceva extraordinar poate la nivel european cu orasele infratite incepand de la inundatie si activitatile propuse aicea el le gaseste foarte bune chiar cu riscul de a primi injuraturi din partea asociatiilor de cultura si sport care s-au nascut peste noapte si au venit sa ceara bani si asociatia “Trei paduri” sau cum dracu le spune, daca le arata lista nici nu vor intelege ce e acolo si cer cu nerusinare sume enorme si nici nu stie lumea de ei. Consiliul din banii care au ramas si ar vrea sa se inteleaga aicea ca suma propusa este la maximum dar asigura Consiliul ca pentru teatru nu se va cheltui 1.500.000.000 sau pentru zilele orasului 4.500.000.000 pentru ca aici vin sponsorizari si vin si inchirieri iar banii care raman la o viitoare rectificare pesemne ca vor mai primi bani pentru activitatile culturale. Arata ca el sigur nu este de acord cu colegul sau, ii pare foarte rau, sigur este prietenul si colegul sau din comisie dar trebuie sa inteleaga ca orasul Satu Mare nu poate fi dat la o parte cand este vorba de actiuni culturale. In momentul de fata s-a gasit solutia asta si cu cele doua mari formatii care vin, care pesemne ca se poate face si la stadion nu in centrul orasului si acolo au si loc de stat si formatiile se pot desfasura, locul este propice si stadionul este al municipiului, nu platesc chirie si este mai usor de facut si intr-adevar este un loc pentru asa ceva si atunci multumiri, nici galagie, totul este facut ca lumea intr-o incinta care se preteaza pentru asa ceva ca si in marile orase. Cere colegilor sa fie iertat pentru ca a dezvoltat treaba asta si sa il inteleaga ca el ar trebui sa fie cel mai nemultumit dar de data aceasta este multumit ca in Satu Mare se indeplineste ceva iar legat de treaba cu Baia Mare este exact colaborarea cu Consiliul judetean. Vrea sa spuna ca nu merge, nu pusca, este actiune a municipiului Satu Mare cu ocazia unui anumit eveniment si este a lor si daca aloca banii acestia stiu sa se organizeze si stiu sa faca asa ca lumea incat Satu Mare sa ramana acolo pe firma ca organizator si publicul din Satu Mare sa fie beneficiarul acestor activitati. Multumeste colegilor daca l-au inteles.
Dl. Zaha spune ca a fost inteles gresit sau poate s-a exprimat el gresit, nu doreste retragerea acestei sume sau necuprinderea ei in acest proiect. Se referea sau ar dori mai concret ca pe viitor sa se faca o defalcare, detaliere a cine organizeaza festivalul de teatru, ce trupe din Transilvania, cine organizeaza festivalul de jazz, ce formatii vin, festivalul rock, sa se ceara o detaliere
Dl. Primar arata ca sunt mai multe probleme, o data trebuie sa se repete exact ca si colegul Kereskeny, vorbesc de doua lucruri diferite, cladirea teatrului este o problema veche, din pacate nerezolvata dar care nu are nici o legatura cu sumele si nu are tangenta cu cca. 45.000 de euro, poate un miliard este o suma care face impresie sau care te sperie dar daca spune 45.000 de euro, in Ungaria in Germania, oriunde daca un festival de arta se intinde doua saptamani cu doua spectacole zilnice, cu 20 de trupe de teatru, de unde vin ele, indiferent cu ce specific pentru 45.000 de euro, maxim, s-ar uita la ei si ar spune “Sunteti extraordinari ca puteti face asa ceva”. In tara asta sunt nu stie cate, doua trei festivaluri care mai fac ceva similar, Primaria incearca sa genereze asa ceva in oras, nu Primaria, cei care organizeaza, si iara va fi vorba despre teatru, dimpotriva acoperisul de pe teatru s-ar putea face mai repede prin accesarea unor bani, daca in Satu Mare exista o viata teatrala. Anul trecut Primaria a facut studiul de fezabilitate al cladirii teatrului. Nu l-a prezentat inca Consiliului pentru ca nefiind chiar o prioritate, dar vor aduce indicatorii tehnici- economici intr-o sedinta viitoare ca sa-l vada sa si-l insuseasca, sa prinda la finantare cat vor putea, cum vor putea. Dar avand un proiect aprobat, au o conceptie, avand o gandire pot incerca o rezolvare, insa depinde de momentele in care se pot finanta astfel de lucruri. Intreaba “Pe ce? Pe lipsa de activitate teatrala?”Cu o activitate teatrala valoroasa si bogata se poate, inclusiv de la Ministerul culturii o data, inclusiv din atragerea unor fonduri din strainatate, care nu sunt previzibile acum, exact, dar ele sunt posibile. Si inca o data spune ca 45.000 de euro nu se compara cu problemele pe care le are teatrul de vara. Este o problema care trebuie legata, fiind o chestiune care exista in toata tara, cu retrocedarile. Trebuie gasit solutii cu viata teatrala a orasului si arata ca a incheiat acest subiect. Prin“Samfest”; a vrut sa gaseasca generic denumirea, pentru ca anul trecut s-a initiat ceva care a avut succes, a prins. Festivalul “Samfest”dar s-a gandit altfel anul acesta nu prin distribuirea a o serie de manifestari marunte ci stabilirea unor festivaluri care au radacini si pot fi considerate de perspectiva. Festivalurile fiecare sunt importante in individual. Pot sa si uite de “Samfest” dar au zis ca e mai frumos, intr-adevar fiind o suma totala si patru manifestari diferite, poate datorita datei cu care au luat decizia pentru ca trebuia sa ia decizia astazi el ar propune ca sa nu intre in prea multe detalii acuma sa se aprobe acest plafon, urmand ca pentru proxima sedinta sa se faca o prezentare, o clarificare si a organizatorilor, in prima hotarare de consiliu sa se delege organizarea festivalului de teatru la Teatrul de Nord si sigur o lista cu formatii la festivalul de jazz care va fi. Motivul grabei a fost exact festivalul de teatru pentru ca in mai se doreste acest festival de teatru, pai daca vor mai sta sa cugete la aceasta treaba atunci cei care organizeaza nu pot. Atatea formatii de teatru trebuie invitate din timp ca sa-si faca programul, nu se poate cu