Proces verbal din 27.10.2005




PROCES VERBAL
Încheiat cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Satu Mare din data de 27.10.2005.

   Lucrările şedinţei sunt conduse de dl consilier Kovacs Jacint.
Din totalul de 23 de consilieri  sunt prezenţi 18 consilieri.
    Consiliul local a fost convocat conform prevederilor legale.




Dl. Kovacs arată că pe ordinea de zi sunt 10 puncte. Intreabă consilierii dacş sunt propuneri în legătură cu ordinea de zi. Arată că din partea executivului a mai primit un proiect ca să intre pe ordinea de zi. Propune sa îl aştepte pe dl. Primar să explice.

Dl. Fogel arată că primul punct de pe ordinea de zi a primit-o acum. Marţi când a avut şedinţă de comisie nu a avut-o. Şi asta este cu parcul industrial, deci nu a avut materialul la data şedinţei de comisie. Dacă se vrea discutarea acestui punct şi introducerea pe ordinea de zi. Deci la data şedinţei de marţi nu a avut materialul de la punctul 1.

 Dl. Simon arată că este vorba despre două proiecte distincte unul cu Bomax care nu a fost aplicata si unul cu Parcu Industrial.

Dl. Fogel arată că nu trebuie introdus pe ordinea de zi. Punctul 1 este pe ordinea de zi dar nu a primit material.

Se supune la vot ordinea de zi cu modificarile propuse. În unanimitate de voturi se aproba ordinea de zi astfel:

1. Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr. 54/30.09.1999 şi aprobarea parcelării terenului din zona Parc Industrial Sud.
2. Proiect de hotărâre privind transmiterea imobilului 3109 (partea II) Satu Mare din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Satu Mare şi în administrarea Consiliului local al municipiului Satu Mare.
3. Proiect de hotărâre privind acceptul de preluare fără plată a unor mijloace fixe aflate în proprietatea I.J.P.F. Satu Mare şi aprobarea unor acte de donaţie.
4. Proiect de hotărâre privind vânzarea prin licitaţie publică a suprafeţei de teren de 599 mp, proprietatea privată a Statului Român situat în municipiul Satu Mare str. Corvinilor nr. 93.
5. Proiect de hotărâre privind preluarea în administrarea Municipiului Satu Mare a Pasajului pietonal suprateran (Gara Satu Mare Sud) din patrimoniul CNCFR - Sucursala regională Cluj.
6. Proiect de hotărâre privind exercitarea cu caracter temporar de către dl. Torja Ionel, a funcţiei publice de conducere, de director executiv în cadrul SPCLEP Satu Mare
7. Proiect de hotărâre privind constituirea comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de director din cadrul serviciului public Administrarea domeniului public şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
8. Proiect de hotărâre privind stabilirea datei la care se va sărbători ziua oraşului Satu Mare
9. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea fondului de rulment
10. Proiect de hotărâre pentru aprobarea concesionării directe a serviciilor de transport urban de călători către “ SC Transurman Satu Mare”.
11. Proiect de hotărâre privind completarea H.C.L nr. 14/81/15.07.2004.

Dl. Matuz arată ca a participat la şedinţa comisiei de circulaţie şi propune acum consilierilor să se verifice toate semnele de circulatie. Menţionează că nici unul dintre consilieri nu a fost prezent, nefiind chemat, sau nu au fost discutate problemele mai sus menţionate în timp ce alte solicitări justificate ale cetaţenilor au rămas fără finalizare. Parcarea Burdea Satu Mare, zona b-dul independenţei, sunt doar câteva.

Pct.1 Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr. 54/30.09.1999 şi aprobarea parcelării terenului din zona Parc Industrial Sud.

Comisia de urbanism acordă aviz favorabil proiectului de hotarare sub forma prezentată.

Comisia juridica a acordat aviz favorabil cu o singură modificare au de propus. în art.1 şi anume se aprobă modificarea art.2 din HCL 54/30.09.1999, iar în alin. 2 în acelaşi articol, va fi destinaţia Parc industrial.

Se supune la vot propunerea comisiei juridice. În unanimitate de voturi se aprobă această modificare.

Se supune la vot art.1. În unanimitate de voturi se aprobă această propunere.

