Hotărârea nr.136/68 din 25.11.2004

HOTĂRÂREA NR.136/68/25.11.2004

Privind creşterea animalelor pe teritoriul municipiului Satu Mare


În conformitate cu prevederile Ordinului nr.536/1997 art.6 lit.”b”; art.8; art.11; art.16 privind aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei şi a HG nr.188/2002 art.1, art.2, art.3 privind aprobarea unor Norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic al apelor uzate,
În temeiul Legii Apelor nr.107/1996 art.86, pct.4, pct.12, art.88 pct.a şi b,
În temeiul art.38 alin.1 şi art.46 alin.1 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală,

Consiliul local al municipiului Satu Mare

HOTĂRĂŞTE


Art.1 Activitatea de creştere a animalelor în intravilanul municipiului Satu Mare este reglementată de prevederile prezentei hotărâri.

Art.2 Este strict interzisă creşterea animalelor, altele decât cele de companie şi păsări de curte, în perimetrul delimitat conform Anexei 1 la prezenta hotărâre.

Art.3 În afara perimetrului prevăzut de Anexa 1 creşterea animalelor este permisă în următoarele condiţii:
a. Nr. maxim de animale care pot fi crescute este de 5 capete bovine, cabaline sau porcine.
b. Grajdurile, coteţele şi alte adăposturi vor fi amplasate la o distanţă de minim 10 metri de locuinţele învecinate şi vor fi utilizate astfel încât să fie respectate raporturile de bună vecinătate şi să se evite poluarea mediului.
c. Construirea grajdurilor, coteţelor şi a altor adăposturi la o distanţă mai mică de 10 metri se poate face numai cu acordul vecinilor.
d. Este interzisă depozitarea necontrolată a dejecţiilor de animale în curţi.
e. Este interzisă deversarea dejecţiilor de animale direct în canalizarea oraşului.

Art.4 În zonele din intravilanul municipiului Satu Mare nu se vor acorda autorizaţii pentru construirea şi funcţionarea de ferme pentru creşterea animalelor.

Art.5 Organele de specialitate ale Primăriei municipiului Satu Mare, împreună cu organele de control ale instituţiilor de stat abilitate ( Poliţia, Direcţia de Sănătate Publică, Garda de mediu) vor efectua controale periodice pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor impuse pentru creşterea animalelor.

Art.6 Grajdurile, coteţele şi alte adăposturi pentru animale, construite în perimetrul delimitat în Anexa 1 se vor desfiinţa de către proprietarii lor.

Art.7 Constituie contravenţie următoarele fapte:
a)Creşterea animalelor, în perimetrul delimitat de Anexa 1.
b)Nerespectarea condiţiilor prevăzute la art.3 din prezenta hotărâre.
c)Refuzul de a permite accesul reprezentanţilor organelor de control abilitate pentru a efectua controale periodice în perimetrele vizate de prezenta hotărâre.
d)Refuzul de a desfiinţa grajdurile, coteţele şi alte adăposturi, conform art.6 din prezenta hotărâre.

Art.8 Sancţiuni:
Faptele prevăzute la art.6 se sancţionează cu amendă de la 1.000.000 la 10.000.000 lei.

Art.9 Prezentele reglementări intră în vigoare cu începere de la 1 ianuarie 2005.

Art.10 Prin prezenta se abrogă dispoziţiile cap.IV, art.14 lit.a, b, c, d, e din HCL nr.30/2002.





PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNAT
Csillag Tiberiu SECRETAR
Popan Mihai






Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Certificari
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
joi 14:30:00
9 °C Senin
De parca ar fi : 6 °C
Umiditate: 57 %
Vint: 18 km/h WSW
azi
Înnorat Înnorat
Temp min. : 7°C
Temp max. : 8°C
Sanse prec. :35 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Sigla Satu Mare