doua saptamani inainte “haideti pana la Satu Mare la spectacol”. Deci munca de organizare in primul rand la festivalul de teatru este foarte mare din cauza timpului, celelalte vin mai incolo, in vara si acolo problema este mai simpla dar si acolo deja trebuie luata legatura. El a avut o intalnire cu unul dintre prietenii si sustinatorii festivalului de jazz din Satu Mare, chiar acum o saptamana si primul lucru cand l-a vazut a spus nu cumva sa il faca in mai ca el nu poate veni atuncea, si dl. Primar i-a spus ca nu ca inca nici nu stie executivul ce vrea dar vrea sa faca festivalul. Nu au timp sa astepte daca vor sa faca o treaba, deci el propune sa se aprobe in aceasta varianta, e o propunere urmand ca obligatoriu sa se vina la proxima sedinta cu detalieri privind defalcarea banilor. Cronica infratirii intre orase, spune ca chiar ieri a fost aicea autorul din partea Wolfenbuttel, cartea este deja intocmita, materialul este intocmit se va da la un tehno-redactor, tiparirea se va face aici in Satu Mare la o editura, vor scoate la concurs la ofertare, in comun cu partea germana vor decide care este editura cea mai buna la calitate si spera ca in 14, 15 mai impreuna cu orasul Wolfenbuttel sa faca prezentarea acestei carti iar in ziua orasului iarasi nu au program defalcat, aici iarasi graba a fost mare sa aiba posibilitatea ca in cateva zile sa semneze contracte cu cele doua mari formatii pentru ca este o premiera nationala, internationala, pentru ca niciodata aceste doua formatii nu au concertat impreuna desi si-au dorit acest lucru, l-au receptat cu entuziasm chiar, pate sa spuna, deci se poate realiza un moment extraordinar de bun pentru ziua orasului, pentru imaginea orasului. Sumele sunt ceva mai mari decat anul trecut dar inca o data sunt plafoane maximale nu sunt valori contractate, sunt sume maximale care sunt necesare ca sa ai posibilitatea sa semnezi documente si cheltuielile vor fi in mod sigur reduse prin alte surse.
Dl. Kereskeny spune ca dupa parerea sa festivalul de anul trecut a fost un semiesec si nu spune esec spune semiesec. El personal a participat din cele opt manifestari organizate in cadrul “Samfestului” la 6 si au fost vreo doua la care au fost vreo 10, 20 de participanti. Este vorba de bani publici, e posibil ca pe jumate de pagina nu este suficient sa acorde un plafon, el se mira ca nu este suficient ca sa acorde un plafon pentru organizarea unui asemenea festival. Daca va fi ceva concret, ceva.
Dl. Primar spune ca acuma a explicat ce inseamna “concret”, spune ca e vorba de a accepta cele patru festivaluri, ca le zice “Samfest”, aveti oroare cu “Samfestul”, asta este o problema privata, pot sa elimine “Samfestul” din toata povestea asta, daca deranjeaza. Poate e o idee proasta, sa uite de “Samfest”. Problema este daca accepta cele patru festivaluri sa le tina sau n-accepta, asta este problema nu ca-i zice “Samfest” ca nu le-a placut Samfest. Spune ca lui i-a placut “Samfestul” daca nu le-a placut sa stearga Samfestul, trebuie sa decida daca finanteaza cele patru festivaluri sau nici unul sau trei sau sa gaseasca alt festival . Nu vor festivaluri ci vor o suta de evenimente prin care sa se adune totii la o sedinta, sa dea 50 de milioane, sa mai ia si apa minerala si fursecuri si asa ceva. Spune ca se poate si asa ca au avut anul trecut asa evenimente o multime la care s-au adunat in sala Filarmonicii 30 de oameni; au mers la masa, este cu totul alta organizare alta sedinta, alte 50 de milioane si alte fursecuri, alta apa minerala. Spune ca merg asa mai departe si la sfarsitul anului se vor trezi ca au cheltuit 3 miliarde de lei si cand o sa traga linia o sa isi dea seama ca in orasul Satu Mare nu s-a intamplat nimic. Se pot cheltui 3 miliarde in asa fel incat anul viitor toata lumea sa stie in tara ca in Satu Mare s-a intamplat ceva. Asta este decizia care trebuie luata.
Dl. Kereskeny spune ca nu este impotriva festivalului dar ar fi vrut sa stie ce fel de festival, cine organizeaza si pentru ce aloca banii si crede ca festivalul trebuie organizat nu numai din bani publici, trebuie cautat sponsori, trebuie cautate niste firme serioase, nu numai din banii publici. E usor sa organizeze ceva din bani publici, foarte usor ca el, de exemplu, ar putea sa organizeze cele patru festivaluri din doua miliarde de lei. Stie ca e incompatibil dar e vorba numai de o fictiune.
Dl. Matuz spune ca si comisia de servicii a avut de facut niste observatii in toata treaba asta, o parte din ele au fost lamurite de dl. Primar, totusi daca le luam metodic trebuie sa observam: la primul punct au avut o consultare intre formatiuni dar nu a existat nici o nelamurire legata de acest punct. Puctul 2, 3 si patru este legat de niste aspecte care intr-adevar sunt neclare, de aicea nu prea ne putem da seama care eveniment cat va valora, cat timp va dura si ce se intampla cu el. Pe viitor este bine de evitat aceste situatii, atunci cand a existat consultare cu formatiunea politica nu doar pe niste hartii care, vorba colegilor sai, nu sti ce exista pe ele, atuncea intr-adevar se creeaza niste sispiciuni si acolo cat au fost consultati si la situatiile care au fost de exemplu cu acest megaconcert a existat consens si vede ca nimeni nu are nimic de obiectat fata de aceste evenimente. Ar fi bine ori aceste articole sa se dezbata si sa faca obiectul unei viitoare sedinte de hotarari si acuma sa renunte la ele ori la o viitoare sedinta sa se faca defalcat sa stie exact ce anume se doreste. Dar intrebarea este: daca acuma le aproba si nu sunt de acord atuncea cu defalcarea ce se intampla.
Dl. Solski spune ca se modifica sumele.
Dl. Matuz arata ca este indicat sa existe consultari cand e vorba de asemenea sume si din bani publici. Cea mai buna metoda este consultarea.