Se supune la vot art.2. În unanimitate de voturi se aprobă această propunere.

Se supune la vot art.3. În unanimitate de voturi se aprobă această propunere.

Se supune la vot art.4. În unanimitate de voturi se aprobă această propunere.

Se supune la vot art.5. În unanimitate de voturi se aprobă această propunere.

Se supune la vot art.6. În unanimitate de voturi se aprobă această propunere.

Se supune la vot proiectul de hotărâre pe ansamblu. În unanimitate de voturi se aprobă hotararea privind modificarea H.C.L. nr. 54/30.09.1999 şi aprobarea parcelării terenului din zona Parc Industrial Sud.

      Pct.2 Proiect de hotărâre privind transmiterea imobilului 3109 (partea II) Satu Mare din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Satu Mare şi în administrarea Consiliului local al municipiului Satu Mare.


        Comisia tehnică acordă aviz favorabil proiectului.
        
Comisia juridică acordă aviz favorabil.

        Se supune la vot proiectul de hotărâre pe ansamblu. În unanimitate de voturi se adoptă hotărârea privind transmiterea imobilului 3109 (partea II) Satu Mare din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Satu Mare şi în administrarea Consiliului local al municipiului Satu Mare.

         Pct.3 Proiect de hotărâre privind acceptul de preluare fără plată a unor mijloace fixe aflate în proprietatea I.J.P.F. Satu Mare şi aprobarea unor acte de donaţie.

Comisia juridică a acordat aviz favorabil proiectului, însă a considerat ca în textul  art.2 să se facă anumite modificări, şi anume să se facă nu donarea către parohie ci cedarea în folosinţă gratuită şi suportarea tuturor cheltuielilor aferente a acelor mijloace fixe totodată a considerat oportună, având în vedere cererea deschisă de grupul şcolar industrial construcţii de maşini Unio care a fost ataşat materialului pe care l-a primit şi unde se solicită la fel transmiterea către şcoală a două utilaje, de asemenea care au făcut parte din acel anunţ publicitar apărut în ziar, deci consideră că ar fi oportună introducerea unui nou articol, 4 în textul proiectului de hotarare şi anume Se aprobă cedarea în folosinţă gratuită cu suportarea tuturor cheltuielilor aferente către grupul Şcolar Industrial construcţii de maşini UNIO Satu Mare a următoarelor mijloace fixe : autofurgonetă TV 12 RZ şi autofurgonetă TVD14 F.

Dl. Balvinski arată că ar fi bine de formulat şi un termen dacă este vorba despre cesiune, pentru a nu fi cu termen nelimitat. Ar fi mai complet.

D-na Gittinger arată că acest lucru nu se impune.

Se supune la vot proiectul pe ansamblu cu modificările propuse. În unanimitate de voturi se adoptă hotărârea privind acceptul de preluare fără plată a unor mijloace fixe aflate în proprietatea I.J.P.F. Satu Mare şi aprobarea cedării în folosinţă gratuită.

 Pct.4  Proiect de hotărâre privind vânzarea prin licitaţie publică a suprafeţei de teren de 599 mp, proprietatea privată a Statului Român situat în municipiul Satu Mare str. Corvinilor nr. 93.

Comisia tehnică a acordat aviz favorabil proiectului de hotărâre.

Comisia juridică a acordat un aviz favorabil proiectului de hotărâre, având în vedere cererea expresă a SC Mariabi Invest din 12 Septembrie 2005 cu confirmarea preţurilor minime de pornire a licitaţiei către comisia de buget.
    
Comisia de servicii a discutat proiectul de hotărâre şi membrii comisiei au acordat aviz favorabil cu modificarea art.2 unde propune preţul de pornire de 40 euro pe mp, ţinând cont de faptul că terenul este situat în centrul municipiului Satu Mare.

Dl. Fogel arată că, tinând cont de unde este situat terenul respectiv, comisia de buget acordă aviz favorabil cu 20 de euro pe mp, pentru că este în incintă şi nu o poate folosi nimeni. Ar fi cazul într-adevăr de majorare de preţ, dacă ar fi o suprafaţă deschisă şi oricine ar putea construi pe ea. Consideră ca pret de pornire, propunerea executivului pe mp.

