Pr.hot.privind modificarea Regulamentului de functionare a Zonei de Agrement Somes

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE
Avizat
Secretar,
Mariana Suciu

PROIECT DE HOTARARE
Privind modificarea Regulamentului de funcţionare a Zonei de Agrement Somes aprobat prin H.C.L. nr. 95/27.04.2007

Având în vedere :
- iniţiativa primarului municipiului Satu Mare, exprimată prin expunerea de motive;
- Raportul de specialitate întocmit de Administraţia Domeniului Public
- prevederile art.3, lit.(c) art.7, art.10 aliniatele (3), (4), art.27, art.39 şi art.40 din OGR 71/29.08.2002, privind organizarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată prin Legea 3/2003;
- prevederile art.5, art.7, art.64 şi art.65 din HGR 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor- cadru de aplicare a OGR 71/2002 privind organizarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată prin Legea 3/2002;
- HCL nr.64/29.03.2007 privind retragerea dreptului de administrare asupra Zonei de Agrement Someş de la R.A. Comunala, in favoarea Administraţiei Domeniului Public a municipiului Satu Mare
- prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale;
În temeiul art.36, alin.(2), lit. c şi art.45 alin.1 din Legea nr.215/2001 privind Legea administraţiei publice locale, republicată,

Consiliul local al municipiului Satu Mare,
HOTĂRĂŞTE :


Art. 1. Se modifică anexa 1 din H.C.L. 95/27.04.2007 privind aprobarea Regulamentului de functionarea a Zonei de Agrement Somes, dupa cum urmeaza:
a) Art. 7 alin. 2 pct. nr. 2 din anexa va avea urmatorul continut:
2. taxa inchiriere suprafata de teren aferenta spatiilor comerciale aflate în proprietatea unor persoane fizice sau juridice :
- perioada 01 mai-30 septembrie 36 lei/mp/luna
- perioada 01 octombrie-30 aprilie 15 lei/mp/luna

b) Art. 7 alin. 2 pct. 3 va avea urmatorul continut:
3. taxa inchiriere spatii comerciale proprietatea municipiului Satu Mare 169,50/casuta/luna

c) Se introduce pct. 13 la art. 7 alin. 2, care va avea urmatorul continut:
13. taxa inchiriere spatii in incinta strandului vechi: 40 euro mp/an

d) Se introduce pct. 14 la art. 7 alin. 2, care va avea urmatorul continut:
14. taxa inchiriere sezlog : 3 lei/zi

e) Art. 8 pct A va avea urmatorul continut:
A. Plata tarifului de intrare
1. Pentru persoanele fizice
-accesul in strandul termal din incinta Zonei de Agrement Somes in perioada 01 mai-30 septembrie se face pe baza de bilet. Incepand cu data punerii in functiune a bazinului olimpic, tariful de intrare se va percepe si la accesul in Zona de Agrement Somes.
-in afara acestei perioade, accesul in Zona de Agrement Somes este liber
f) Art. 8 pct. B va avea urmatorul continut:
B. Administratia Domeniului Public va reinoi contractele de inchiriere incheiate de vechiul administrator care au incetat, si va prelungi contractele de inchiriere aflate in curs de dereluare sau care vor inceta.
Reinnoirea sau prelungirea contractelor de inchiriere se va face pe baza de cerere, adresata de catre beneficiar Administratiei Domeniului Public, cerere formulata in termen de 3 zile de la data comunicarii unei notificari de catre Administratia Domeniului Public si doar in situatia in care beneficiarul nu figureaza cu restante fata de vechiul administrator.
Contractele de inchiriere se vor incheia de catre Administratia Domeniului Public, pana la revocarea dreptului de administrare, se va percepe chiria datorata conform contractului incheiat cu fostul administrator, Administratia Domeniului Public fiind imputernicita sa negocieze conditiile contractului de inchiriere.
Căsuţele, spaţiile comerciale, terasele pentru care nu s-au reinnoit sau prelungit contractele, in conditiile sus-mentionate, vor fi inchiriate prin licitaţie publică.
Art.2 Cu ducere la indeplinire a prezentei se insarcineaza Primarul municipiului Satu Mare si Administratia Domeniului Public.
Art. 3 . Prezenta hotarare se comunica Prefectului judetului Satu Mare in vederea exercitarii controlului cu privire la legalitate si se aduce la cunostiinta publica in conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 29/2007

Initiator proiect,
Primar,
Ing. Ilyes Iuliu









PRIMARIA MUNICIPIULUI SATU MARE
CABINET PRIMAR


EXPUNERE DE MOTIVE
Privind modificarea Regulamentului de funcţionare a Zonei de Agrement Somes aprobat prin H.C.L. nr. 95/27.04.2007

Avand in vedere,
- Raportul de specialitate întocmit de Administraţia Domeniului Public
- prevederile art.3, lit.(c) art.7, art.10 aliniatele (3), (4), art.27, art.39 şi art.40 din OGR 71/29.08.2002, privind organizarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată prin Legea 3/2003;
- prevederile art.5, art.7, art.64 şi art.65 din HGR 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor- cadru de aplicare a OGR 71/2002 privind organizarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată prin Legea 3/2002;
- HCL nr.64/29.03.2007 privind retragerea dreptului de administrare asupra Zonei de Agrement Someş de la R.A. Comunala, in favoarea Administraţiei Domeniului Public a municipiului Satu Mare
- prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale;
- prevederile art.36, alin.(2), lit. c şi art.45 alin.1 din Legea nr.215/2001 privind Legea administraţiei publice locale, republicată,
PROPUN