Dl. Primar spune ca in principiu are dreptate. Pentru ca presiunea de timp se refera la festivalul de teatru care se vrea sa se organizeze in luna mai si aicea invitatiile , conceptia este foarte importanta trebuie demarate, el propune atuncea la celelalte doua sa se aprobe principial aceste festivale sa nu se vorbesca de sume pentru acelea, sa se clarifice acum, in acest articol, suma alocata pentru festivalul de teatru la nivel de comisie s-a discutat treaba asta, se stie si sa se numeasca si organizatorul, restul trebuie sa faca obiectul unor hotarari de consiliu foarte apropiate pentru ca ele au inca atata timp sa fie stabilita si suma si organizatorul sa fie nominalizat concret, la celelalte nu e nevoie dar la festivalul de teatru e nevoie pentru ca altfel se iese din timp.
Dl. Curpas spune ca nu vrea sa creada ca este rea vointa ci crede ca inteleg mai greu niste treburi. S-a spus exact aicea ca aceste patru activitati au fost fixate cu sume aproximative fara a merge la pretentia de a fi cheltuite aceste sume.Dar pentru a se demara actiunile care premerg festivalurilor trebuie sa avem o baza, baza este aprobarea consiliului de astazi ele toate vor fi defalcate si daca nu le convine mai adauga, mai taie din ele nu se intampla nimic si din sume dar pentru pornire el ii roaga frumos sa lase sa mearga treaba asta pentru ca altfel tot se impotmolesc ca vor gasi si cand ai pune pe dumnealor. Arata ca le da tabelul cu cele 58 de cereri sunt 23 de pareri. S-a ajuns la o treaba serioasa, sa nu dea cu piciorul la asa ceva, cum au facut atatea lucruri bune si foarte bune in municipiu si acestea trebuie considerate printre lucrurile foarte bune. Cand vorbim de invatamant, sanatate, sport, cultura in general doreste colegilor sa aiba o alta atitudine, cu totul alta atitudine, si prin atitudine sa inteleaga atitudinea ca vor urma defalcari ca pot sa se faca de pe acuma pentru ziua municipiului. Apar pe parcurs niste treburi: suma aproximativa este aceasta, el le garanteaza ca la ziua municipiului suma aceasta nu se va cheltui, sunt sponsorizari sunt chirii care aduc cam un miliard si nu vor cheltui atata dar trebuie sa demareze pe aprobarea asta. Daca nu sa stea sa o lalaiasca si fiecare cum doreste si vorbeste de luna mai cu festivalul de teatru si asa mai departe.
Dl. Bor arata ca daca tot se doreste sa fie numiti organizatorii, sunt niste institutii de cultura care tot se plang ca vor sa organizeze. Anul trecut Teatrul de Nord nu a organizat pentru ca nu a avut fonduri. Anul trecut Filarmonica a organizat lucruri mai putine pentru ca nu a avut fonduri. Propune ca in articolul 2 atunci daca tot se doreste sa se nominalizeze organizatorul sa se scrie foarte frumos:”se aloca suma respectiva pentru Festival de teatru organizat de Teatrul de Nord Satu Mare, festivalul jazz si festivalul rock “Samrock” sa fie organizat de Casa de cultura a municipiului Satu Mare, respectiv festivalul international de muzica simfonica sa fie organizat de Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare. Deci este foarte simplu, nu vor sa dea acesti bani in alta parte pentru ca au institutiile de cultura care organizeaza aceste lucruri. Daca tot vor sa inventeze asociatii, in loc sa inventeze atunci haideti s-o facem, sa ingropam Teatrul de Nord ca si asa nu au bani de multe ori pentru salarii pentru actori sau pentru a organiza festivaluri. El nu crede ca nu va exista un acord al directorului de la Teatrul de Nord, la dl. Mihalache pentru a organiza un festival de teatru. Ar trebui cineva sa se si gandeasca la un astfel de lucru, sa-i propuna, sa se puna pe treaba impreuna cu actorii si sa faca un festival de teatru. El nu crede ca dl Fatyol nu doreste bani pentru a organiza festivalul international de muzica simfonica in conditiile in care Filarmonica “Dinu Lipatti” participa doar in strainatate la festivale de genul acesta si mai mici in Satu Mare, unde organizeaza in biserici sau in filarmonica. De aceea avem teatru care se ocupa de partea aceasta in municipiul Satu Mare, e al nostru, administreaza cladirea si in viitorul foarte apropiat dupa cum spunea si dl. primar, inclusiv va intra in jurisdictia municipiului atunci de ce sa nu dea teatrului acesti bani. In primul rand pentru ca vorbesc de foarte multi bani, nu sunt bani putini, 41.000 de euro pentru festivalul de teatru, deci e vorba de celelalte festivale care vor fi undeva intre 15 si 20.000 euro. E mai bine pentru o transparenta si pentru a sti ei ca banii sunt in siguranta sa fie prinse institutiile de cultura nu asociatiile de cultura, demarate aceste programe Daca sunt asociatii culturale de orice care fel, cele care doresc aceste lucruri sa-si caute sponsorii lor dar si de la ei de la municipiu ajutor dar cand se vorbeste de probleme sa nici nu se gandeasca sa nu-l organizeze Teatrul de Nord, cand organizeaza festival de muzica simfonica sa nici nu se gandeasca sa nu se duca banii la dl. Fatyol care are atatea merite, ar mai trebui atuncea la dl. Enatescu sa-i spuna sa nu mai organizeze psihiatria in Satu Mare, sa organizeze cineva de pe strada. Arata ca nu se poate, au institutii de cultura de aceea ii roaga ca in articolul 2 sa se precizeze: Festivalul de teatru sa fie organizat de teatrul de Nord Satu Mare, festivalul jazz respectiv festivalul rock “Samrock”sa fie organizat de Casa de cultura a municipiului Satu Mare iar festivalul international de muzica simfonica sa fie organizat de Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare.
Dl. Primar spune ca el nu are nimic impotriva, un singur lucru trebuie sa se stie, adica sa se accepte ca acesti bani trec direct in cont, asa e procedura financiara. Acesti bani se duc pentru cazare, masa, transport eventual niste premii sau cine stie ce alte elemente necesare ale acestui festival, acesti bani nu raman la o institutie, acesti bani tranziteaza institutiile indiferent ca-i institutie publica a municipiului sau ca doamne fereste ajung la privat. Acesti bani sunt necesari, sa se acopere cu devize, se acopera cu facturi efective de cazare, de altele, deci spune “ daca avem banii astia hai sa faca o treaba, sunt bani care tranziteaza contul institutiei. Din asta se poate acoperi organizatorul.”