Dl. Matuz arată că a fost propunerea comisiei de servicii şi este clar că o menţine. Ideea a fost că la preţul acesta nu merită ca Primăria să o vândă.

Se supune la vot propunerea dl. Matuz . Cu 5 voturi împotrivă, 3 abţineri se aprobă această propunere.

Se supune la vot art.1. În unanimitate de voturi se aprobă acest articol.

Se supune la vot art.2 cu modificarea propusă de dl. Matuz. Cu patru voturi împotrivă, o abţinere se aprobă acest articol.

Se supune la vot art.3. Cu o abţinere se aprobă acest articol.

             Se supune la vot proiectul pe ansamblu. Cu două abţineri se aprobă hotărârea privind vânzarea prin licitaţie publică a suprafeţei de teren de 599 mp, proprietatea privată a Statului Român situat în municipiul Satu Mare str. Corvinilor nr. 93.

Pct.5 Proiect de hotărâre privind preluarea în administrarea Municipiului Satu Mare a Pasajului pietonal suprateran (Gara Satu Mare Sud) din patrimoniul SNCFR - Sucursala regională Cluj.

Comisia juridică a acordat aviz favorabil proiectului de hotărâre, cu condiţia modificării în titlu şi în art.1 termenul de în administrare se înlocuieşte cu acceptarea prin transfer de către municipiul Satu Mare.

Dl. primar arată că se acceptă transferul fără plată. Care poate fi şi prin transfer, dar probabil SNCFR nu poate transfera.

Se supune la vot propunerea comisiei juridice. În unanimitate de voturi se aprobă această propunere.

Se supune la vot proiectul pe ansamblu. În unanimitate de voturi se aprobă hotărârea privind preluarea în administrarea Municipiului Satu Mare a Pasajului pietonal suprateran (Gara Satu Mare Sud) din patrimoniul SNCFR - Sucursala regională Cluj.

Pct.6 Proiect de hotărâre privind exercitarea cu caracter temporar de către dl. Torja Ionel, a funcţiei publice de conducere, de director executiv în cadrul SPCLEP Satu Mare
 
Comisia juridică a fost de acord cu observaţiile făcute de dl. secretar, şi tinând cont şi de avizul ANFP din 23.09.2005, au apreciat că proiectul este lipsit de obiect motiv pentru care, nu au acordat aviz favorabil proiectului de hotarare. Arată că a discutat  cu dânsul şi acesata este şi opinia lui.

Se supune la vot propunerea de respingere a comisiei juridice. În unanimitate de voturi se aprobă această propunere.

      Pct.7 Proiect de hotărâre privind constituirea comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de director din cadrul serviciului public Administraţia domeniului public Satu Mare şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor.

Comisia de servicii acordă aviz favorabil proiectului cu următoarele modificări: se propune ca comisia să fie formata din membrii comisiei de specialitate servicii publice şi comerţ şi şef serviciu Suciu Mariana. Având în vedere că această comisie  are un preşedinte, preşedintele comisiei va fi şi preşedintele comisiei de examinare. De asemenea, la art.2 se propune ca, comisia care să analizeze contestaţiile să fie formată din membrii comisiei juridice, a carei preşedinte să fie preşedintele comisiei.

Dl. Viman arată că la art. 2 au propus ca in comisia de contestaţii fiecare grup să-şi desemneze un consilier şi să nu fie comisia în întregul ei.

Dl. Fogel precizează că nu a înţeles foarte bine la art.1 propunerea. Nu este vorba de preşedinte, dar sunt acolo membri care trebuie nominalizaţi.

Dl. Matuz arată că trebuie să fie vorba de toţi membrii comisiei de servicii publice. Preşedintele comisiei de servicii publice este şi preşedintele comisiei. Secretar este d-na Lazarovici, iar memebru din partea Primăriei, d-na Suciu Mariana.

Dl. Kovacs supune la vot această propunere. Cu 6 abţineri se aprobă această propunere.

Se supune la vot art.1. Cu 5 abţineri se aprobă această propunere.

Dl. Fogel arată că la art.2 dl. Viman a avut o propunere ca fiecare partid să-şi desemneze un membru.