Adoptarea de catre Consiliul local al municipiului Satu Mare a unei hotarari privind:
modificarea Regulamentului de funcţionare a Zonei de Agrement Somes aprobat prin H.C.L. nr. 95/27.04.2007

PRIMAR
Ing. Ilyes Iuliu







Administratia Domeniului Public
Str. Martirilor Deportati, nr. 25


RAPORT DE SPECIALITATE
Privind modificarea Regulamentului de funcţionare a Zonei de Agrement Somes aprobat prin H.C.L. nr. 95/27.04.2007

Prin H.C.L. nr. 95/26.04.2007, s-a aprobat Regulamentul de functionare a Zonei de Agrement Somes.
Propunerea de modificarea a Regulamentului de functionare a Zonei de Agrement Somes se face in conformitate cu:
- prevederile art.3, lit.(c) art.7, art.10 aliniatele (3), (4), art.27, art.39 şi art.40 din OGR 71/29.08.2002, privind organizarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată prin Legea 3/2003;
- prevederile art.5, art.7, art.64 şi art.65 din HGR 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor- cadru de aplicare a OGR 71/2002 privind organizarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată prin Legea 3/2002;
- - HCL nr. 64/29.03.2007 privind retragerea dreptului de administrare asupra Zonei de Agrement Somes de la R.A. Comunala, in favoarea Administratiei Domeniului Public a municipiului Satu Mare
- prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale.
Modificarile propuse au ca scop reglementare unor situatii care nu au fost avute in vedere la aprobarea Regulamentului in forma initiala.
Astfel se propune modificarea Art. 7 alin. 2 pct. nr. 2 din anexa, prin diferentierea taxei de inchiriere a suprafetei de teren aferenta spatiilor comerciale proprietatea chiriasilor, in perioada 01 mai-30 septembrie (sezonului estival), fata de perioada 01 octombrie-30 aprilie (extrasezon), diferentiere care se regaseste si in tarifele percepute de vechiul administrator.
O alta modificare vizeaza art. 7 alin. 2 pct. 3 din Regulament, unde in forma initiala s-a aprobat tariful de inchiriere a spatiilor comerciale, proprietatea municipiului Satu Mare in cuantum de 169,50 lei aplicat, din greseala la mp si nu la casuta, astfel cum acesta era perceput de vechiul administrator, astfel incat prin modificarea propusa se doreste indreaptarea aceste erori.
Se propune introducerea pct. 13 la art. 7 alin. 2, si anume taxa inchiriere spatii in incinta strandului vechi, in valoare de 40 euro mp/an, taxa pe care Administratia Domeniului Public o percepe si la inchirierea suprafetelor din incinta pietelor din municipiului Satu Mare, la suprafetele ce depasesc 10 m si care se va aplica doar in situatia in care nu vor fi prelungite sau reinnoite vechile contracte, ca punct de pornire la licitatia organizata in vederea inchirierii acestor spatii.
Se propune introducerea pct. 14 la art. 7 alin. 2, si anume taxa inchiriere sezlog in valoare de 3 lei/zi, la dimensionarea caruia s-a avut in vedere:
-50 sezloguri X 50 lei/buc = 2.500 lei : 4,5 luni : 185 inchirieri/luna = 3 lei/sezlog/zi
Intrucat se doreste punerea in functiune a bazinului olimpic se impune modificarea art. 8 pct A , in sensul perceperii tarifului de intrare, incepand cu data punerii in functiune a bazinului olimpic, la accesul in Zona de Agrement Somes si nu doar in incinta strandului termal, cum a fost prevazut in forma initiala a Regulamentului.
Se propune modificarea art. 8 pct. B din Regulament, astfel incat noile contracte de inchiriere, sa fie incheiate de catre Administratia Domeniului Public pana la revocarea dreptului de administrare.
Avand in vedere considerentele expuse, propun spre aprobare Consiliului local al municipiului Satu Mare, completarile prezentate in acest raport .

DIRECTOR GENERAL,
Cj. BOZAI VODA CRISTIAN



Oamenii Noştri
Premii
Premiul european
Premiul I ANIAP 2007
Certificari
Primăria Satu Mare
P-ta 25 Octombrie, Nr. 1
Corp M, Satu Mare
Tel.:0261-807569
Tel.:0261-807570
Fax.:0261-710760
Email:info@satu-mare.ro

Hărţi Tematice
Harta Orasului
Harti Tematice
Anunţuri Diverse
Anunturi Diverse
Vremea la Satu Mare
marţi 10:30:00
-5 °C Timp frumos
De parca ar fi : -5 °C
Umiditate: 80 %
Vint: 0 km/h
azi
Parţial înnorat Parţial înnorat
Temp min. : -10°C
Temp max. : -3°C
Sanse prec. :5 %
WebCam
SatuMare/Flickr
www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos from the Satu Mare group pool. . Make your own badge here.
Sigla Satu Mare