Dl. Fanea in legatura cu articolul 2 spune ca ceea ce ar dori sa se faca este ca aceste festivaluri sa continue in timp si sa nu imparta, repeta ce a spus dl. primar, sa nu imparta acei bani care si asa sunt putini pe tot felul de actiuni, ba fiecare scoala, ba colegiul medicilor, ba sportul, ba la fiecare dadeau cate 20-30 de mii , cate 20-30 de milioane. Si ei ar vrea sa-i spuna “Samfest”. Acuma spune problema e daca colegii sunt de acord ca festivalul sa se numeasca Samfest sau nu, mentioneaza ca el este de acord cu propunerea d-lui Bor: ca cine sa organizeze aceste festivaluri propune ca sa se treaca la vot: art. 1 este clar, art. 2 este cel care a solicitat mai multe discutii si deci este vorba de sume . Intreaba Consiliul daca este de acord cu sumele pe care ei le-au propus, daca se cheama “Samfest” sau nu si daca sunt de acord cu cine sa organizeze aceste patru festivaluri.
Din partea asociatiei “Transfestsilvania” dl. Sorin Oros si Dl. Carol Erdos ofera lamuriri cu privire la organizarea festivalurilor.
Dl. Zaha spune ca are o singura intrebare referindu-se la ceea ce se spune ca totul se organizeaza in colaborare cu Teatrul de Nord, dar ceea ce se prezinta banuieste ca de la asociatie a venit la executiv, de la executiv spre consiliu. Intre 13 teatrele existente nu figureaza teatrul din Satu Mare , Teatrul de Nord Satu Mare nici sectia romana, nici sectia maghiara. Li se cer reprezentantilor asociatiei care a venit cu initiativa organizarii sa dea lamuriri in acest sens.
Dl. Carol Erdos arata ca pe Dl. director Mihalache, pe Teatrul de Nord Satu Mare nu poate sa-l oblige dar trebuie sa participe si nu vrea sa lase impresia Consiliului ca exista vreo rivalitate intreaba asta.
Dl. Bor ca sa-i raspunda d-lui Oros arata ca tineretul este intr-atata impotriva acestui festival de teatru, vrea sa spuna ca aceste manifestari, aceste festivale de teatru, le spune celor de la asociatie ca nu au fost inventate de ei, arata ca anul trecut au luat cateva sute de milioane de la acest municipiu si au votat pentru si a inteles ca este pentru asociatia dumnealor “Transfestsilvania”, dar anul acesta vor ca festivalul de teatru sa fie organizat de Teatrul de Nord. Arata ca il vor intreba si pe dl. director printr-o scrisoare de intentie daca vrea sa organizeze impreuna cu Teatrul din Baia Mare, daca doreste sa organizeze un festival de teatru avand sume mari, pentru ca domnul director nu stie poate despre ce este vorba respectiv sa organizeze un festival de teatru la Satu Mare in anul acesta. Nu crede ca dl. director are toate informatiile in legatura nici cu sumele si nici cu perioada in care se desfasoara acest festival. Propunerea dumnealor de a fi in mai acest festival de teatru arata ca nu este nici un fel de problema. Spune ca ei ar dori ca acest festival de teatru sa fie organizat de Teatrul de Nord daca va fi de acord, daca nu vor intreba in alta parte. El are o singura intrebare:daca pentru acest festival de teatru daca au prevazut 50% finantare si din bani privati. A finanta un festival de teatru 100% din bani publici, cel putin lui personal nu i se pare normal si le spune si de ce. La teatru daca dau suma aceasta si fiind o institutie a municipiului sa finanteze in intregime din buget i se pare normal dar nu sa dea la o asociatie privata. Cu tot respectul pentru ce au facut anul trecut nu i se pare normal.
Dl. Kereskeny arata ca ce ar fi daca ar veni toata lumea in fata Consiliului , nimeni nu zice ca nu-i un lucru bun acest festival numai ca problema este ca va fi din banii publici. Propune ca sa se intrebe organele abilitate care au menirea sa organizeze asa ceva, Consiliul da sprijinul, 50 de milioane, dar arata ca aicea este vorba de niste sume enorme. Sustine ca el stie ce vorbeste aratand ca el a organizat mai multe festivale la care au participat mai multe mii de oameni. Nu stie daca dumnealor au mai organizat asa ceva dar arata ca niciodata n-a avut de gand ca toata cheltuiala sa fie acoperita din bani publici.
Dl. Primar spune ca nu creeaza un precedent, ei aicea decid, este o delimitare esentiala, creeaza precedente cand impart la 20, 30 de organizatii. Arata ca au creat precedente si acuma Primaria are un teanc de solicitari, nu e rau ca se organizeaza tot felul de manifestari. Aici Consiliul local poate sa gandeasca si sa decida daca aceste manifestari culturale de amploare, de perspectiva si care trebuie sa ajunga de renume merita sa fie sustinute de municipalitate cu bani de la buget sau nu. Daca cineva n-a venit sa organizeze festival de teatru, si a inceput sa fie un centru cultural Satu Mare din acest festival, a inceput ceva s-a miscat atunci in tara, s-a clintit. Spune ca nu stie din ce motive nu s-a mai facut si nici nu doreste sa se bage in treaba asta, dar daca acum se doreste si spune ca se incaleca pe calul care trage, dar nu asta este problema municipiului ci faptul ca ii intereseaza aceasta manifestare culturala colectiva sau o lasa sa mearga pe apa sambetei pe alte motive.
Dl. Viman spune ca se vede ca sunt domni respectabili, ca sunt tineri, dar ii roaga sa inteleaga ca nu trebuie sa stopeze aceste manifestari si nu trebuie sa forteze pe cineva sa manance portocale daca nu doreste, poate nu-i potrivita comparatia, vorbeste despre aspecte formale si de dorinta de a fi contra. Spune ca deja toti sunt contra dupa parerea sa.