Dl. Kovacs supune la vot întâi propunerea comisiei de specialitate. Cu 13 voturi pentru, 4 abţineri şi se aprobă această propunere.

Se supune la vot art.3. În unanimitate de voturi se aprobă acest articol.

Se supune la vot art.4. În unanimitate de voturi se aprobă acest articol.

Se supune la vot proiectul de hotărâre pe ansamblu. În unanimitate de voturi se aprobă hotărârea privind constituirea comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de director din cadrul serviciului public Administraţia domeniului public Satu Mare şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor.

Pct.8 Proiect de hotărâre privind stabilirea datei la care se va sărbători ziua oraşului Satu Mare.

Comisia de servicii când a dezbătut acest proiect de hotărâre, a cerut explicaţii executivului. Datorită explicaţiilor primite consideră că pot fi aprobat proiectul în forma în care executivul poate să o propună. Trebuie să existe şi un articol care să abroge hotărârea anterioară.

Dl. Primar arată că două motive au fost acelea care au determinat modificarea datei zilei oraşului. Unul este cel legat de cererea Primarului din Wolfenbuttel şi cel din Zuphten, şi-au manifestat dorinţa de a participa la manifestările zilelor oraşului, dar doresc şi este bine să le putem comunica de pe acuma data la care se va organiza ziua oraşului. În al doilea rând motivul pentru care s-a amânat a fost o dată, o perioadă pe 14 mai, pentru că nu s-a dorit să fie pe 14 mai. Anul trecut s-a iniţiat să fie mai repede şi ulterior să se comemoreze ziua de 14 mai, însă din cauza temperaturii scăzute, şi în general datorită faptului că luna în luna mai creşterea temperaturii poate conta mult în creşterea temperaturii şi îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice, au fost multe păreri că ar trebui să se facă mai târziu. Atunci propunerea a fost ca ziua oraşului să se organizeze în săptămâna următoare, după 14 mai.  Mai este o propunere acceptabilă, practică, care a definit clar ultima săptămână a lunii mai şi atunci nu ar trebui să se mai gândească în fiecare an să se hotărască data la care se va sărbătorii ziua oraşului. Ideea este că trebuie stabilit de pe acuma în principal ca să poată transmite invitaţii celor care vor să participe.

Dl. Fanea arată că a discutat această problemă în comisia de cultură, şi ţinând seama că sunt foarte mulţi elevi care participă la sărbătorirea zilelor oraşului, ziua oraşului ar trebui să fie în iunie sau iulie. Aceasta este o propunere.

Dl. Viman arată că propunerea dânsului este ca ziua oraşului Satu Mare să fie pe 21 mai, ziua sfinţilor Constantin şi Elena. Se ştie că împăratul Constantin este deschis către toate bisericile, toate cultele religioase. Sărbătorirea zilei oraşului este legată de fapt de comemorarea evenimentelor din mai. Mai mult decât atât ziua oraşului trebuie să fie legată de un eveniment important. Viaţa noastră religioasă este un eveniment important şi se încadrează în ideile enunţate de dumneavoastră anterior, şi de dl. Primar şi de Comisie, undeva la mijlocul lunii mai. Dacă este legată de împăratul Constantin, care a dat slobozenie religiei creştine. Deci poate fi aceasta ziua oraşului Satu Mare, indiferent de naţionalitate, de confesiune religioasă. De aceea el propune să se stabilească ziua de 21 mai ziua oraşului Satu Mare, iar la art.2 să se stipuleze că manifestările culturale, sportive, organizate cu acest prilej să fie sfârşitul de săptămână cel mai apropiat de 21 mai. Speră ca toţi să fie de acord cu această propunere.

Dl. Bor arată că s-a stabilit odată ziua oraşului. Nu vrea să revină asupra acestei decizii în fiecare an. Anul trecut s-a revenit tocmai în ideea de a nu fi pe 14 mai, adică într-o zi când a avut loc o nenorocire în oraşul Satu Mare. Dacă tot se schimbă data ar trebui luată în considerare părerea comisiei de cultură, pentru că ea este comisia de specialitate. Ar trebui stabilită undeva la începutul lunii iunie. Este de acord întru totul cu ce a spus dl. Viman, şi nu este împotrivă. Aici este vorba de o sărbătoare a municipiului, în care municipiul trebuie să se simtă bine, şi trebuie să fie şi cald.