Dl. Albu spune ca doreste sa le puna retoric niste intrebari. Ce manifestari culturale au orasele pe care el le enumera: Timisoara, Cluj. Au un festival de teatru, au un festival de muzica simfonica intreaba. Spune ca el crede ca nu au.
Dl. Nits arata ca el crede ca s-au scurs foarte multe discutii aicea si se teme ca tot ceea ce s-a discutat aicea vine de fapt de la un singur necaz si el ar pune aceasta intrebare: spune ca este foarte frumos si ca respecta dorinta dumnealor sa organizeze acest festival, dar el cel putin asa crede ca dumnealor nu de ieri au aflat acest lucru ca doresc sa organizeze acest festival. Daca tot ieri au ajuns la concluzia ca doresc sa reinnoiasca Festivalul Satu Mare, cel putin dupa parerea lui ar fi trebuit sa aiba o desfasurare stricta pentru acest program, cum vor, ce doresc si unde sa organizeze. Daca ar fi venit cu acest program in fata Consiliului nu s-ar fi ajuns la atatea discutii.
Dl. Sorin Oros din partea asociatiei spune ca este depusa lista.
Dl. Nits spune ca la ei a ajuns atata cat este aicea.Dar el crede ca daca ar fi avut, toata lumea ar fi citit, atuncea ar fi fost de prisos discutiile.
Dl. Primar spune ca ei au avut discutii, poate nu s-au cultivat destul in acest domeniu, dar totusi isi permite sa spuna ca au avut discutii si experiente, oarecare cunostinte in acest domeniu si cere sa fie crezut , sunt foarte multe discutii cu specialisti straini cu oameni veniti de la diferite cursuri, din discutii de pregatire si multe altele, cu oamenii de cultura, aparea intotdeauna un element foarte interesant pe care trebuie sa-l pricepem ca fiecare comunitate fiecare oras cauta si trebuie sa aiba o personalitate.
Dl. Enatescu vrea sa il felicite pe dl .primar pentru modul in care a abordat problema si s-a atasat de ea, in al doilea rand dl. Albu are dreptate spune “ Ce nevoie are Clujul de festival de teatru cand toata lumea stie la ce nivel este, noi avem nevoie de festival tocmai pentru a chema valori aici si pentru a muta centrul de greutate aici si a fost un festival, festivalul “Teatru-imagine”care a ridicat enorm de mult prestigiul” dar pe de alta parte el ii admira pe colegi ca vor sa antreneze si institutiile oficiale in treaba asta sa-i oblige, sa gaseasca o modalitate indirecta de a-i obliga, dar nu trebuie sa-i excluda, trebuie sa gaseasca modelul pentru a realiza simbioza, iar cei care si-au lansat initiativa nu pot fi exclusi cu conditia sa fie controlati, deci Consiliul ceea ce ofera trebuie sa si controleze. Feed-back-ul trebuie sa existe in mod obligatoriu. Felicita pe toti cei care s-au aparat atat de tare pentru ca inseamna ca toti doresc exact cum au aratat-o.
Dl Schita spune ca au fost foarte multe opinii si propune Consiliului ca sa dea curs acestui proiect de hotarare fara sa nominalizeze organizatorii. Intreaba ca sunt de acord cu aceste activitati culturale, propune sa se dea acceptul vizavi de ele indiferent ca o sa fie “Samfest”, “Samrock” si sa faca obiectul unei discutii la masa deschisa intre toate aceste formatiuni, discutii pertinente si cine va organiza, sumele alocate sa faca obiectul unei alte hotarari de consiliu si atunci crede ca vor impaca toate opiniile care au fost aicea expuse. I se pare ca ei au anumite pretentii si pot gasi formula de compromis. Intreaba daca sunt de acord sa treaca la dezbaterea proiectului de hotarare pe articole.
D-na Gittinger spune ca dl. Bor a lansat o intrebare la care nu a primit raspuns: Din bugetul acestui festival de teatru cat este contributie privata.
Se raspunde din partea asociatiei prin dl. Oros ca bugetul nu este 1 miliard jumate, este peste 2 miliarde, 50% nu au reusit sa stranga dar 25% au si este evident ca daca vor merge dupa aceea si cu acceptul Primariei se vor gasi pe urma si alti sponsori.
Dl. Albu intreaba cati bani au primit organizatia lor de la acest consiliu.
Daca exista riscul sa organizeze ceva si sa nu aiba succes.
Dl. Schita da citire in scopul supunerii spre aprobare art. 1. al proiectului de hotarare. Se aproba prin unanimitate de voturi.
Se da citire art. 2.
Dl. Zaha propune schimbarea titlului astfel:” Se aproba alocarea sumei de 330.000 RON pentru finantarea festivalurilor care sa cuprinda festival de teatru, festival de jazz, festival de rock si festival international de muzica simfonica”.
Dl. Schita supune la vot.
Cu doua abtineri se aproba.
Se da citire pentru a se supune la vot articolul 3.
Se aproba prin unanimitate de voturi.
Dl. Schita da citire articolului 4. Se supune la vot.
Se intreaba daca sunt propuneri si se cere cuiva sa explice ce inseamna “Satu Mare oras educator”.
Dl. Solschi explica ca o actiune este o campanie de lupta impotriva drogurilor, o alta este o actiune de sensibilizare a tinerilor din scoli prin prezentarea unui turneu in oras a unui recital de poezie si a pieselor de teatru care exista in manulalele scolare. O alta actiune este realizarea unui material sintetic : sistemul de invatamant satmarean la nivelul anului 2006. Aceasta lista de propuneri cu sumele corespunzatoare care vor fi vor veni in fata consilerilor.
Se supune la vot si se aproba prin unanimitate de voturi.
Se da citire articolului 5 si se supune la vot.
Se aproba prin unanimitate de voturi.
Dl. Schita da citire articolului 6 si se supune la vot.
Prin unanimitate de voturi se aproba.
Se da citire si se supune la vot articolul 7.
Se aproba prin unanimitate de voturi.
Se supune la vot proiectul de hotarare in ansamblul lui cu modificarile in articolul 2 care au fost aprobate.
Se aproba prin unanimitate de voturi Proiectul de hotarare privind repartizarea unor sume din bugetul local pentru organizarea unor manifestari culturale.
Dl. Schita emite rugamintea catre dl. primar sa aiba bugetul defalcat pe actiuni pentru articolul 2.
Dl primar zice ca pentru sedinta viitoare vor pregati impreuna cu cei care demareaza organizarea acestora o creionare pe capitole de cheltuieli macar daca nu pe actiuni.
Pct .10. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Serviciului public de asistenta sociala Satu Mare.
Dl. Schita arata ca comisiile de specialitate au fost comisiile de servicii si juridica.
D-na Gittinger: comisia juridica a acordat aviz favorabil.
Dl. Matuz : comisia de servicii considera ca punctul “r” adica Biroul fond locativ si locuinte sociale nu trebuie sa faca obiectul serviciului public de asistenta sociala. Aceasta activitate este prevazuta in organigrama aprobata, acolo va trebui sa se regaseasca.
Dl Primar legat de aceasta problema vrea sa le dea o explicatie. Acest serviciu de spatiu locativ, practic avand in vedere situatia imobilelor care se vand, se retrocedeaza si scoase din inventarul Primariei, acest spatiu locativ nu mai are serviciu financiar Executivul a avut initiativa sa il desfiinteze inca de la inceputul anului trecut, astfel ca anul acesta in ianuarie acest serviciu sa nu mai functioneze. Din motive practice pentru ca nu puteau la sfarsitul anului pentru ca nu puteau inchide definitiv balanta si o serie de cheltuieli de natura contabila spune ca acest serviciu functioneaza in continuare cu doua persoane, restul cu aprobarea consiliului s-au transferat la serviciile Primariei respectiv la serviciul social. Varianta care s-a propus a fost ca locuintele sociale care este o alta categorie de locuinte decat problema a inchirierilor normale si se nominalizeaza patru locatii de locuinte sociale cele doua pe Toamnei, Vulturului, locuinta sociala de pe Tarnavei, respectiv locuintele sociale de necesitate, intentioneaza sa scape de ele, de pe Ostrovului. Acestea pentru ca reprezinta probleme sociale si cu totul de alta natura decat inchirierea de locuinte la cetatenii de alta categorie sa treaca la acest serviciu, restul locuintelor, administrarea locuintelor circa 500 de contracte mai exista in Primarie pentru locuinte, nici astea nu sunt foarte bune pentru ca sunt cele care nu s-au cumparat, fie ca au fost locuite de oameni foarte saraci care nu le pot cumpara ca restul toata lumea le-a cumparat deci de la cateva mii, sute de mii de locuinte astazi Primaria administreaza circa 550 si pe de alta parte mai sunt circa 400, 300 si ceva locuinte sociale, administrate separat pentru ca reprezinta probleme specifice aceasta simpla admnistrare a urmaririi contractelor va fi la Primarie sau inca nu sunt decisi sau la acest Serviciu de Administrare a Domeniului Public pe care il infiinteaza. Problema este mai mult de intervenit la buget sau unde dar e o chestiune pe care executivul vrea sa o finalizeze. S-a initiat si aceasta structura si acest regulament tine cont de acesta structura.
Dl. Schita arata ca s-a dat aviz favorabil.
Dl. Matuz spune ca este vorba de situatii similare pe care trebuie persoane cu pregatire juridica sa vada incasarile. Nu are nici un rost sa fie incasari in doua locuri. Aceste locuinte sociale pe baza anchetei sociale le vor gospodari, dar situatia de actionare in instanta, de urmarire a incasarii chiriilor, de a verifica contractele ar fi bine sa se treaca in acelasi patrimoniu, sa se faca de aceeasi unitate organigrama. Din acest punct de vedere comisia a venit cu aceasta recomandare a acordat aviz favorabil.
Dl. Schita propune sa se voteze in ansamblu acest proiect de hotarare.
Cu o abtinere se voteaza pentru aprobarea Proiectului de hotarare privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Serviciului public de asistenta sociala Satu Mare.
Pct.11. Proiect de hotarare privind modificarea Statului de functii al aparatului propriu de specialitate al Consiliului local Satu Mare.
Comisia juridica a acordat aviz favorabil.
Comisia de buget a acordat aviz favorabil.
Dl. Schita intreaba daca cineva are de facut obiectiuni.
Dl. Curpas arata colegilor ca apeleaza la ei spunand ca in ultimul timp de cand la cabinetul domnului secretar s-au schimbat treburile, a vazut ca s-au schimbat in bine. Nu stie daca este vreunul dintre colegi care nu este multumit de faptul cum sunt serviti acolo de d-na Mariana si de curiozitate s-a uitat la salariul dansei, a venit cu un salar mai mic decat a fost la spatiu vrea sa spuna ca are salariul doar 4.300.000 . El il roaga pe primar sa gaseasca posibilitatea conform multumirii lor pentru serviciile acordate. A gasit intelegere deplina acolo si de data asta ai roaga sa vada ca fiecare din ei primesc materialele frumos aranjate. Pana atunci tot luau cate o hartie de acolo, in afara de asta gaseste ca s-a schimbat atmosfera. Din punct de vedere al salarizarii era bine ca doamna sa nu fie prezenta cand vorbesc dar n-o deranjeaza pentru ca salariul este de-a dreptul incalificabil. Spune ca nu se poate asa ceva, ii roaga sa o incadreze in alta categorie sau sa gaseasca o modalitate pentru ca s-a uitat, nu are nimeni salar ca si ea.