Dl. Viman arată că acest argument al temperaturii şi al frigului nu se susţine. Este chiar o vreme bună de ieşit la iarbă verde pentru sărbătoare. Consideră că argumentele expuse de dânsul sunt mai importante.

Dl. Ilyes arată că dacă vor să se gândească la o stabilire a zilei oraşului sau la o sărbătoare specifică oraşului Satu Mare, asta trebuie gândită de mai mulţi şi nu spusă în trei minute în şedinţă de Consiliu. Acum s-a pus problema sărbătoririi zilei oraşului, şi s-au pus în evidenţă anumite lipsuri pe care le cauzează o anumită perioadă. Trebuie să se decidă la care sfârşit de săptămână se va sărbători zilele oraşului. Aşa s-a stabilit şi ziua de 14 mai şi s-a stabilit un resentiment din partea unor locuitori, şi din care cauză s-a şi renunţat la nominalizări. Dar sărbătoarea şi momentul de sărbătoare, şi de manifestări culturale specifice s-au continuat. Dar fără acest specific, trebuie să se stabilească când să se organizeze. Iar dacă se propune o zi a oraşului şi creearea unei sărbători specifice zilei oraşului trebuie să renunţăm la aceste evenimente care nu sunt legate de sărbătoarea zilei oraşului.

Dl Fogel arată că şi el s-ar duce pe mâna executivului, deci, s-ar putea sărbătorii 14 mai şi pe data de 21 mai. Dar într-adevăr, efectiv acţiunile cultural sportive, trebuie să aibă loc în ultima săptămână a lunii mai.

Dl. Albu arată că aproximativ cu trei luni înainte, condiţiile meteo nu sunt o problemă aleatorie şi din păcate este o problemă foarte importantă în economia acestor spectacole. Cu trei luni înainte s-ar şti o prognoză meteorologică pe termen mediu. Este vorba de standuri, de formaţii. Restul se poate rezolva. Se poate stabili o dată limită, dacă prognoza arată 10-12 grade, cam atât.

Dl. Ilyes arată că au avut trei ani mai friguroşi, mai ploioşi. Înainte au fost 7 ani cu condiţii meteorologice foarte bune. Tot din experienţa noastră, la începutul lunii iunie este o perioadă ploioasă friguroasă. De obicei în a doua jumătate a lunii mai de obicei vine căldura. Se poate discuta problema până la infinit. Dar din punct de vedere al organizării manifestărilor nu îşi pot permite, să se stabilească data. Toată lumea ştie câte discuţii sunt cu o formaţie. Este greu. Toate discuţiile legate de câţi bani, cine ce. Ca să poţi aduna toţi oamenii, să vedem tinerii care vin, să existe o procedură cât de cât, să nu fie la întâmplare, trebuie ştiut. De obicei, programul din primăvară până în toamnă. Cu formaţiile trebuie încheiate contracte. Ar propune dacă s-ar putea decide acuma.

Dl. Matuz arată că ar trebui stabilită ziua oraşului odată pentru totdeauna. Consideră că ultima săptămână a lunii mai este acceptabilă. Nu se poate în fiecare an scoate o hotărâre prin care să se modifice ziua oraşului.

Dl. Fogel precizează ca ziua oraşului să fie stabilită pe ultima sâmbătă din luna mai. De trei luni de zile se tot modifică. Dacă spunem că este ultima sâmbătă din luna mai, va fi bine.

Dl. primar arată că ziua oraşului înseamnă trei zile.

Dl. Kovacs supune la vot prima dată propunerea comisiei de servicii, adică ultimul sfârşit de săptămână al lunii mai.

Dl Fogel arată că, în concluzie nu se referă la o dată concretă.

Se supune la vot propunerea comisiei de servicii. Cu 13 voturi pentru, 2 abţineri şi 2 voturi împotrivă se aprobă această propunere.

Dl. Kovacs arată că mai este o propunere şi anume aceea de a scoate din proiectul de hotărâre art.1.

D-na Gittinger arată că dacă se elimină art.1 din proiectul de hotărâre atunci ziua oraşului rămâne pe 14 mai.

Dl. Fogel precizează că ziua oraşului rămâne. Manifestările cultural sportive se vor organiza în ultima săptămână a lunii mai.

Se supune la vot scoaterea art.1. Cu o abţinere se aprobă această propunere.

Se supune la vot art.2 care devine art.1, cu propunerea comisiei de servicii. Cu trei abţineri se aprobă această propunere.
 
Se supune la vot art.3. Cu o abţinere se aprobă acest articol.

Se supune la vot proiectul pe ansamblu. Cu trei abţineri se adoptă hotărârea privind stabilirea datei la care se va sărbători ziua oraşului Satu Mare.

Pct 9 Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea fondului de rulment.

Dl. Simon precizează că înaite de discutarea proiectului, menţionează că se abţine să participe la discutarea proiectului.

Comisia de buget propune aprobarea proiectului de hotărâre.

Se supune la vot proiectul pe ansamblu. În unanimitate de voturi de adoptă hotărârea cu privire la aprobarea fondului de rulment.

Pct.10 Proiect de hotărâre pentru aprobarea concesionării directe a serviciilor de transport urban de călători către “ SC Transurban Satu Mare”.

Comisia juridică a acordat aviz favorabil proiectului de hotărâre. Apreciază că se impun modificări în cuprinsul art.1, şi se propune următorul conţinut. Se revocă începând cu 01.01.2006 dreptul de administrare a serviciilor de transport urban de călători şi a patrimoniului public aferent a RA Comunala Satu Mare şi se aprobă concesionarea directă a acesteia către SC Transurban SA Satu Mare.
Comisia de servicii consideră proiectul bine venit. A ţinut cont de părerea dl. Secretar. Conform metodologiei de aplicare a OG 86/2001 norme cadru pct.11.03 se specifică că contractului de concesiune se face prin procedura negocierii directe. Acestor norme cadru metodologice se vor anexa avizului favorabil al comisiei.

Dl. Fogel arată că la art.2 mai are o observaţie, şi anume după terminarea frazei, pe anul 2006, în condiţiile legii.

D-na Gittinger arată că aceeaşi propunere au avut-o şi ei. Dacă încă o dată se întoarce la art.1 alin.3, Contractele de concesiune “aprobate” în prealabil.

Se supun la vot modificările propuse. În unanimitate de voturi se aprobă aceste modificări.

Se supune la vot proiectul pe ansamblu. În unanimitate de voturi se aprobă hotărârea pentru aprobarea concesionării directe a serviciilor de transport urban de călători către “ SC Transurban Satu Mare”.

Pct.11 Proiect de hotărâre privind completarea H.C.L nr. 14/81/15.07.2004.

Comisia juridică a acordat în principiu aviz favorabil proiectului de hotărâre, cu următoarea menţiune: însă la liniuţa a doua se dispune înscrierea în CF a unui drept de superficie în conformitate cu contractul de concesiune nr. 14.681/26.07.2004. Aceasta deoarece prin contractul de concesiune s-a acordat un drept de superficie.

    Comisia de urbanism din păcate nu a observat acest punct pe ordinea de zi.
    
Se supune la vot modificarea propusă de comisia juridică. În unanimitate de voturi se aprobă această propunere.

Se supune la vot proiectul pe ansamblu. În unanimitate de voturi se adoptă hotărârea privind completarea H.C.L nr. 14/81/15.07.2004.

Dl. Primar doreşte să reţină atenţia consilierilor pentru încă două minute. Pentru săptămâna viitoare va convoca o şedinţă extraordinară, cu două puncte mari pe ordinea de zi. Este vorba de un proiect prin care trebuie stabilite anumite tarife pentru activitatea de dezăpezire, pentru perioada de iarnă 2006. S-a umblat la contractul actual de concesiune, şi se vor pregăti lucrările pentru rezolvarea acestor probleme. Asta ar fi în principal. În paralel va fi un alt proiect care este urgent nu pentru municipiu ci pentru parteneri, iar şedinţa ordinară va avea loc în ultima lună a lunii noiembrie unde vor fi mai multe proiecte.

Dl. Matuz arată că anunţă aici că vor fi încă două proiecte legate de Transurban.