Dl. Primar spune ca se bucura ca au observat o imbunatatire in servirea lor spera ca odata cu lap top-urile si sistemul electronic de comunicare chiar daca va intampina greutati va fi si mai bine este meritul doamnei, este meritul si al colegelor dansilor care sunt aicea pentru ca si ele lucreaza foarte mult la elaborarea, impartirea prelucrarea datelor. In ceea ce priveste salarizarea este un sistem foarte greoi, este impus de legislatie, toate posturile sunt stabilite prin avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, sunt blocati la a face promovari, sunt blocati la a face angajari, sunt dati peste cap din toate punctele de vedere. Deci acest sistem este extraordinar de greoi. Nu intamplator se bate atata moneda pe schimbarea legii statutului functionarilor publici, se schimba, totusi nu se va schimba suficient desi proiectele discutate au fost altele pana la urma Guvernul a pus pe masa cu totul alt proiect de modificari a legii care nu ne va ajuta cu prea multe. A scos dupa mari, mari intarzieri legea, ordonanta cu salarizarea pe 2006. La doua saptamani s-au blocat toate posturile, 2.500 de functionari angajati in Bucuresti, s-au blocat toate posturile in toata tara la toate institutiile inclusiv acele din administratia locala si nu stie ce vor face. Dar totusi stie ca au fost extraordinar de destepti in decembrie stiind ca se termina ordonanta care a blocat pe 2005 posturile au fugit la Bucuresti ca sa le avizeze pentru scoaterea la concurs a catorva posturi nu prea suficiente din pacate, vreo 15 posturi. S-au autorizat in ianuarie si aceasta ordonanta care din 1 februarie blocheaza tot i-a prins pregatiti oarecum incat in martie vor putea scoate la concurs, sunt deja anuntate cateva, vreo 15 posturi. Mai au o singura posibilitate sa se ajute proprii angajati, nu este numai dansa in aceasta situatie, au din pacate asa ca nu s-au gandit la consecinte ca li se vor bloca tot timpul posturile, cand s-au stabilit posturile pe diferite grade si trepte, anumite posturi care astazi sunt vacante au fost trecute pe posturi de grade mai mari. Nu si-au dat seama de consecintele acesteia acum doi ani cand au aprobat si au ajuns in situatia de-a dreptul ridicola si tragi-comica pentru unii colegi, daca au reusit sa angajeze o persoana din afara, anul trecut cateva, nu prea multe atunci a venit din afara cu salar mult mai mare pentru ca a avut un post liber, pe colegul lor nu l-au putut pune acolo pentru ca n-ai capacitatea sa il treci acolo pentru ca sa promoveze. Functionarul public din Primarie n-are voie sa fie promovat, n-are voie sa faca nimic numai sa taca din gura si sa inghita injuraturile si reaua impresie a tuturor din oras. Aceeasi categorie de functionar public de la judet ia cu cateva milioane mai mult si categoria de aceeasi functionari publici de la Prefectura iau niste sporuri cu care ne baga in buzunar. Nu discutam ca asta –i sistemul de salarizare in Romania, acum realizat, acum creat dupa multe si lungi discutii privind descentralizarea si fiscalitatea si raspunderea si promovarea administratiei locale. Nu au nici o posibilitate, adica ar avea una singura daca vor retrimite aceasta organigrama daca vor reusi cu interventii amicale si spera ca vor reusi ca sa reavizeze si posturile vacante categoriile de incadrari ale posturilor vacante sa le redistribuie pe birouri astfel incat unii, putini din colegii lor sa poata sa treaca pe aceste posturi noi. Au sansa ca 5, 10 oameni sa poata fi avansati in acest an si sa ia cu 500.000 de lei mai mult salar. Pana la noi reglementari care Dumnezeu stie cand vor veni pentru ca daca vin imediat se si schimba in rau. Daca s-a facut astazi o reglementare pozitiva peste doua saptamani trebuie sa pice din nou. Asa lucreaza de cand au venit aicea colegii de doi ani si ceva, trei ani.
Dl. Curpas il intreaba pe dl. primar dac totusi gaseste solutia.
Se raspunde ca nu se poate face, deci spune ca nu intra inca o data in toate detaliile, este o bibliografie care iti trebuie cateva saptamani sa o intelegi. El nu a reusit sa miste un om, doi, n-a reusit pe nici unul. Sistemul care ii bate.
Dl Schita intreaba alti colegi daca au opinii.
Dl. Matuz spune ca si ei au observat schimbarea in bine si spera ca vor gasi pentru ca nu numai dansa este in situatia aceea mai sunt si alti colegi care sunt in situatii rele de salarizare.
Dl. Curpas spune ca ei lucreaza cu dansa nu cu altii. Pe ei ii intereseaza ca ei lucreaza cu dansa.
Dl. Matuz spune ca si cu dansa si cu compartimentele Primariei si in ultima vrem a inceput sa fie o colaborare mai buna. El crede ca atunci cand este momentul sau cand se poate implica si dl primar are intentia va insista pentru rezolvarea acestui aspect pentru ca intr-adevar dansul lucreaza mai mult cu aceste persoane, ei lecreaza mai mult cu doamna, vor sa-i ajute atat pe doamna cat si pe ceilaltai care sunt ramasi in urma cu salarul. Spune ca nu crede ca depinde acum chiar de dl. Primar.
Dl. primar raspunde ca daca ar fi depins ar fi fost rezolvata problema intreaba daca chiar cred ca primarul nu vrea sa rezolve.
Dl. Schita propune sa se voteze proiectul de hotarare in ansamblu.
Se aproba prin unanimitate de voturi Proiectul de hotarare privind modificarea Statului de functii al aparatului propriu de specialitate al Consiliului local Satu Mare.
Pct.12. Proiect de hotarare privind modificarea statului de functii al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Populatiei Satu Mare.

Dl. Schita supune la vot proiectul de hotarare in ansamblu.
Se aproba prin unanimitate de voturi Proiectul de hotarare privind modificarea Statului de functii al serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Populatiei Satu Mare.
Pct.13. Proiect de hotarare privind numirea d-lui Bozai voda Cristian in functia de director general al Serviciului Public “Administratia Domeniului Public Satu Mare”.
Dl. Matuz spune ca in urma concursului care a avut loc comisia l-au desemnat pe dl. Bozai Voda Cristian castigator, pe aceasta cale vor sa-i ureze succes in activitate, curaj in ceea ce a expus in fata comisiei si au autorizat normal favorabil aceasta numire.
Pentru ca nu sunt obiectiuni dl. Schita supune la vot in ansamblu proiectul de hotarare.
Se aproba prin unanimitate de voturi Proiectul de hotarare privind numirea d-lui Bozai Voda Cristian in functia de director general al Serviciului public “Administrarea Domeniului Public Satu Mare”.
Dl. Solschi spune ca au cerut d-lui Bozai sa fie prezent pentru ca sa se obisnuiasca cu atmosfera din Consiliu pentru ca data viitoare cand mai vine va fi tras la raspundere. Spune ca acest Serviciu Public “Administratia Domeniului Public Satu Mare” este din punctul sau de vedere un serviciu foarte important. Roaga sa se colaboreze aici, sa faca un grup care sa fie pentru oras un plan foarte clar ce sa poata fi aplicat, important e sa iasa foarte bine, spera ca dl. sa reuseasca lucrul acesta.