Dl. Ilyes arată că vorbeşte de joia următoare. Tot ce se poate pregăti pe joia următoare, ca să fie în termen. Mai are ceva de specificat ceva pentru relaxarea dumneavoastră şi a lui. A primit şi el acum o lună jumate prin corespondenţă ceva. Este vorba de o rezoluţie prin care a primit de la parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Dă citire acestei rezoluţii, din care reiese că s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul Ilyes Iuliu. A vrut să aducă la cunoştinţa consiliului şi că s-ar fi întâmplat la una din şedinţele Consiliului local. El nu îşi aminteşte să fi proferat insulte la adresa dânsului, să-l fi făcut prost şi incompetent. El a considerat să ne acţioneze la PNA. Însă procurorii au mintea mai lucidă decât Secretarul nostru. Aşteptăm cu nerăbdare momentul în care Secretarul va merge în pensie, având în vedere că toate condiţiile sunt îndeplinite. Sperăm că legea administraţiei care se va modifica anul viitor vor sustrage secretarul de la atribuţiile pe care le are.

Dl. Secretar arată că dacă tot a fost vorba de el vrea să spună şi el două cuvinte. Acum o lună de zile putea să aducă şi el o asemenea hârtie, respectiv o sentinţă judecătoreacă prin care dl. Primar i s-a respins acţiunea împotriva Prefectului cu privire la pensionarea lui. Nu consideră că este de domeniul public să aducă la cunoştinţă asemenea acte. Cred că ar fi absurd din partea mea să spăl asemenea rufe în public, în plenul Consiliului local. De aceea el a ezitat, dar fiind constrâns de împrejurări… Vede că sunt ca la grădiniţă, dacă împart foi de la unu la altu, atunci va menţiona că dl. primar a pierdut o sentinţă, rezoluţia pe care o are dl. primar mai are încă cale lungă dacă mai doreşte. Mai poate fi atacată la Procurorul Şef, mai poate fi atacată în instanţă, maxim trei grade de jurisdicţie în instanţă. Deci nu vede care a fost rostul la ieşirea aceasta a dl. Iuliu.

Dl. Primar arată că scopul a fost că este secretar atât al Primăriei cât şi al Consiliului şi dl. consilieri cred că trebuie să cunoască relaţia în care ne aflăm. Pentru că relaţia lor are efect şi asupra bunului mers al activităţii administraţiei publice. Într-adevăr au pierdut în instanţă solicitarea lor de a obliga Prefectura să-l poată pensiona pe secretar, pentru simplul motiv că dl. prefect, a găsit cuvântul că dacă angajatorul vrea să-l menţină în funcţie atunci are acest drept. Deşi există o ordonanţă specială care contată suspendarea de drept a contractelor de muncă a funcţionarilor publici care au atins limitele de vârstă. Deci asta este un joc între prefect şi primar, căruia nu-i vede sensul. Problema însă nu schimbă cu nimic situaţia din Primărie, pentru că dacă nu pot colabora are de suferit administraţia locală. Nu cu mine nu se poate colabora pentru că el poate să-şi vadă de treabă şi fără secretar, prin competenţele date până la o anumită limită, dar problema cea mai grea se pune cu colegii de serviciu, care trebuie să colaboreze în legătură cu o serie de date şi documente. El dacă vrea se întâlneşte cu Secretaru dacă nu. Dar colegii care se întâlnesc cu Secretarul şi care trebuie să colaboreze cu dânsu, ei au probleme şi aici ar trebui de gândit şi de regândit situaţia. Este foarte greu să lipsească un motor din administraţia locală. Este foarte greu să zbori cu un motor lipsă, ai foarte mari şanse să te prăbuşeşti.

Dl. Kovacs Jacint declară închisă şedinţa Consiliului local.









PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                           CONTRASEMNAT
Kovacs Jacint                                                                      Secretar
                                                                                                Popan Mihai










Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Certificari
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
luni 15:30:00
21 °C Senin
De parca ar fi : 21 °C
Umiditate: 53 %
Vint: 4 km/h
azi
Parţial înnorat Parţial înnorat
Temp min. : 8°C
Temp max. : 20°C
Sanse prec. :5 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Sigla Satu Mare