Pct.14. Proiect de hotarare privind suplimentarea listei spatiilor comerciale si de prestari de servicii ce se vor scoate la vanzare conform Legii nr. 550/2002.
Dl. Curpas spune ca a primit o hotarare judecatoreasca asemanatoare cu alea tampite pe care le-au primit de-a lungul anilor semnata de aceeasi judecatoare inseamna ca ii iubeste si pe ei pe consilieri si Primaria. De data aceasta este un caz pe care unii il stiu. Acolo langa Casa Alba pe strada Piata Libertatii 17 a existat sediul FSN unde a fost presedinte unul Oprea. Dedesubt s-a facut un spatiu comercial si si-a facut contract cu el. El si-a facut contract. A trecut vremea PD-ul are sediu acolo si vrea sa le spuna ca sediile de partid nu se vand si Consiliul nu se atinge de ele, aia platesc chirie s-a interesat chiria lor a PD-ului este platita la zi. Asta este un lucru deosebit. Au fost dati in judecata de catre acest Oprea, sentinta este de-a dreptul sfidatoare la adresa lor chiar sunt obligati sa treaca pe lista de vanzare a spatiului, in mod obligatoriu trebuie sa o treaca. Cand o sa treaca la executare, cand va veni vremea sa o puna la licitatie deocamdata este sediu de partid si de aceea a insistat sa se stie ca e urgent cu cate zile intarzie cu atata 66 de RON pe zi plateste primarul si Consiliul de aceea a insistat sa fie in temeiul legal intermenul stabilit de sentinta care s-a dat.
Dl. Primar spune ca e o promisiune din partea executivului ca in acest mandat nu se va cumpara.
Dl. Primar spune ca Oprea cere despagubiri si ce daca el a investit pentru ca si-a recuperat bunul si chiar I- imbunatatit starea.
Dl. Nits arata ca articolul 2 “scoaterea la licitatie publica a spatiului de la articolul 1se va realiza dupa clarificarea situatiei locatiei acesteia cine a inchiriat-o”. Deci chiriasul fiind in el nu o sa poata sa vanda dar pentru ca sunt obligati pe 18 ianuarie curg zilele cu 66 RON pe care trebuie sa-i plateasca zilnic la finante deci este absolut important sa voteze astazi.
Dl. Primar spune ca procedurile juridice sunt foarte complicate si asa hotararea s-a transmis la Finantele Publice Generale, au spus ca nu e de competenta lor si au trimis-o la Finantele Publice Locale altfel poate nici nu stiau treaba asta dar de aplicat o aplicau oricum.
Dl. Matuz spune ca ei au acoperit, este chestie de acoperire.
Dl. Schita cere acordul ca sa dea citire proiectului pentru ca nu este cunoscut de majoritatea dintre consilieri urmand ca pana atunci comisia juridica sa-si dea si ei avizul.
Dl. Schita propune sa se treaca la “Diverse” ca dupa aceea sa voteze acest punct.
Pct.15. Diverse.
Dl. Enatescu spune ca cu ocazia manifestarii de anul trecut deci managementul urgentelor in psihiatrie s-a predat ceva la editura Universitatii din Cluj deci inseamna ca Satu Mare apare la aceasta si banii pentru zilele medicale si-au gasit totusi cat de cat o justificare. Acesta e un fel de raport sa se justifice ce-au facut ei cu banii. In plus ca si produs deosebit va apare o revista “conexiuni medicale” care-i revista corpului medical satmarean si care doreste sa impuna atat articole de specialitate deci probleme profesionale cat si o serie intreaga de articole culturale care sa aduca Corpul medical satmarean la nivelul intelectualilor din acesta zona si a profesionistilor dar sa fie deocamdata este primul numar si numai 500 de exemplare editate. Daca vor avea succes vor continua sa editeze. In continuare ei multumesc consiliului ca le-a repartizat o suma de bani, nu au cerut prea mare, modesta pentru Zilele medicale satmarene care sunt deja la a treia editie.
Dl. Kereskeny spune ca daca tot au ajuns la prezentarea cartilor le prezinta o editie cu o carte care are pe coperta celebrul palat si mentioneaza ca este o editie in patru limbi numai ca cele patru limbi fiind romana, engleza, franceza si germana si dat fiind ca este sprijinit si din banii Primariei il roaga din suflet pe dl. primar ca data viitoare daca apare o asemenea carte doua trei randuri ar fi trebuit si in limba maghiara pentru populatia care are o pondere de 38% Sa fie trecuta si in limba maghiara aceasta prezentare a cartii.
Dl. Primar spune ca nu Primaria a editat-o deci sa nu-i spuna lui ce vina are el ca ala a gresit. Putea sa o faca si in limba maghiara. Sa intervina la autorul cartii, el nu isi aminteste sa fi dat bani pe asa ceva, de achizitionat a achizitionat dar sa nu-i faca lui observatii pe tema asta.
Dl. Viman spune ca vrea sa dea o sugestie: exista editat in limba romana un ghid istoric cultural al judetului Satu Mare inclusiv a municipiului, nu spune cine sunt autorii ca si el este printre ei, din cauza asta ar dori sa caute un traducator in limba maghiara dar nu au gasit, s-au dus la societatea “Carpatina ardeleana” dar n-au vrut, au spus ca n-au timp vrea sa colaboreze si sa aiba traducerea in germana si in engleza.
Dl. Primar ca sa se achite de o obligatie legala arata ca este o lege sau ordonanta care spune ca primarul trrebuie sa anunte public in fata Consiliului ca pleaca in concediu. Anunta intentia sa de a pleca de luni in concediu timp de 10 zile si va fi aicea in data de 24.
Dl. Schita propune sa se revina la proiectul de hotarare cu nr. 14.

Se aproba prin unanimitate de voturi Proiectul de hotarare privind suplimentarea listei spatiilor comerciale si de prestari de servicii ce se vor scoate la vanzare conform Legii nr. 550/2002.
Dl. Schita spune ca intrucat “Diversele “ au fost discutate, declara sedinta inchisa.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNAT
Schita Mihai Secretar
Popan Mihai

Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail